Ateliere de dans pentru persoane cu deficiențe de auz, susținute de celebrul Pál Frenak, la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-de-dans-pentru-persoane-cu-deficiente-de-auz-sustinute-de-celebrul-pal-frenak-la-timisoara/

Teatrul Naţional din Timişoara lansează un nou proiect, asumat în traseul „Vocile oraşului” din Programul Cultural 2019, bidbook TM 2021, program implementat de Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Proiectul Central Park îşi propune să demonstreze felul în care oamenii se pot exprima şi se pot face înţeleşi prin dans.

Un articol de Liliana Matei|22 octombrie 2019

Concret, în săptămâna 21 – 26 octombrie 2019, Teatrul Național organizează o serie de ateliere de dans cu persoane cu deficiențe de auz, susținute de reputatul coregraf francez de origine maghiară Pál Frenak, alături de actori ai Naționalului timișorean. Atelierele se vor finaliza cu un performance – un spectacol de teatru-dans, programat sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 18, la Sala 2 a Teatrului Național, în care vor evolua, împreună, persoanele cu deficiențe de auz și actorii implicați în proiect. Astfel, Teatrul Național va face un pas mai departe în depășirea barierelor între diferitele comunități, respectiv pentru integrare și coeziune socială.

Nu în ultimul rând, implicarea în acest proiect a marelui coregraf și dansator Pál Frenak, reprezintă un eveniment deosebit, important atât pentru cei implicați în proiect, cât și pentru „cartea de vizită” culturală a orașului. Prin intermediul Teatrului Național, Timișoara a beneficiat de creația acestui extraordinar artist, prin spectacolele realizate la Teatrul Național și, de asemenea, în cadrul FEST – FDR, toate aceste bucurându-se de un succes răsunător.

Proiect cultural realizat în parteneriat cu Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, finanţat de Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale, co-finanţat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm   

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.