Bucureștiul grecesc, povestit de istoricul Georgeta Filitti
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-grecesc-povestit-de-istoricul-georgeta-filitti/

Sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la Grand Hotel Continental, istoricul Georgeta Filitti va depăna poveştile adevărate ale grecilor de seamă care au trăit in România, în cadrul evenimentului ,,Bucureştiul grecesc”.

Un articol de Elena Simion|7 noiembrie 2014

Conferința va fi o discuţie despre grecii trăitori în Bucureşti de la 1453 – căderea Constantinopolului sub turci – până azi, pe marginea cărţii doamnei Georgeta Filitti, BUCUREŞTIUL GRECESC. Cu această ocazie puteți răsfoi cartea cu același titlu, o frumoasă enciclopedie ilustrată, un elegant album bilingv Bucureştiul grecesc, al Editurii Omonia, care constituie o adevărată enciclopedie ilustrată a prezenţei greceşti aici, timp de peste cinci veacuri şi jumătate.

Oraş cosmopolit încă de la întemeiere, Bucureştiul i-a găzduit pe greci cu generozitate. S-au integrat printre români, s-au căsătorit, iar unora dintre ei chiar li s-a părut că, dacă există un Paradis, acesta trebuie să arate ca Ţara Românească.

Veţi afla lucruri mai puţin ştiute despre o istorie comună bogată, cu fapte istorice, biserici minunate ce au dăinuit până azi, spitale, hanuri şi mai ales oameni deosebiţi.

Georgeta Filitti reface destinul grecilor care au poposit în Bucureşti și prezintă cu rigurozitate contribuţia lor la dezvoltarea orașului. Istoria lor se împleteşte strâns cu istoria oraşului. Mulţi greci s-au stabilit definitiv şi au prins rădăcini aici, devenind personalităţi importante ale societăţii româneşti.

București

În oraşul cu o populaţie cosmopolită, atestat documentar din 1459, capitală a Ţării Româneşti din a doua jumătate a secolului 17 şi, din 1862, capitala României, grecii au ocupat un loc privilegiat. Numeroase sunt mărturiile care atestă rolul lor în viaţa economică, politică, socială, religioasă, ştiinţifică, culturală şi artistică a urbei, de la cele 2 000 de manuscrise greceşti adăpostite de Biblioteca Academiei Române sau altele, la fel de preţioase, de la Biblioteca Naţională a României, până la cele mai diverse monumente –biserici, aşezăminte de binefacere, spitale, imobile şi palate, care dăinuie şi astăzi, in situ sau doar în memoria colectivă.

Cele şapte capitole ale sintezei istorice semnată de Georgeta Filitti sunt însoțite de circa 360 de ilustraţii, selectate din cele mai diverse domenii – clădiri, biserici, manuscrise, ediţii în greacă şi română, facsimile, hrisoave, ziare, instantanee din viaţa comunităţii greceşti bucureştene de ieri şi de azi.
Înscrierile la eveniment se pot face aici.

Foto: Petrică Tănase

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.