Benjamin Fondane și un sfârșit pe nume Auschwitz
https://www.ziarulmetropolis.ro/benjamin-fondane-si-un-sfarsit-pe-nume-auschwitz/

În 1944, deşi prietenii i-au obţinut eliberarea, Benjamin Fondane a refuzat să iasă din lagărul nazist fără sora sa.

Un articol de Dana Ionescu|11 octombrie 2020

La Paris, aproape de celebra Jardin des Plantes, de află „Place Benjamin Fondane”. Tot în capitala Franței, unde și-au găsit și norocul, și sfârșitul atâția creatori importanți ai secolului trecut, există și Societatea de Studii Benjamin Fondane, și „Cahiers Benjamin Fondane”. Țara a cărei cultură scriitorul născut în România a ales-o din tinerețe îi păstreaza urma pe harta ei simbolică și nu numai.

Benjamin Fondane, protagonist al unui destin tragic, e un nume care, în mod previzil, și-a pierdut rezonanța în țara natală. În ultimii ani, doar Institutul Cultural Român a creat un premiu pentru poezie francofonă „Benjamin Fondane”. Și nu numai literatura lui rămâne în cercul cunoscătorilor, ci și biografia, încheiată în mod tragic, la nici cincizeci de ani.

Franța începe la… București

În 1898 a venit pe lume Benjamin Wechsler, într-o familie de evrei din Iași. Până să devină Benjamin Fondane, poet consacrat în Parisul avangardist al anilor ’30, Benjamin Wechsler a parcurs un drum sinuos ca vremurile. Vocaţia de scriitor s-a afirmat devreme. La 14 ani, semna deja poezii în reviste, sub pseudonimul Fundoianu, derivat de la Fundoaia, numele moşiei din familia mamei. Schimbarea pe care acest nume a suferit-o mai târziu exprimă alegerea care va hotărî cariera de scriitor a evreului născut la Iaşi.

Odată stabilit la Bucureşti, se implică în mediul avangardist animat de Saşa Pană, la a cărui revistă, „Unu”, publică poeme şi articole Ion Vinea, Ilarie Voronca, Marcel Iancu etc. La 23 de ani debutează cu volumul „Imagini şi cărţi din Franţa”, unde afirmă o teză care stârneşte o lungă polemică: literatură română este doar o anexă a literaturii franceze. Spiritul de frondă care îl caracteriza era în consonanţă cu atitudinea intelectualilor din epocă. Cele 550 de poezii şi articole publicate până în 1923, anul care i-a pecetluit soarta, şi Teatrul  „Insula” pe care l-a înfiinţat în capitală, dar care a dispărut fulgerător din cauza reacţiilor antisemite, o dovedesc.

De la Fundoianu la Fondane

La sfârşitul lui 1923, ajuns în Parisul cosmopolit în care se luptă mai multe avangarde, Benjamin Fundoianu devine Benjamin Fondane. La început locuieşte acasă la renumitul eseist Remy de Gourmont, căruia îi e bibliotecar şi secretar.

Renunţând la poezia în limba română şi alegând să scrie în franceză, optează pentru o nouă identitate. Publicat în 1929, volumul  „Paysages” („Privelişti”) are o prefaţă în care autorul recunoaşte ruptura şi opţiunea pentru exil: „Volumul acesta aparţine unui poet mort în 1923 la vârsta de 24 de ani. Am tăcut timp de 4 ani, ca un mut, mutilat în întregime de război”. Totuşi, continuă să le trimită revistelor din România articole, unele în română, altele în franceză. Face filme, călătoreşte în Argentina, lucrează la „Le Mal des Fantomes” („Boala fantomelor”).

Până în ’30 scrie mult pentru publicaţii franţuzeşti, iar după întâlnirea cu filosoful rus Leon Şestov, care îi influenţează gândirea, se concentrează asupra filosofilor modernităţii. Titular al rubricii  „Filosofia vie” în  „Cahiers du Sud” până în ’40, militează împotriva socialismul de stat şi a politizării avangardei, insistând pe ideea că reformele sociale nu pot schimba întrebările existenţiale.

