Bucureștiul, sub asaltul filmelor de Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-sub-asaltul-filmelor-de-cannes/

Filmele câştigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitaţi celebri şi discuţii despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediţii a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), iniţiat şi patronat de Cristian Mungiu.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 octombrie 2014

Ajuns la cea de-a 5-a ediție și devenit, pentru mulți, cel mai important eveniment cinematografic al toamnei în Capitală, festivalul Les Films de Cannes a Bucarest propune șapte zile pline de proiecții de la care nu ți-ai dori să lipsești.

Noua ediție pare mai glamourizată ca precedentele. Nu doar pentru că aduce (aproape) toate filmele premiate la Cannes în luna mai (marele absent este „Mommy”, al canadianului de 25 de ani Xavier Dolan), dar mai ales pentru că printre invitați se numără și un superstar – actrița franco-argentiniană Berenice Bejo (premiată anul trecut pe Croazetă, cu „Le passe”).

Ea va fi însoțită de partenerul ei de viață, regizorul francez Michel Hazanavicius, cel care în urmă cu trei ani dădea lovitura cu filmul mut și alb-negru „The Artist” cannes(programat de asemenea în festival).

Cei doi vor prezenta noul film făcut împreună, drama „The Search”, și vor avea discuții cu publicul după proiecții și în cadrul unor sesiuni de Open Talk.

Alți invitați sunt veteranul cineast francez Betrand Tavernier, care va fi onorat printr-o (mini)retrospectivă și va susține un masterclass, regizorul franco-român Radu Mihăileanu, ce va prezenta un film pe care l-a produs, „Caricaturistes, fantassins de la democratie”, și regizorul ucrainean Serghei Loznița, care va aduce apreciatul documentar „Maidan”, despre protestele din 2013 și 2014 de la Kiev.

Programul festivalului propune o concurență între filmele care au rulat în Competiția oficială de la Cannes, cele din celebra selecție paralelă Un Certain Regard și câteva repere din alte secțiuni.

Din Competiție vor fi aduse „Maps to the Stars”, de David Cronenberg, „The Search”, de Michel Hazanavicius, „Deux jours, une nuit”, de Jean-Pierre și Luc Dardenne, „Adieu au langage”, de Jean-Luc Godard, „Foxcatcher”, de Bennett Miller, „Leviathan”, de Andrei Zviangințev, „Winter Sleep”, de Nuri Bilge Ceylan”, „Jimmy`s Hall”, de Ken Loach, „Saint Laurent”, de Bertrand Bonello, „Clauds of Sils Maria”, de Olivier Assayas, „Mr. Turner”, de Mike Leigh, „Still the Water”, de Naomi Kawase, și „Le meraviglie”, de Alice Rohrwacher.

Din Un Certain Regard vor fi proiectate, printre altele, câștigătorul, „White God”, de ungurul Kornel Mundruczo, și filmul laureat cu Premiul Juriului la această secțiune, „Turist”, de suedezul Ruben Ostlund. Atenție la regizorii și filmele din Un Certain Regard – este cunoscut faptul că pot aduce satisfacții cinematografice nebănuite.

Două atracții sunt noul film al lui Abel Ferrara, scandalosul „Welcome to New York”, în care Gerard Depardieu îl joacă pe Dominique Strauss-Kahn în timpul implicării fostului director al FMI în scandalul sexual de la New York, și omnibusul „Bridges of Sarajevo”, care cuprinde scurtmetraje regizate, printre alții, și de Jean-Luc Godard și Cristi Puiu.

Pentru că astfel de filme de festival își găsesc loc cu greu în programele numeroaselor săli de cinema de la mall-uri și pentru că cinematografele de stat sunt rara avis în țară, problema distribuției lor este una crucială. Tocmai de aceea, organizatorii au pregătit și un seminar internațional pe această temă.

La primele trei ediții, festivalul s-a bazat pe doar două cinematografe, Studio și sala Elvira Popescu a Institutului Francez. În urma cererii mari de bilete, anul trecut s-a mai cooptat un cinematograf din centrul orașului, CinemaPRO. Din păcate, în acest an s-a renunțaț la CinemaPRO, înlocuit cu mai puțin atractiva (dar mai încăpătoarea și, să sperăm, pregătita) sală de la Cinema Patria, care va completa astfel tradiționalele Studio și Elvira Popescu, cinematografe mici, dar performante tehnic.

Programul complet și toate informațiile (despre bilete, filme sau invitați) pot fi găsite pe site-ul festivalului, filmedefestival.ro.

Cinci filme obligatorii:

° „Leviathan”, noul film al lui Andrei Zviangințev, premiat pentru scenariu. Ajuns la al patrulea lungmetraj (toate recompensate în festivaluri, în special la Veneția și Cannes), rusul este unul din cei mai puternici cineaști ai momentului. Iar dacă ați comis imprudența de a-i fi ratat (vreunul din) precedentele filme – „The Return” (2003), „The Banishment” (2007) și „Elena” (2011) -, atunci să nu vă plângeți că nu se mai fac mari filme ca altădată.

° „Winter Sleep”, al lui Nuri Bilge Ceylan. Nu cred că mai trebuie insistat pe motivele pentru care filmul turcului, premiat cu Palme d`Or, trebuie văzut. Elogiile, inclusiv ale celor mai pretențioase reviste de cinema, au conferit (foarte)lungmetrajului (trei ore și un sfert) o aură mitică, cum numai la filmele născute clasice întâlnești. Singurul risc e ca, după „Winter Sleep”, producțiile cu care suntem de obicei asaltați în cinema să pară telenovele ieftine.

