„Pentru noi, actorii, demarcaţia dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriţă a secolului trecut i-a avut ca studenţi pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.
Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2013
Aura Buzescu a fost nu doar o mare actriţă a secolului trecut, ci şi profesoara unor tinere talente ale vremii: Mircea Albulescu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc. În textul publicat în revista Teatrul, în 1964, vorbea despre începuturile carierei şi despre faptul că „legătura dintre generaţii nu este în nici un domeniu atît de strînsă ca în teatru.”
„Eu, ca neprofesionist, înainte de intrarea la Institut, jucam comedie. Şi Aura Buzescu, într-un semestru, m-a dezvăţat de toate giumbuşlucurile pe care le făceam, de tot circul, de tot cabotinismul. După un semestru, am fost cei mai buni prieteni”, povestea Victor Rebengiuc, într-un interviu, citat de ziarul Cotidianul. Mai jos reproducem câteva fragmente din articolul semnat de Aura Buzescu pentru revista Teatrul:
„Am fost admisă la Conservator în clasa aceleia care mi-a fost maestră, apoi directoare, Lucia Sturdza Bulandra, a cărei plecare dintre noi a lăsat un gol care este şi va rămîne de neîmplinit.
Fără îndrumarea şi ajutorul său plin de bunăvoinţă nu cred că aş fi putut duce pînă la capăt începutul meu de carieră, mult prea neobişnuit şi copleșit de greutăţi. Intrată la Conservator cu o „Fabulă”, mi-am descoperit vocaţia alături şi sub îndrumarea marii mele maestre; acolo mi s-au limpezit căile, s-a conturat genul de studiu căruia urma să mă consacru.
La data trecerii examenului de absolvire, eram de un an angajată în formația teatrală a soţilor Bulandra.
Socot însă ca începutul activităţii mele ceasul cînd am urcat pe scena Teatrului Național. În clipa aceea, visul meu devenea realitate. Și am rămas slujitor credincios primei noastre scene timp de patru decenii.
Trei premii de stat primite după marele act național din August 23 au încununat o muncă închinată, cu dragoste neţărmurită, scenei romînești, publicului nostru iubit.
Dintre rolurile interpretate în această perioadă îmi amintesc cu mare bucurie pe acelea din: Trei surori de Cehov, O chestiune personală de A. Stein şi Cei din Dangaard de Anderson Nexo, care mi-au adus titlul de artistă a poporului.
Am jucat apoi în valoroase piese originale — Iarbă rea de A. Baranga, Arborele genealogic de Lucia Demetrius, Pentru fericirea poporului de N. Moraru şi A. Baranga, Hanul de la răscruce de Horia Lovinescu, şi am interpretat rolul, de un gen neîncercat în trecut de mine, al Bătrînei doamne din piesa lui Dürrenmatt.
Mi s-a dat astfel prilejul de a crea eroi de altă factură decît cei interpretaţi înainte. Am învăţat a privi, dintr-un unghi neştiut înainte, personajele cărora urma să le dau viaţă.
Tot în această perioadă mi s-a încredinţat sarcina de a iniţia în arta actorului — în măsura cunoştintelor şi puterilor mele — tinere generații.
Cînd elevii mei — Victor Rebengiuc, sau Cozorici, sau Gina Patrichi, sau atîţia alţii — culeg aplauzele publicului, mă înalţ parcă mai dreaptă în scaunul meu şi privesc cu emoţie la copiii muncii mele. Cred că legătura dintre generaţii nu este în nici un domeniu atît de strînsă ca în teatru. Nu ştiu cum să mă exprim mai limpede, dar pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă.
Cu fiecare stagiune ce sfîrşeşte, ne facem planuri de viitor. Acesta este însă un subiect dureros pentru mine. Am dorit mult să interpretez rolul Elisabetei din piesa lui Schiller, Maria Stuart. Luni de zile am studiat lucrarea aceasta. Cînd data premierei s-a apropiat, sănătatea m-a împiedicat să dau publicului ceea ce avea dreptul să ceară şi să aştepte de la mine. Dar sper, sper să-mi reiau în curînd munca.”
Fragmentele din articolul Aurei Buzescu au fost republicate cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.
Foto Aura Buzescu: trilulilu.ro
