Audiție în vederea selecționării participanților la Gala HOP 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/auditie-in-vederea-selectionarii-participantilor-la-gala-hop-2018/

UNITER anunţă organizarea preselecţiei pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, a XXI-a ediţie, în perioada 11 – 13 iulie 2018 (cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi), la Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti, Sala Mică.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2018

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență) începând cu promoţia 2014.

Tema acestei ediții: Pirandello, structura ludică. Eu și personajul.

La Secțiunea INDIVIDUAL, concurenții vor pregăti un moment (monolog, colaj, studiu) bazat pe texte din opera lui Luigi Pirandello (nuvele, piese de teatru, romane, scrisori).

În construcția momentului, concurentul trebuie să integreze maximum 2 minute performative care să îi pună în valoare calitățile, abilitățile personale (dans, cânt, capacitatea de a folosi instrumente muzicale, capacitatea de a mânui marionete, acrobație, magie, etc).

Durata maximă: 10 minute.

La Secțiunea GRUP, concurenții vor pregăti un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalație, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text pirandellian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei lui Pirandello.

Durata maximă: 30 minute.

Componența maximă a unui grup – 6 persoane.

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de e-mail doina@uniter.ro un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau după adeverință, în cazul absolvenților anului 2018, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exercițiului prezentat.

De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.

Data limită de înscriere este 30 iunie 2018.

Foto: Gala HOP 2018 – facebook

05
/07
/20

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiției și programat să deschidă ediția amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puțin diferit, însă fără nimic memorabil.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.

04
/07
/20

S-a deschis Grădina cu Filme – Cinema & More: film românesc, documentare despre mari coregrafi, muzicieni sau creatori de modă, concerte, teatru, spectacole de improvizație și dezbateri, într-un program special în aer liber.

03
/07
/20

„UNATC - Uși redeschise online“. MASTER 1 SCENOGRAFIE. DESIGN DE COSTUM, prof. univ. dr. Ștefania CENEAN. O incursiune de-a lungul evoluției modei – pentru actualii studenți, viitori designeri de costum.

03
/07
/20

„UNATC - Uși redeschise online“. „Stilul Freddie”. Regia: Eusebio. Scenariu: Sabina State. Cu: Sara Cuncea, Frederic Negrescu. DOP: Adi Marghitan. Montaj & Sunet: Ramona Chistruga

03
/07
/20

Având în vedere situația excepțională pe care o traversează în această perioadă toate sectoarele societății, Uniunea Teatrală din România a fost nevoită să reconsidere organizarea Galei Premiilor UNITER 2020.

Pagina 20 din 915« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »