Ateliere de creativitate pentru școli
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-de-creativitate-pentru-scoli/

Atelierul de creativitate al M Ţ R s-a pregătit cu teme noi pentru a primi grupuri de copii din grădiniţe, şcoli şi licee la lecţii de etnologie, desenat, pictat, inventat poveşti, teatru de animaţie, fotografiat, audiţii muzicale, vizite şi lucru în sălile muzeului. Ateliere cu Ruxandra Grigorescu Lecţii de etnologie, desen, pictură, cusături cu aţe […]

Un articol de Andrada Văsii|7 februarie 2013

Atelierul de creativitate al M Ţ R s-a pregătit cu teme noi pentru a primi grupuri de copii din grădinițe, şcoli și licee la lecţii de etnologie, desenat, pictat, inventat poveşti, teatru de animație, fotografiat, audiții muzicale, vizite şi lucru în sălile muzeului.

Ateliere cu Ruxandra Grigorescu
Lecţii de etnologie, desen, pictură, cusături cu aţe şi mărgele.
Teme: memoria – primele amintiri, amintiri din copilărie, schimb de amintiri, care este prima poveste pe care v-o amintiţi, ce ne amintim, ce uităm, cum am fii fără memorie; casa ţărănescă – proiecte de arhitectură şi design interior, istorii de case (adevărate sau inventate), cum ar fi să moştenim o casă, ce casă ne-am cumpăra, ce casă am vinde, casa goală, casa plină, casa de oaspeţi, protectori ai casei, poveşti din vacanţă, grădina de patru anotimpuri, fereastra spre grădină, costumul şi ţesăturile din casă, cusături pentru casă, timp și calendar, sărbători – sărbătoriri.
Pentru copii de la 5 ani.

Ateliere cu Beatrice Iordan
„Pornind de la experiența de actor păpușar, mi-am propus să împărtășesc câte ceva din această artă și copiilor care vin la atelierele de la MȚR. La Atelierul de teatru dăm viată unor povești folosind diferite tipuri de teatru de animație (de umbre, cu mască sau teatru de păpuși) în două etape: construcție scenografică și joc propriu-zis.
Temele sînt gîndite pe categorii de vîrstă.
Pentru copii de 3 – 6 ani: teatru de umbre (construcție și joc) și teatru de păpuși (joc).
Pentru copii de 7 – 13 ani: teatru de umbre, teatru cu mască, teatru de păpuși și teatru mixt (construcție și joc).
Pentru grupurile școlare care vin la o singură întîlnire vom realiza o scenetă pornind de la o discuție despre personaje fantastice prezente în basme, ca Baba-Cloanța, Muma-Pădurii, Făt-Frumos, Ileana-Cosânzeana sau Zmeul Zmeilor și realizînd scurte scenarii cărora le dăm viață în teatru de umbre.”
Participarea la atelier se face prin înscriere la telefon 0723 471 600 de luni până vineri între orele 10.00-15.00.

Ateliere cu George Turliu
Cartea cu poveşti, texte şi ilustrații realizate de copii, strînse într-o carte manufacturată.
Atelier pentru copii de la 7 ani.
Curs foto pentru copii de la 13 ani, introducere în arta fotografică, relaţionare cu aparatul foto, compoziţia imaginii şi o temă: oglinzi.
„La atelierul de fotografie învăţăm să mânuim aparatul de fotografiat. Acesta are două hăţuri şi două butoane. Primul este verde şi este foarte important pentru că de el depinde bunul mers al fotografierii artistice. Cel roşu nu este la fel de important, dar este mult mai frumos. Hăţurile sunt pentru strunirea aparatului. Aceasta tehnică străveche am învăţat-o de la un bătrân apaş, pe care l-am întâlnit la Babele, ţinea în mână un dagherotip şi prindea pe peliculă sufletul vântului.”
Pentru copii de la 13 ani.

Atelierul lui Călin Torsan
„Experienţa de muzicant şi bucuria de a împărtăşi copiilor câte ceva din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre peisajul sonor al lumii ţărăneşti, m-au făcut să coagulez mai multe idei în programul cursului Povești cu urechi. Este un periplu subiectiv, concret – folosesc exemplificări muzicale, colaborări cu alţi instrumentişti, ori măcar audiţii şi sugestii de audiţie –, prin lumea sunetelor tradiţionale. Întotdeauna, analiza comparată a similitudinilor urbane este o prioritate pentru mine, una menită să apropie informaţiile de limbajul copilăriei actuale. Cursul conţine informaţii organologice, poveşti despre vestiţi lăutari, paralele cu muzicile altor popoare şi citate din literatura destinată copiilor, unele referindu-se strict la universul sonor.”
Pentru copii de la 7 ani.

 

 

Sursa: MTR

07
/09
/15

Televiziunea Română continuă şi în această săptămână să aloce spaţii importante Festivalului Internaţional George Enescu. Este o săptămână în care publicul care nu poate fi prezent în sălile de concerte, să urmărească prin intermediul TVR, pe micul ecran sau online, mari orchestre ale lumii precum: London Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din San Francisco, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Bremen, Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra sau Orchestra de Cameră din Paris.

07
/09
/15

Spectacolul „Un minut de dans sau Uf!“ marchează 50 ani de la debutul lui Gigi Căciuleanu pe scena Teatrului Mic. Creaţia coregrafică este dedicată călăuzei sale spirituale şi artistice, profesoarei Miriam Răducanu sau‘Măiastra’ (aflată în sală la reprezentaţia din 05 septembrie 2015!).

07
/09
/15

Filmul de animație Muntele Magic își continuă traseul festivalier cu alte patru selecții. Producţia semnată de Anca Damian va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian (18-26 septembrie) și în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Busan, Korea de Sud (1-10 octombrie).

07
/09
/15

Orchestra Naţională Radio deschide seria evenimentelor în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” (în lateralul Ateneului Român), prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi organizate de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Accesul publicului la aceste concerte şi recitaluri este liber, în limita locurilor disponibile.

07
/09
/15

În această săptămână, iubitorii teatrului pot vedea Funcţionarul destinului, la Nottara, Pensiune completă, la Teatrul Mic, Jurnalul lui Adam şi al Evei, la Godot Cafe-Teatru, Scrisori către Rita: The show, la Teatrul În Culise, Dicţionar explicativ al iubirii române, la Teatrul de Artă, Cheia succesului, la Teatrul Mignon, dar şi alte spectacole interesante.

07
/09
/15

“Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.” - Angela Gheorghiu. Soprana română împlineşte, astăzi, 50 de ani.

06
/09
/15

Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort. Site-ul Uniunii Teatrale din România, www.uniter.ro, i-a prezentat în ultima lună pe tinerii calificați în marea finală, printr-o serie de interviuri. Ziarul Metropolis vă arată ce au răspuns zece dintre ei, la întrebarea: „de ce te-ai făcut actor/actriță?“