Ben Affleck, premiat pentru regie la gala Sindicatului regizorilor americani 2013. Lista câştigătorilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/ben-affleck-premiat-pentru-regie-la-gala-sindicatului-regizorilor-americani-2013-lista-castigatorilor/

Ben Affleck a primit pentru filmul „Argo” marele premiu al Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild of America/ DGA), la cea de-a 65-a gală a asociaţiei, care a avut loc sâmbătă seară, la Los Angeles. Premiile decernate de Sindicatul regizorilor americani, alături de cele ale sindicatelor actorilor, scenariştilor şi producătorilor americani, acordate înainte de premiile Academiei […]

Un articol de Andrada Văsii|4 februarie 2013

Ben Affleck a primit pentru filmul „Argo” marele premiu al Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild of America/ DGA), la cea de-a 65-a gală a asociaţiei, care a avut loc sâmbătă seară, la Los Angeles.

Premiile decernate de Sindicatul regizorilor americani, alături de cele ale sindicatelor actorilor, scenariştilor şi producătorilor americani, acordate înainte de premiile Academiei de film americane, ajută la restrângerea spectrului de posibili câştigători la Oscar, informează indiewire.com.

Însă Ben Affleck a devenit, sâmbătă, a treia persoană din istorie care câştigă premiul pentru regie decernat de Sindicatul regizorilor americani, dar nu deţine şi o nominalizare la aceeaşi categorie a premiilor Oscar.

Acest lucru i s-a mai întâmplat lui Ron Howard, câştigătorul premiului DGA din 1995, pentru filmul „Apollo 13”, şi lui Steven Spielberg, câştigătorul din 1986, pentru „Culoarea purpurie/ The Color Purple”.

La premiul DGA 2013 pentru cel mai bun regizor al unui lungmetraj au mai fost nominalizaţi Steven Spielberg („Lincoln”), Kathryn Bigelow („Zero Dark Thirty), Ang Lee („Life of Pi”) şi Tom Hooper („Les Misérables”).

„Argo” prezintă rocambolesca, dar reala poveste a misiunii de salvare a diplomaţilor americani în timpul Revoluţiei iraniene din 1979, refugiaţi în ambasada Canadei din Teheran. Pentru această misiune, un agent CIA i-a deghizat pe acei diplomaţi şi i-a plimbat prin Teheran, pretinzând că sunt tehnicieni dintr-o echipă de filmare aflaţi în căutarea unor locuri de turnare pentru un lungmetraj SF.

Lungmetrajul „Argo” a primit mai multe premii importante acordate la Hollywood în această perioadă. Astfel, el a fost recompensat cu două Globuri de Aur, pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, cu premiul Sindicatului producătorilor americani pentru cel mai bun film şi cu cel al Sindicatului actorilor americani pentru cea mai bună distribuţie. De asemenea, „Argo” a primit şapte nominalizări la premiile Oscar, ce vor fi acordate pe 24 februarie.

La gala DGA 2013 au mai fost premiaţi

  • Malik Bendjelloul – cel mai bun regizor de documentar, pentru „Searching For Sugar Man”,
  • Lena Denham – cel mai bun regizor al unui serial de comedie („Girls”),
  • Rian Johnson – cel mai bun regizor al unui serial-dramă („Breaking Bad”),
  • Jay Roach – cel mai bun regizor de film TV/ miniserie („Game Change”),
  • Glenn Weiss – cel mai bun regizor de musical-show de divertisment (cea de-a 66-a ediţie a premiilor Tony),
  • Brian Smith – cel mai bun regizor de reality show („MasterChef”),
  • Jill Mitwell – cel mai bun regizor al unui serial difuzat în timpul zilei („One Life To Live”, „Between Heaven and Hell”),
  • Paul Hoen – cel mai bun regizor al unei emisiuni pentru copii („Let it Shine”).

Anul trecut, marele premiu al Sindicatului regizorilor americani i-a revenit cineastului francez Michel Hazanavicius, recompensat ulterior şi cu premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Hazanavicius şi filmul său „The Artist” au fost, de altfel, marii învingători ai Oscarurilor 2012, impunându-se la categoria „cel mai bun regizor”, „cel mai bun film” şi „cel mai bun actor” (Jean Dujardin).

În istoria galei DGA, până anul acesta, doar de şase ori câştigătorul premiului DGA nu s-a impus şi la premiile Oscar. Cea mai recentă „inadvertenţă” a avut loc în 2003, când Rob Marshall a câştigat DGA Award pentru musicalul „Chicago”, dar a pierdut Oscarul în favoarea lui Roman Polanski, recompensat în acel an pentru drama „Pianistul/ The Pianist”.

 

 

Sursa: Mediafax

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]