VIDEO „Bădăranii“, o comedie cu un succes istoric
https://www.ziarulmetropolis.ro/badaranii-o-comedie-cu-un-succes-istoric/

În 1957, Teatrul Naţional din Bucureşti dădea lovitura la Veneţia cu spectacolul „Bădăranii“, regizat de Sică Alexandrescu. În 2013, regizorul Dan Tudor şi actorii Mircea Albulescu, Costel Constantin, Eusebiu Ştefănescu, Gheorghe Visu reiau piesa lui Goldoni la Teatrul Metropolis

Un articol de Dan Boicea|2 aprilie 2013

În 1957, Teatrul Naţional din Bucureşti dădea lovitura la Veneţia cu spectacolul „Bădăranii“, regizat de Sică Alexandrescu. În 2013, regizorul Dan Tudor şi actorii Mircea Albulescu, Costel Constantin, Eusebiu Ştefănescu, Gheorghe Visu reiau piesa lui Goldoni pe scena Teatrului Metropolis şi caută gloria umorului de atunci.

Revista „Teatrul“ din septembrie 1957 dedica mai multe pagini unui succes răsunător al teatrului românesc în Italia. Spectacolul „Bădăranii“ participase la la Festivalul Carlo Goldoni de la Veneţia. Se împlineau 250 de ani de la naşterea dramaturgului italian Carlo Goldoni (1707-1793).

Pentru a prinde festivalul, regizorul Sică Alexandrescu a alcătuit o echipă de vis şi a montat spectacolul în 12 zile, avându-i pe afiş pe Radu Beligan, Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Giugaru, George Calboreanu, Silvia Dumitrescu Timică, Marcel Anghelescu, Cella Dima ş.a.

În festival, actorii au jucat în aer liber şi n-au lăsat nici măcar ploaia să le saboteze spectacolul. Presa italiană a fost în delir. La întoarcerea în România, spectacolul a făcut săli pline, iar în echipă a fost cooptată şi Carmen Stănescu, actriţa înlocuind-o pe Nina Diaconescu. Carmen Stănescu a trebuit să recupereze rolul lui Felice în doar trei zile. Pentru a lăsa să nu se piardă acest succes, realizatorii au făcut şi o adaptare pentru marele ecran, în 1960.

Regizorii filmului au fost Sică Alexandrescu și Gheorghe Nagy. Conform statisticilor Centrului Naţional al Cinematografiei, producţia a fost vizionată de aproape 3 milioane de spectatori.

Presa italiană, în extaz

Alberto Bertolini, de la publicaţia italiană „Il Gazzetino“, remarca într-un articol, pe 25 iulie 1957, „cvartetul“ de bădărani. „Alexandru Giugaru, caracterizat de un temperament fără îndoială dramatic, s-a dovedit un Lunardo viguros, masiv, plin de o mânie expresivă; George Calboreanu, artist al poporului, a compus un Simon de o nu mai puţin viguroasă evidenţă şi nu mai puţin cufundat în grosolănia lui; înţelept comicizat, Maurizio oferit de Marcel Anghelescu; bine schiţat în sfioasa lui grosolănie, Canciano, interpretat de Grigore Vasiliu Birlic, şi el artist al poporului. Câteva bune note de un patetism comic, la Radu Beligan (Filippeto)“.

Iar un jurnalist de la „Il Giorno“ a scris că „românii au adus la Veneţia, poate, spectacolul cel mai convingător din câte au fost prezentate la Festivalul goldonian de la Bienală“.

La Teatrul Metropolis din Bucureşti, actorii Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ştefănescu, Adriana Trandafir, Cecilia Bârbora, Gabriela Popescu vor juca într-un spectacol pus în scenă de regizorul Dan Tudor şi vor încerca să se ridice la înălţimea acelei comedii. Scenografia este semnată de Corina Grămoşteanu, muzica este compusă de Vlaicu Golcea iar mişcarea scenică este asigurată de Florin Fieroiu.

Spectacolul durează o oră şi 50 de minute. Au fost programate şapte reprezentaţii, între 5 şi 8 aprilie, la Teatrul Metropolis.

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu, nr. 89)

Bădăranii
de Carlo Goldoni

Regia: Dan Tudor
Cu: Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ştefănescu, Adriana Trandafir, Cecilia Bârbora, Gabriela Popescu, Miriam Rizea, Adrian Anghel, Sergiu Flesner, Alexandru Stanciu, Horia Muntean, Walid Ellenthey, Dan Apăvăloaiei

Preţ online: 24.84 lei
Preţ casa de bilete: 21.60 lei
Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)

Când se joacă:

Vineri, 5 aprilie, ora 19.00
Sâmbătă, 6 aprilie, ora 15.00
Sâmbătă, 6 aprilie, ora 19.00
Duminică, 7 aprilie, ora 11.00
Duminică, 7 aprilie, ora 15.00
Duminică, 7 aprilie, ora 19.00
Luni, 8 aprilie, ora 19.00

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.