„Biserici de lemn din România”, la Cinemateca Eforie
https://www.ziarulmetropolis.ro/biserici-de-lemn-din-romania-la-cinemateca-eforie/

Proiecţia filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din Bucureşti. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediţii a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenţi”.

Un articol de Petre Ivan|7 decembrie 2016

Documentarul este o incursiune aparte într-un teritoriu al țării noastre cu monumente excepționale, tipice României: bisericile de lemn construite în secolul XIX. Sunt obiective turistice pitorești și monumente ridicate la nivel de patrimoniu Unesco.

Documentarul prezintă aceste lăcașuri de cult în mod agreabil, inedit, neconvențional pentru spectator. Și asta pentru că „Biserici de lemn din România – un documentar” conține, printre altele, filmări aeriene fără precedent pentru obiectivele prezentate, filmări realizate cu drone.

Filmul (48 minute) este deja lansat pe DVD, putând fi achiziționat din librării, dar se poate urmări și online. (Costul pentru streaming de 24 de ore este de 2,76 dolari.)

„Biserici de lemn din România – un documentar” încearcă să mediatizeze manifestări cultural estetice tradiționale, autentice, deloc „perimate”, necunoscute publicului larg, în contextul unui vid mediatic pe această temă.

Cea de-a XI-a ediție a IPIFF – Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți se desfășoară la Cinemateca Eforie între 14 și 17 decembrie.

Foto: Biserici de lemn  din România – facebook

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).