Bucureștiul, sub asaltul filmelor de Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-sub-asaltul-filmelor-de-cannes/

Filmele câştigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitaţi celebri şi discuţii despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediţii a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), iniţiat şi patronat de Cristian Mungiu.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 octombrie 2014

Ajuns la cea de-a 5-a ediție și devenit, pentru mulți, cel mai important eveniment cinematografic al toamnei în Capitală, festivalul Les Films de Cannes a Bucarest propune șapte zile pline de proiecții de la care nu ți-ai dori să lipsești.

Noua ediție pare mai glamourizată ca precedentele. Nu doar pentru că aduce (aproape) toate filmele premiate la Cannes în luna mai (marele absent este „Mommy”, al canadianului de 25 de ani Xavier Dolan), dar mai ales pentru că printre invitați se numără și un superstar – actrița franco-argentiniană Berenice Bejo (premiată anul trecut pe Croazetă, cu „Le passe”).

Ea va fi însoțită de partenerul ei de viață, regizorul francez Michel Hazanavicius, cel care în urmă cu trei ani dădea lovitura cu filmul mut și alb-negru „The Artist” cannes(programat de asemenea în festival).

Cei doi vor prezenta noul film făcut împreună, drama „The Search”, și vor avea discuții cu publicul după proiecții și în cadrul unor sesiuni de Open Talk.

Alți invitați sunt veteranul cineast francez Betrand Tavernier, care va fi onorat printr-o (mini)retrospectivă și va susține un masterclass, regizorul franco-român Radu Mihăileanu, ce va prezenta un film pe care l-a produs, „Caricaturistes, fantassins de la democratie”, și regizorul ucrainean Serghei Loznița, care va aduce apreciatul documentar „Maidan”, despre protestele din 2013 și 2014 de la Kiev.

Programul festivalului propune o concurență între filmele care au rulat în Competiția oficială de la Cannes, cele din celebra selecție paralelă Un Certain Regard și câteva repere din alte secțiuni.

Din Competiție vor fi aduse „Maps to the Stars”, de David Cronenberg, „The Search”, de Michel Hazanavicius, „Deux jours, une nuit”, de Jean-Pierre și Luc Dardenne, „Adieu au langage”, de Jean-Luc Godard, „Foxcatcher”, de Bennett Miller, „Leviathan”, de Andrei Zviangințev, „Winter Sleep”, de Nuri Bilge Ceylan”, „Jimmy`s Hall”, de Ken Loach, „Saint Laurent”, de Bertrand Bonello, „Clauds of Sils Maria”, de Olivier Assayas, „Mr. Turner”, de Mike Leigh, „Still the Water”, de Naomi Kawase, și „Le meraviglie”, de Alice Rohrwacher.

Din Un Certain Regard vor fi proiectate, printre altele, câștigătorul, „White God”, de ungurul Kornel Mundruczo, și filmul laureat cu Premiul Juriului la această secțiune, „Turist”, de suedezul Ruben Ostlund. Atenție la regizorii și filmele din Un Certain Regard – este cunoscut faptul că pot aduce satisfacții cinematografice nebănuite.

Două atracții sunt noul film al lui Abel Ferrara, scandalosul „Welcome to New York”, în care Gerard Depardieu îl joacă pe Dominique Strauss-Kahn în timpul implicării fostului director al FMI în scandalul sexual de la New York, și omnibusul „Bridges of Sarajevo”, care cuprinde scurtmetraje regizate, printre alții, și de Jean-Luc Godard și Cristi Puiu.

Pentru că astfel de filme de festival își găsesc loc cu greu în programele numeroaselor săli de cinema de la mall-uri și pentru că cinematografele de stat sunt rara avis în țară, problema distribuției lor este una crucială. Tocmai de aceea, organizatorii au pregătit și un seminar internațional pe această temă.

La primele trei ediții, festivalul s-a bazat pe doar două cinematografe, Studio și sala Elvira Popescu a Institutului Francez. În urma cererii mari de bilete, anul trecut s-a mai cooptat un cinematograf din centrul orașului, CinemaPRO. Din păcate, în acest an s-a renunțaț la CinemaPRO, înlocuit cu mai puțin atractiva (dar mai încăpătoarea și, să sperăm, pregătita) sală de la Cinema Patria, care va completa astfel tradiționalele Studio și Elvira Popescu, cinematografe mici, dar performante tehnic.

Programul complet și toate informațiile (despre bilete, filme sau invitați) pot fi găsite pe site-ul festivalului, filmedefestival.ro.