° „Adieu au langage”, Premiul Juriului. Să poți vedea, în prezent, un film de Jean-Luc Godard înseamnă să te întâlnești cu istoria cinematografiei. Mai precis, cu partea ei glorios-revoluționară. Pentru că puțini au fost regizorii care au influențat arta (și meșteșugul) filmului ca acest regizor vizionar, teribilist (chiar și la aproape 84 de ani) și enervant de mizantrop. „Adieu au langage” este, bineînțeles, un film de pe altă planetă, un obiect greu identificabil, însă de câte ori vă este dat să întâlniți așa ceva?

Cannes

„Maps to the Stars”, de David Cronenberg

° „Maps to the Stars”, de David Cronenberg. „Încă un nume consacrat?”, veți putea întreba. N-avem ce face, acesta a fost trendul la Cannes în 2014. Dacă-l cunoașteți cât de cât pe teribilul cineast canadian, nu veți dori să-i ratați noul film. Cu atât mai mult dacă disprețuiți (sau măcar priviți cu răceală) Hollywood-ul, lume pe care regizorul o ridiculizează în „Maps to the Stars”. Iar Julianne Moore s-ar putea să fi obținut cel mai important trofeu al ei cu rolul din film – premiul de interpretare feminină la Cannes.

° „P`tit Quinquin”, de Bruno Dumont. Îmi cer iertare pentru această (nouă) propunere radicală. Dar cineastul francez, care a avut parte de o retrospectivă la o ediție precedentă de Les Films de Cannes a Bucarest, este scandalos de bun, chiar dacă (sau poate tocmai pentru că) filmele lui sunt dure, deranjante și greu de spart (cu mintea). „P`tit Quinquin” este o miniserie (din patru părți și de aproape trei ore și jumătate în total) căreia Cahiers du Cinema i-a alocat în septembrie coperta și un dosar consistent. Nu-i este oferită oricărui film această onoare.

Foto: Les Films de Cannes a Bucharest – filmedefestival.ro



23
/11
/15

"Labyrinthus" a primit premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Festivalul de Film pentru Copii KINOdiseea. Trofeul European Children's Film Association (ECFA) a revenit producției "Păsări călătoare", iar o mențiune specială — peliculei care a fost proiectată în închiderea festivalului — "Curcubeul".

21
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Regizat de Steven Spielberg, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este un thriller „old school” cu spioni, care omagiază discret un anume cinema clasic american, oferind în acelaşi timp suspans pe un fond istoric.

20
/11
/15

Actriţa americană Gwyneth Paltrow a înregistrat un single cu fostul ei soţ, Chris Martin, care va fi inclus pe următorul album al trupei acestuia, Coldplay. Vedeta hollywoodiană a făcut backing vocals pentru single-ul "Everglow", care va fi inclus pe noul album al trupei Coldplay, intitulat "A Head Full of Dreams".

20
/11
/15

Al șaptelea episod din sezonul al cincilea al serialului "Homeland", care se inspiră cu regularitate din realitate, de la războiul din Afganistan la ascensiunea grupării Statul Islamic, începe cu un mesaj pe fond negru: "În urma evenimentelor de la Paris, vă amintim că 'Homeland' conține elemente care pot tulbura spectatorii. Cele mai sincere condoleanțe tuturor celor afectați de atacuri", scrie la începutul genericului.

19
/11
/15

De ce Sinaia are, de fapt, trei gări? Ce îl leagă pe Yehudi Menuhin de Sinaia şi de George Enescu? Gări de poveste continuă la TVR cu povestea fascinantă a trenului regal al României şi a gării regale de la Sinaia. Episodul cu numărul cinci al seriei Gări de poveste se difuzează sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

19
/11
/15

În zilele de 19 și 20 noiembrie 2015, de la ora 19,00 va avea loc, la Cinema Elvire Popesco, cea de-a VII ediție a festivalului Zilele Filmului Irlandez. În program, Gold, în regia lui Niall Heery şi Good Vibrations, de Lisa Barros D'Sa şi Glenn Leyburn, precum şi două scurtmetraje – I Am Here, regia David Holmes şi Coda, de Alan Holly .

18
/11
/15

Paramount Channel anunță lansarea în România a Academiei de Film, un proiect care are scopul de a încuraja pasiunea pentru cinema. Obiectivul Paramount - Film Academy este de a răspândi iubirea pentru filme în rândul unui public larg, de a crește interesul pentru procesele și etapele de realizare ale unui film, de a oferi o perspectivă completă a experienței cinematografice.

18
/11
/15

Studiorile Pepsi lansează scurtmetrajul Black Knight Decoded, un scurtmetraj, a cărui bogată naraţiune se învârte în jurul a ceea ce mulţi consideră o entitate misterioasă, satelitul Black Knight. Filmul are în distribuţie vedete de cinema, o piesă originală, “Miracles”, interpretată de Usher, dar şi consumatori din peste 11 ţări.

14
/11
/15

Scurtmetrajul “Prologul”, în regia lui Ștefan Constantinescu va avea premiera mondială în cadrul “Stockholm Film Festival”, producția fiind inclusă în competiția oficială. Evenimentul, ajuns la cea de-a 26 ediție, va debuta astăzi și se va desfășura până pe 22 Noiembrie.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

13
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat în special pe cele patru anecdote intersectate care îl compun, şi într-o măsură nesemnificativă pe valenţele imaginii, încadraturii sau mizanscenei, „Bucureşti NonStop”, de Dan Chişu, aduce laolaltă numeroşi actori experimentaţi, aproape singurul atu care îl face vizionabil şi, pe alocuri, delectabil.