Bulandra Portrait Gallery – expoziție permanentă de portrete ale actorilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/bulandra-portrait-gallery-expozitie-permanenta-de-portrete-ale-actorilor/

Teatrul Bulandra anunţă vernisajul expoziţiei permanente de portrete ale actorilor din trupa teatrului, realizate de către fotograful Andrei Runcanu, luni, 9 decembrie, ora 19:00, în foyerul Sălii „Liviu Ciulei” (Izvor).

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2019

În pragul sărbătorilor de iarnă, Teatrul „L.S. Bulandra” își invită spectatorii să-i descopere echipa artistică şi în cadrul unei expoziții de fotografie menite să creeze o punte de legătură între public și artiștii pe care îi admiră pe scenele sale seară de seară.

Expoziția cuprinde 37 de portrete ale unora dintre cei mai îndrăgiți actori români.

„Pentru că în spatele fiecărui personaj se află un OM, expoziţia este gândită şi ca un omagiu adus minunaţilor actori ai unuia dintre cele mai vechi şi mai prestigioase teatre din țară. Actorii dau din viaţa lor viaţă atâtor personaje, încât e bine ca publicul să le ştie şi adevăratul chip!” îşi motivează demersul managerul Teatrului Bulandra, actriţa Catinca Maria Nistor, care anunţă şi dezvelirea, cu această ocazie, a bustului regretatului regizor Alexandru (Ducu) Darie.

Andrei Runcanu este actor și fotograf. „Bulandra Portrait Gallery” este cea de-a treia expoziție a sa. El publică în reviste de fotografie și de modă din România, Franța, Anglia, Spania și Statele Unite. Este inițiatorul și editorul șef al publicației „Story of Magazine”.

Teatrul Bulandra are o tradiție de 72 de ani de activitate, fiind membru fondator al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), cel mai important for teatral continental.

Intrarea este liberă la vernisarea expoziției, iar portretele vor rămâne expuse în foyerul Sălii „Liviu Ciulei” (Izvor).

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.