Cinci filme obligatorii:

° „Leviathan”, noul film al lui Andrei Zviangințev, premiat pentru scenariu. Ajuns la al patrulea lungmetraj (toate recompensate în festivaluri, în special la Veneția și Cannes), rusul este unul din cei mai puternici cineaști ai momentului. Iar dacă ați comis imprudența de a-i fi ratat (vreunul din) precedentele filme – „The Return” (2003), „The Banishment” (2007) și „Elena” (2011) -, atunci să nu vă plângeți că nu se mai fac mari filme ca altădată.

° „Winter Sleep”, al lui Nuri Bilge Ceylan. Nu cred că mai trebuie insistat pe motivele pentru care filmul turcului, premiat cu Palme d`Or, trebuie văzut. Elogiile, inclusiv ale celor mai pretențioase reviste de cinema, au conferit (foarte)lungmetrajului (trei ore și un sfert) o aură mitică, cum numai la filmele născute clasice întâlnești. Singurul risc e ca, după „Winter Sleep”, producțiile cu care suntem de obicei asaltați în cinema să pară telenovele ieftine.

° „Adieu au langage”, Premiul Juriului. Să poți vedea, în prezent, un film de Jean-Luc Godard înseamnă să te întâlnești cu istoria cinematografiei. Mai precis, cu partea ei glorios-revoluționară. Pentru că puțini au fost regizorii care au influențat arta (și meșteșugul) filmului ca acest regizor vizionar, teribilist (chiar și la aproape 84 de ani) și enervant de mizantrop. „Adieu au langage” este, bineînțeles, un film de pe altă planetă, un obiect greu identificabil, însă de câte ori vă este dat să întâlniți așa ceva?

Cannes

„Maps to the Stars”, de David Cronenberg

° „Maps to the Stars”, de David Cronenberg. „Încă un nume consacrat?”, veți putea întreba. N-avem ce face, acesta a fost trendul la Cannes în 2014. Dacă-l cunoașteți cât de cât pe teribilul cineast canadian, nu veți dori să-i ratați noul film. Cu atât mai mult dacă disprețuiți (sau măcar priviți cu răceală) Hollywood-ul, lume pe care regizorul o ridiculizează în „Maps to the Stars”. Iar Julianne Moore s-ar putea să fi obținut cel mai important trofeu al ei cu rolul din film – premiul de interpretare feminină la Cannes.

° „P`tit Quinquin”, de Bruno Dumont. Îmi cer iertare pentru această (nouă) propunere radicală. Dar cineastul francez, care a avut parte de o retrospectivă la o ediție precedentă de Les Films de Cannes a Bucarest, este scandalos de bun, chiar dacă (sau poate tocmai pentru că) filmele lui sunt dure, deranjante și greu de spart (cu mintea). „P`tit Quinquin” este o miniserie (din patru părți și de aproape trei ore și jumătate în total) căreia Cahiers du Cinema i-a alocat în septembrie coperta și un dosar consistent. Nu-i este oferită oricărui film această onoare.

Foto: Les Films de Cannes a Bucharest – filmedefestival.ro



22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.

22
/08
/22

Cinematograful itinerant Cinema în aer liber își continuă sezonul de pe Insula Artelor din Parcul Titan și între 23 – 28 august, cu un film istoric despre anii de tinerețe ai lui Ernesto „Che” Guevara, un film românesc lansat anul acesta , o comedie franțuzească bine primită de public și trei filme cu aventuri care mai de care mai fantastice. Proiecțiile de film încep la ora 20:30, intrarea este liberă iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/.

22
/08
/22

Prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival va avea loc între 8 și 11 septembrie la Constanța și va aduce în fața publicului de la malul mării cele mai așteptate producții cinematografice românești ale anului, alături de regizori și actori, dar și filme internaționale precum Ticket to Paradise, noua comedie romantică cu Julia Roberts și George Clooney.

21
/08
/22

PREVIEW Ziarul Metropolis vă propune 12 citate - unul pentru fiecare capitol - dintr-o biografie neconvenţională a maestrului suspansului, "Cele douăsprezece vieţi ale lui Alfred Hitchcock", scrisă de Edward White şi apărută în acest an în limba română la Editura Lebăda Neagră din Iaşi.

12
/08
/22

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care are loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se apropie de final.

12
/08
/22

Festivalul Cinemascop din Eforie Sud, ajuns la a cincea ediție anul acesta, s-a încheiat pe 7 august.

09
/08
/22

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori.

08
/08
/22

Prezentat la Cannes în secțiunea „Cinema for the Climate”, „Cruciada copiilor / La Croisade”, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.