Blood Ties. Clive Owen și Billy Crudup: gangsterul şi poliţistul
https://www.ziarulmetropolis.ro/blood-ties-clive-owen-si-billy-crudup-gangsterul-si-politistul/

Blood Ties / Legături de sânge, thriller-ul franco-american în regia actorului devenit recent şi regizor, Guillaume Canet (Tell No One), va avea premiera în România pe 27 iunie. Filmul spune povestea a doi fraţi din Brooklyn-ul anilor ‘70, unul ajuns gangster, celălalt poliţist.

Un articol de Liliana Matei|15 iunie 2014

Din distribuţia filmului Blood Ties fac parte Clive Owen (Children of Men, Inside Man, The Bourne Identity, King Arthur, Sin City, Closer, Derailed, Shadow Dancer, The International), Marion Cotillard (The Dark Knight Rises, Inception, Contagion, Midnight in Paris, Big Fish, La Vie en Rose), Mila Kunis (Black Swan, Ted, Oz the Great and Powerfull) şi Billy Crudup (Almost Famous, Watchmen, Big Fish).

De-asemenea, veţi mai putea recunoaşte actori precum: Zoe Saldana (Avatar, Star Trek, Piraţii din Caraibe), James Caan (The Godfather, Misery, Middle Man, Dogville, The Way of the Gun), Noah Emmerich (The Truman Show, Super 8, Little Children)

Blood Ties / Legături de sânge a participat – Out of Competition – la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2013 şi a fost proiectat anul acesta în închiderea Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) 2014.

Blood Ties / Legături de sânge are 144 de minute, este o coproducţie Franţa-SUA şi este distribuit în România de Independenţa Film.

Blood Ties sau Doi fraţi pătaţi

Ne aflăm în New York-ul anilor ‘70. După câţiva ani de închisoare executaţi în urma unei omucideri, Chris (jucat de Clive Owen), în vârstă de 50 de ani, este eliberat pentru bună purtare. La poarta penitenciarului, Chris este aşteptat de fratele său Frank (interpretat de Billy Crudup), un poliţist cu o carieră care se anunţă strălucitoare. Chris şi Frank au fost mereu diferiţi. Însă tatăl lor, cel care i-a crescut, a părut să-l prefere tot timpul pe Chris, asta în ciuda necazurilor pe care le provoca.

De data asta, Frank este gata să-i mai dea o şansă fratelui său nelegiuit. Îl primeşte în casă, îi găseşte o slujbă, ba chiar îl ajută să reia legătura cu copiii şi cu fosta soţie, Monica (Marion Clotillard). Dar fratelui – infractor îi este greu să se ţină departe de vechile obiceiuri. Aşa că fratele – poliţist decide să-i întoarcă definitiv spatele. Doar că decizia aceasta vine puţin cam târziu…

Blood Ties, un proiect franţuzesc realizat în America

Pentru proaspătul regizor francez Guillaume Canet, succesul pe plan internaţional a apărut în urma celui de-al doilea lungmetraj al său, Tell No One (2006), patru premii César în 2007, printre care cele pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal – Francois Cluzet şi Cel mai bun montaj. După lansarea cu mare succes a lui Tell No One în SUA, pentru Guillaume Canet au început să curgă ofertele din partea studiourilor americane.

“Am primit o mulţime de propuneri de a regiza filme direct în State. Şi vorbesc aici de nume grele, maşinile de făcut bani”, spune Canet. “Dar nu mă simţeam pregătit să apuc calea asta: un film în limba engleză, în SUA, cu un producător care să-mi sufle în ceafă la fiecare pas. Pană la urmă mi-a venit ideea de a merge totuşi în America, dar cu un proiect de-al meu”.

Aşa a apărut ideea remake-ului la filmul franţuzesc Les liens du sang / Rivals, regizat de acelaşi Guillaume Canet, în 2008. Între timp, regizorul a aflat că şi Ridley Scott este interesat de drepturile pentru un remake al filmului său. Aşa că n-a mai stat pe gânduri. Scenariul a fost adaptat cu ajutorul lui James Gray (regizorul Little Odessa, The Yards, We Own the Night şi foarte recentul The Immigrant). James Gray văzuse şi el Tell No One şi era interesat de proiectele la care lucrează regizorul francez. Când a aflat că nu are scenarist pentru Blood Ties, James Gray, care nu mai scrisese nimic până atunci, s-a oferit imediat ca şi co-scenarist.

Rolul lui Clive Owen a fost dorit iniţial de Mark Wahlberg. Acesta văzuse şi el Tell No One şi dorea să-l cunoască pe regizorul său. Guillaume Canet avea însă alte gânduri pentru distribuţie. Aşa că l-a sunat pe amicul său Alfonso Cuarón şi l-a rugat să-i prezinte proiectul Blood Ties lui Clive Owen.

Blood Ties / Legături de sânge este adus în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

 

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.