Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme – blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?
Un articol de Andrei Crăciun|21 martie 2016
Căci, vedeţi dumneavoastră, domnul Bobe al nostru a scris la sfârşitul deceniului, secolului, mileniului, toate trecute, una dintre cele mai tandre, mai frumoase, mai poetice cărţi de poezie. Şi numele acestei cărţi era Bucla.
Bucla a fost republicată anul trecut la Humanitas, într-o nouă ediţie, de sărbătoare, dacă nu de colecţie. Mare bucurie am avut noi, bobeienii, atunci. Am redescoperit cu o încântare nouă lumea lui nea Gică, frizerul. Lumea ca frizerie.
Nea Gică acesta tundea, bărbierea, masa tenori şi fotbalişti, el dădea întotdeauna simultane de tuns. Asculta muzică veche (acum aproape uitată), ajungea cel mai mare frizer din lume, avea opinii categorice şi juste despre amor, era liric, încerca a scrie amintiri de dragoste şi cunoştea grandoarea de sub cupola circului.
Nea Gică era un visător. El trăia în frizerie, dar nici stadionul nu îi era lui străin. Nea Gică era om, dar avea şi o natură divină, da, da, se prea poate.
Apoi, de la prea multă viaţă s-a săvârşit şi nea Gică, şi a fost umplut cu păr, întreţinut aşa, ca un monument, de Vasilescu Dorel, cel mai mare taxidermist din lume.
E emoţionantă şi pură poezia tânărului Bobe, singurul poet român care a reuşit să rescrie Ecleziastul, aşezând toate întrebările despre deşertăciune pe umerii lui nea Gică, frizerul.
Bucla e un poem sau poate că e un roman-poem neo-romantic sau poate că altceva e. Nu ştiu să spun, dar ştiu că tânărul Bobe era unul dintre cei mai redutabili poeţi în mânuirea conjuncţiei copulative şi. Şi asta dă viaţă poeziei şi o face nemuritoare şi poţi să reciteşti până la lacrimi această carte – după douăzeci, cum şi după două sute de ani – şi nea Gică va rămâne pentru totdeauna aici, cel mai mare frizer din lume, nostalgic după iaurtul Viţeluş şi cerceluşii unei iubite care lua pastile de magneziu ca să devină mai deşteaptă, şi desigur că aşa devenea, şi…
