Bill Plympton, regele animaţiei independente, revine la Anim’est
https://www.ziarulmetropolis.ro/bill-plympton-regele-animatiei-independente-revine-la-animest/

Fanii animaţiei vor şti să îşi rezerve în agendă săptămâna 3-12 octombrie, când unul dintre cei mai celebri animatori americani se întoarce la Anim’est. După prezenţa la a treia ediţie, în 2008, Bill Plympton este din nou invitat la cel mai iubit festival de film din capitală şi aduce, în programul proiecţiilor de anul acesta, o mulţime de titluri premiate din cariera sa.

Un articol de Petre Ivan|2 octombrie 2014

Supranumit regele animaţiei independente, Bill Plympton este primul autor care a realizat un lungmetraj făcut în exclusivitate din desene de mână.

Născut în Portland, Oregon, Bill a absolvit secţia de Grafică din cadrul Portland State University, iar înainte de a-şi începe cariera de animator a lucrat, ca ilustrator, pentru numeroase reviste: The New York Times, National Lampoon, Rolling Stone, Playboy sau Screw.

A devenit unul dintre cele mai celebre nume din istoria animaţiei odată cu prima nominalizare la Oscar, în 1987, pentru scurtmetrajul de animaţie Your Face.

În 2005, a fost nominalizat din nou la Oscar, de data aceasta pentru scurtmetrajul Guard Dog. Un alt scurtmetraj, Push Comes to Shove, a primit în 1991 prestigiosul Palme d’Or la Cannes. În 2001, Eat a fost răsplătit cu Marele Premiu pentru Scurtmetraj de către Semaine de la Critique.

După o carieră apreciată în scurtmetraj, cu filme care au apărut pe MTV şi în colecţia Spike and Mike’s care face turul festivalurilor, cinematografelor şi universităţilor, Bill s-a îndreptat spre lungmetraj.

Din 1991 până azi, a realizat nu mai puţin de zece lungmetraje. Şapte dintre ele, The Tune, Mondo Plympton, I Married A Strange Person, Mutant Aliens, Hair High,

Bill Plympton

Bill Plympton

Idiots and Angels şi Cheatin’ sunt filme de animaţie.

Bill Plympton a colaborat, de asemenea, cu Kanye West, Madonna şi Weird Al Yankovic la realizarea unor videoclipuri muzicale şi proiecte publicistice.

În 2006, a primit Premiul Winsor McCay pentru întreaga carieră la Annie Awards, premiile americane ale filmului de animaţie.

Bill Plympton, „Tarantino al animației”

La Bucureşti, publicul Anim’est e invitat să vizioneze, în primul weekend al festivalului, o retrospectivă specială a primelor filme de scurtmetraj din cariera celebrului animator. Programul Plymptoons: The Complete Early Works Of Bill Plympton, va cuprinde, începând cu experimente din studenţie, fragmente scurte animate, spoturi şi reclame, până la hituri de scurtmetraj care i-au adus faima internaţională, ca Boomtown, în colaborare cu Jules Feiffer, sau Your Face, şi gagurile de colecţie Plymptoons.

Fanii lui Plympton, dar şi publicul neiniţiat, vor avea parte de primele mostre ale lumii absurde populate de personaje metamorfozate în caricaturi hidoase, cu gesturi exagerate, mesaje incorecte politic şi mult umor, ce i-au adus, lui Plympton, supranumele de „Tarantino al animației”.

Proiecţia va avea loc sâmbătă, 4 octombrie, la Cinema Studio, de la ora 14.00, şi va fi reluată duminică, 5 octombrie, la Re:Animation Hub, de la ora 19.30.

6 lungmetraje semnate de Plympton vor fi, de asemenea, proiectate la a noua ediţie a festivalului – începând cu The Tune / Melodia (1992), primul lungmetraj din cariera animatorului, ce i-a adus o nominalizare la Grand Jury Prize, la Sundance.

Un alt titlu de lungmetraj proiectat la Anim’est este I Married A Strange Person / Soţul meu e un ciudat (1997), premiat cu Grand Prix la Annecy, un amestec de Akira cu umor, Road Runner cu oameni şi Pulp Fiction animat, nerecomandat celor sub 15 ani.

Lista de lungmetraje continuă cu Mutant Aliens / Mutanţi extratereştri (2001), un soi de parodiere a filmelor de categorie B, ce abundă de sex şi violenţă gratuite, şi Hair High (2004), un clasic gotic cu zombi despre un triunghi amoros ce sfârşeşte tragic, nominalizat la premiul Cristal la Annecy.

Nu va lipsi din program nici celebrul Idiots and Angels / Idioţi şi îngeri, animaţia premiată, în 2008, la Annecy (distincţie specială), Cinanima şi Fantasporo, o comedie neagră pe muzica lui Tom Waits „ca un film de David Lynch, dacă Lynch ar fi făcut animaţie”, după cum declara însuşi Plympton.

Seria de lungmetraje e completată de Cheatin’ / Amanţii electrici, animaţia lansată în 2013 despre încă un triunghi amoros ce naşte sâmburi de gelozie, uneltiri diabolice, ură şi nesiguranţă, recompensată cu Premiul special al juriului la Annecy, anul acesta.

Duminică, 5 octombrie, publicul e invitat să completeze experiența Bill Plympton cu un masterclass de animaţie pe care acesta îl va susţine, timp de două ore, la Cinema Elvira Popescu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: Bill Plympton – animest.ro

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.

10
/03
/22

Astra Film Sibiu donează sumele încasate din proiecțiile filmelor „The Distant Barking of Dogs” (2017), „This Rain Will Never Stop” (2020) și „No Obvious Signs” (2018) către cauzele umanitare din Ucraina.

10
/03
/22

În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaților de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecții speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 și 17 martie, de la ora 19.00. Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din București, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Focșani, Vaslui și Botoșani.

09
/03
/22

Warner TV dedică serile de duminică din luna aprilie unor povești de viață cutremurătoare și inspiraționale, unor personaje și acțiuni controversate, transpuse în filme apreciate de presa de specialitate și de public.

08
/03
/22

România participă la cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma cu proiecția peliculei Colectiv în regia lui Alexander Nanau. Festivalul a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei (20 martie) și se bucură de participarea țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Prezența românească este promovată de Ambasada României în Italia și de Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român.