BookLand prelungeşte proiectul „Cărţi gratuite în InterCity” până pe 13 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookland-prelungeste-proiectul-carti-gratuite-in-intercity-pana-pe-13-noiembrie/

BookLand prelungeşte proiectul „Cărţi gratuite în InterCity” până pe 13 noiembrie, astfel că, până la acea dată, călătorii tuturor trenurilor Intercity din reţeaua feroviară din România vor avea ocazia să-şi petreacă timpul citind, informează un comunicat. Totodată, amatorii de eBook-uri îşi vor putea descărca o carte în format electronic direct pe telefonul mobil, scanând codul […]

Un articol de Andrada Văsii|1 noiembrie 2012

BookLand prelungeşte proiectul „Cărţi gratuite în InterCity” până pe 13 noiembrie, astfel că, până la acea dată, călătorii tuturor trenurilor Intercity din reţeaua feroviară din România vor avea ocazia să-şi petreacă timpul citind, informează un comunicat.

Totodată, amatorii de eBook-uri îşi vor putea descărca o carte în format electronic direct pe telefonul mobil, scanând codul QR al stickerelor lipite în vagoanele celor 20 de trenuri Intercity.

Printre cele 60 de titluri puse la dispoziţia călătorilor de cele 30 de edituri partenere în proiect se numără „Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda (Editura Cartex 2000), „Codul bunelor maniere”, de Nadine de Rothschild (Editura Ideea Europeană), „Hoţii de frumuseţe”, de Pascal Bruckner ( Editura Trei), „India Picantă”, de Patrichi Adelina (Editura Taj), şi „Încă o zi infectă”, de Pierre Enckel (Editura Art).

Pentru că la primele două etape ale proiectului, desfăşurate în luna septembrie în mai multe autobuze RATB şi în garniturile de metrou, mai multe cărţi au dispărut – la RATB s-au furat 250 de volume, iar la Metrorex 60 -, organizatorii au decis ca de această dată să lege volumele cu lănţişor.

Conceptul BookLand este unul inovator atât prin formatul târgului, cât şi prin serviciile integrate puse la dispoziţia editurilor – logistică, vânzare, promovare.

La începutul lunii septembrie, echipa BookLand şi RATB le-au pregătit bucureştenilor o surpriză. În timpul nopţii au aşezat câte trei cărţi în 80 de autobuze de pe liniile centrale de circulaţie (331, 131, 123, 148, 149, 205 şi 182). În doar câteva zile, însă, cărţile au dispărut în proporţie de 80 la sută, potrivit organizatorilor acestui proiect.

La jumătatea lunii septembrie BookLand s-a mutat la metrou, pe ruta Republica – Dristor şi retur şi a pus la dispoziţia călătorilor peste 60 de titluri. Proiectul din trenurile Intercity a debutat pe 18 octombrie şi se va încheia pe 13 noiembrie.

Cu o valoare estimată în prezent la 60 de milioane de euro, piaţa de carte din România a scăzut cu aproape 40% faţă de anul 2007. De asemenea, „mai mult de jumătate dintre români nu au citit nicio carte anul acesta”, arată un sondaj efectuat de Institutul Român de Studii Sociale.

 

Sursa: Mediafax

15
/08
/15

Editura Polirom a lansat în această săptămână cel de-al doilea volum al recentei colecţii „Studii Româneşti”: Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944 de Vladimir Solonari, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

14
/08
/15

Prizren, al doilea oraş ca mărime din Kosovo şi, de 14 ani, gazda importantului festival de film documentar şi de scurtmetraj DokuFest (8-16 august), şi capitala Pristina, cu locurile şi oamenii lor ce oferă paradoxuri surprinzătoare, par făcute pentru a fi fotografiate.

14
/08
/15

Pianistul Daniel Ciobanu va concerta, în data de 14 august, pe scena Bisericii St James, o foarte frecventată adresă muzicală situată pe celebrul bulevard londonez Piccadilly, în debutul unei serii de recitaluri pe care Institutul Cultural Român din Londra o va organiza aici în următoarele luni în colaborare cu mai mulți promotori britanici.

14
/08
/15

Patru discuri cu muzică clasică, apărute pe parcursul acestei veri, așteaptă să fie descoperite și de publicul românesc: printre numele prezente pe copertele lor figurează și muzicieni care au fost de-a lungul timpului invitați în Festivalul Enescu, unii dintre ei, protagoniști chiar anul acesta.

14
/08
/15

Anul 2016 va veni la pachet cu două continuări ale unor seriale de succes din ultimii ani. Astfel, după ce am aflat că X-Files/Dosarele X vor reveni pe micile ecrane, în ianuarie 2016, cu Gillian Anderson si David Duchovny în rolurile principale, şi serialul Prison Break va avea o continuare.

14
/08
/15

Răutatea umană ne urmărește uneori și dincolo de granițele palpabile ale acestei lumi. Cel mai frumos zâmbet al umanității imprimat pe peliculă a trebuit să se ascundă sub doi metri de beton armat pentru a putea să scape de efectele nedorite ale propriei faime (**).

13
/08
/15

La Institutul Henry Moore din Leeds se deschide, astăzi, 13 august, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene, grafică și sculpturi sau instalații până la creații poetice și filme.

13
/08
/15

Într-o zi de 13 august s-a născut Alfred Hitchcock, considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti din istorie. Șase dintre filme sale au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca (1941), Suspicion (1942), Lifeboat (1945), Spellbound (1946), Rear Window (1955) și Psycho (1961).