Audiţia, cu public, a spectacolului Inimă de câine de Mihail Bulgakov. Ne auzim la… Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/auditia-cu-public-a-spectacolului-inima-de-caine-de-mihail-bulgakov-ne-auzim-la-metropolis/

Astăzi, 23 octombrie 2017, de la ora 11.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, va avea loc audiţia, cu public, a spectacolului Inimă de câine de Mihail Bulgakov. Spectacolul propus spre audiţie, este una dintre cele 42 de producţii radiofonice care fac parte din secţiunea On Air a Festivalului Naţional de Teatru, eveniment care, în acest an îl omagiază pe Victor Rebengiuc.

Un articol de Petre Ivan|23 octombrie 2017

 

Cinstim opera lui Victor Rebengiuc! – acesta este genericul simbolic, sub care se desfăşoară programele teatrale radiofonice, spectacolele sonore, al căror protagonist este marele actor, pe toată durata Festivalului Naţional de Teatru.

“Talentul său copleşitor, uriaşa disponibilitate a mijloacelor artistice, capacitatea de a conferi culoare şi autenticitate celor mai diverse stări, situaţii, rebengiucîntâmplări, au făcut ca Victor Rebengiuc să fie distribuit, în spectacolele radiofonice, încă de la începuturile sale actoriceşti, întruchipând, doar prin inflexiunile glasului, împletite cu tăceri pline de semnificaţii ori cu emoţii nerostite, zeci şi sute de personaje, făcându-le să trăiască în mintea şi-n sufletul ascultătorilor…

Eroi de prim-plan, din diferite zone ale dramaturgiei româneşti şi universale, tipologii de facturi deosebite au căpătat realitate sonoră, prin măiestria fără egal a lui Victor Rebengiuc, prin atenţia la valoarea cuvântului rostit, prin jocul său profund, implicat, nuanţat…

De aceea, cinstim azi şi mereu opera lui Victor Rebengiuc și îi aducem, prin programele teatrale pe care le-am gândit, spre a fi difuzate la Radio România în această perioadă, un semn de adâncă preţuire, de mare respect şi de nesfârşită iubire.”

(Atila Vizauer – redactor-şef al Redacţiei TEATRU )

Inimă de câine de Mihail Bulgakov

Traducerea: Gabriela Abăluţă. Dramatizarea radiofonică: Constantin Abăluţă. Regia artistică: Mihai Lungeanu.

În distribuţie: Victor Rebengiuc, Virgil Ogăşanu, Dan Condurache, Tatiana Constantin, Ica Matache, Candid Stoica, Eugen Motriuc, Mircea Constantinescu, Cerasela Stan, Nicolae Urs, Silviu Stănculescu, Jeanine Stavarache, Valentin Teodosiu, Olimpia Niculescu.

Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Redactor: Marina Spalas. Înregistrare din anul 1994

Foto: Victor Rebengiuc – facebook

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.