Luptă împotriva fascismului, iar în 15 decembrie 1934 publică un „Apel către studenţi”, afirmându-şi sprijinul pentru Congresul de la Paris al Uniunii Studenţilor din România şi pledând pentru dreptul la libertate al omului şi al scriitorului.

Sfârșitul e în lagăr

„Exodul”, poemul care-l reprezintă cel mai bine, e deja în lucru. În el criticii au văzut expresia cea mai transparentă a identităţii şi a suferinţei lui Fondane. În 1936 îi apare „Conştiinţa nefericită”, meditaţie despre condiţia umană şi insuficienţa raţiunii.

Peste patru ani, guvernul de la Vichy stabileşte statutul evreilor, excluşi din viaţa publică. Dar Benjamin Fondane nu poartă niciodată steaua galbenă, deşi e obligatoriu. Continuă să scrie şi să-şi semneze articolele, deşi evreilor li se ia dreptul la semnătură. Nu îşi reneagă niciodată originea. La sfârşitul lui ’41 iese foarte rar din casa de pe strada Rollin nr. 6, unde locuia împreună cu soţia (care nu era evreică) şi cu sora lui, Lina. Emil Cioran a povestit că Fondane, împăcat cu condiţia de victimă şi în „complicitate cu Ineluctabilul”, nu şi-a luat nicio măsură de precauţie şi nu a dorit nici măcar să-şi schimbe domiciliul.

Împreună cu sora sa, e arestat la 7 martie 1944. Este dus la Poliţie, unde sosesc imediat soţia şi prietenii Emil Cioran şi Stéphane Lupasco (filosoful de origine română Ştefan Lupaşcu). Prima a povestit mai târziu: „Stă în picioare, în lumina aceea murdară de după-amiază de iarnă, privindu-mă cu ochii lui albaştri şi limpezi, strălucind, deşi avea chipul răvăşit, atât de demn, atât de calm, zâmbind călduros şi maliţios, tăcut în faţa emoţiei mele, pe care nu mi-o puteam controla”.

În lagărul de la Drancy ajunge cam la 20 martie. Vizitele sunt interzise. Dar apropiaţii şi Legaţia România reuşesc să înduplece autorităţile germane să nu-l trimită în Germania. Mai mult, Cioran şi Lupasco îi obţin eliberarea. Acasă îl aşteaptă prietenii şi o masă cu bunătăţi. Dar Benjamin nu vine. Refuză să părăsească lagărul fără sora sa. La 3 sau 4 octombrie 1944, cu puţină vreme înainte de a împlini 46 de ani, e gazat la Auschwitz-Birkenau.

29
/09
/20

Acum când, în alte vremuri, am fi fost în plină redeschidere de stagiuni teatrale, vă propunem câteva gânduri despre bucuriile teatrului și de teatrul vieții prin vorbele lăsate de unii dintre oamenii cei mai minunați ai teatrului românesc, plecați din păcate dintre noi: Ștefan Bănică, Radu Beligan, Cătălina Buzoianu, Ștefan Iordache, Marin Moraru și Olga Tudorache.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

23
/08
/20

24 august 1899 nu este o zi ca oricare alta. Atunci, într-o zi din ultimele veri ale secolului al XIX-lea, s-a născut la Buenos Aires unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului care urma.

21
/08
/20

E dimineața zilei de 23 august 1926. O zi de luni. Rudolph Valentino, primul sex-simbol de la Hollywood, se trezește pe patul său de la New York Polyclinic Hospital. Nu știe că e ultima dimineață din viața lui… Are 31 de ani.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

14
/08
/20

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

10
/07
/20

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare și coregrafă, spirit curios și neconvențional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

Pagina 1 din 3412345...102030...Ultima »