La cursurile lui Alin Ciupală îmi amintesc că toţi voiam să dăm cele mai deştepte răspunsuri la întrebări care ne provocau într-un mare fel. M-am gândit chiar la acele întrebări recent, când cineva, aflând că am terminat Istorie, mi-a replicat banalul ,,înseamnă că ai o memorie bună”. Greşea, omeneşte.
Un articol de Diana Trăncuţă|25 mai 2017
Cu Alin Ciupală mergeam la MNAR să vedem pictată istoria României – analizam portrete, influențe orientale și occidentale, idealuri. Uneori ne vorbea despre integritate și principii morale, făcând paralele între elita intelectuală a României moderne și cea de azi, între clasa politică de-atunci și cea de-acum.
Istoria asta, obiectivă și critică, fără să fie mai puțin revelatoare, am regăsit-o și în cartea lansată de Alin Ciupală la Polirom, la începutul anului. ,,Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial” l-ar scoate probabil din sărite pe Janusz Korwin-Mikke, europarlamentarul polonez care și-a propovăduit acum ceva timp propria religie a misoginismului la tribuna Parlamentului European, iar asta pentru că, în volumul de față, războiul încetează să mai fie doar al bărbaților; femeile sunt în centru, și sunt în centrul unei țări deficitare, care, deși prinsă în bătălia marilor puteri, are propriile idealuri. Lumea a dat, chiar și poveștile au dat, mai mulți eroi decât eroine, dar, iată, există niște curajoase până și-n mica noastră istorie.
Femeile erau importante nu pentru ele însele și pentru ceea ce însemnau, pentru misiunea complexă pe care și-o asumaseră în timpul războiului, ci pentru că își însușiseră o luptă pe care nu ele, ci bărbații o deciseseră.
Sigur că în contextul mișcării feministe de azi, o carte ca aceasta ar putea să stea drept argument în discuții contradictorii, să încingă spirite, să provoace dezbateri aprinse între tabere, așa cum se întâmplă adesea. Dar tocmai această carte e despre femei fără să fie despre feminism. Ideile de emancipare, firești și prezente, au contat mai puțin în fața binelui suprem – proiectul de reîntregire națională. Puse în slujba lui, femeile scrise în carte și-au căpătat, fără să-l fi cerut măcar, locul lor în istorie.
Bazată în principal pe mărturiile vremii, pe jurnale și memorii, ,,Bătălia lor” înseamnă bătălia femeii-mamă, a femeii-amantă, a femeii-infirmieră, a femeii-diplomat. Ultimele, dar nu și cele din urmă, sunt femeia-soldat și femeia-regină. Ele sunt eroine nu pentru rolurile pe care și le-au asumat, ci pentru că, prin ele, fiecare a salvat o viață sau alta – a unui orfan, a unui inamic care era inamic, dar era și om căutând să-și alunge singurătatea, a unui ofițer rănit, a unui camarad – însă mai ales viața unei Românii nenăscute încă.
Femeia-mamă
Niciuna nu concepe să nu-și trimită băiatul pe front. Nu e doar obligația fiilor față de țară, ci și a lor; visul neamului reîntregit sacrifică dragostea de mamă, iar durerea e motivată cât timp acest vis rămâne viu. Multe femei redevin mame prin faptul că au grijă de orfanii țării, și, desigur, sentimentul matern e din nou dublat de cel patriotic – mulți dintre orfanii salvați acum vor fi, la rândul lor, chemați cândva la arme.
Femeia-amantă
E în spitalele de campanie, alină suferințe și agonii, trăiește mici iubiri efemere și poate că, în război, și asta e o victorie în sine. Uneori, mai sunt și femei care se dau dintr-un pur instinct de supraviețuire, n-au încotro, le e cucerită țara, trebuie să se lase și ele cucerite.
O infirmieră dă un ultim sărut. O logodnică nu e în stare să reziste în fața dușmanului, dar nici să capituleze, așa că se îmbracă în alb și se sinucide. O femeie își omoară copilul făcut cu un bulgar. Iar în război nu mai există nici morală, nici vină.
Femeia-infirmieră
Asumarea unei misiuni umanitare în lipsa mijloacelor necesare nu poate fi decât un act de curaj. O altă datorie se împlinește în spitalele de campanie, se învață o nouă meserie pe un fundal dezolant, printre puroi și bălți de sânge, și se învață și o nouă viață, căci surorile de caritate aici trăiesc acum.
Femeia-diplomat
Prietenul la nevoie se cunoaște, iar cel mai bine se cunoaște Franța, către care România se întoarce cu fața încă din secolul XIX și care, acum, prin reprezentantele țării care locuiesc la Paris, aude strigătul de ajutor venit din est. Se înființează Comitetul de asistență a Crucii Roșii Române de la Paris, din care fac parte atât români, cât și francezi; Ana Lahovary, președinta acestuia, reușește să creeze la nivelul Franței o rețea de strângere a ajutoarelor financiare; alte românce din Franța înființează alte asociații, iar la acest efort comun se alătură ulterior și Londra și SUA.
Femeia-soldat
În România Primului Război Mondial ea poartă un singur nume, cel al Ecaterinei Teodoroiu, o tânără mai întâi glorificată de propaganda războiului, apoi devenită eroină a țării prin arhetip – murind pentru ea.
Femeia-regină
În ,,Bătălia lor”, ea stă scrisă în întregime, tot așa cum s-a dedicat unui popor care n-o știa și pe care nu-l știa. Paginile despre Regina Maria se citesc cu dorul de un om pe care nu l-ai cunoscut niciodată.
… să deie și ele ajutor din toate puterile: să însuflețească, să ridice curajul, să organizeze totul, subordonând pretutindeni interesul propriu, interesului comun. Nici un murmur, nici un geamăt pentru cei dispăruți; acestea sunt desigur auzite numai de cei patru pereți, în plânsetul nopților fără somn. Dar tare, în auzul tuturor, nu se aud din gura și din condeiul lor decât cuvinte de eroism: E pentru patrie!
Fotografii din volumul „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală, ed. Polirom, 2017
Bazată în principal pe mărturiile vremii, pe jurnale și memorii, ,,Bătălia lor” înseamnă bătălia femeii-mamă, a femeii-amantă, a femeii-infirmieră, a femeii-diplomat.
