CĂRȚI DE NEOCOLIT Dintre nenumăratele cărţi aflate în librării, biblioteci ori case particulare, câteva rămân memorabile prin impactul asupra societăţii, prin numărul imens de cititori care le cercetează. E vorba de lucrările de caracter religios, proprii marilor credinţe ale umanităţii. Creştinismul a folosit Biblia, cartea cărţilor, ca îndreptar de conduită morală, fiind lucrarea cu cel mai mare tiraj şi versiuni în toate limbile Pământului.
Un articol de Georgeta Filitti|11 martie 2018
Biblia înseamnă în grecește Cărți (plural), traducere a cuvântului ebraic Sepharim. Ea cuprinde Vechiul și Noul Testament. Cel dintâi a fost scris în vechea ebraică și în limba aramaică și constituie baza religiei iudaice. Cuprinde 3 părți, în 22 de cărți: Tora (Legea), Neviim (Profeții) și Ketuvin (Hagiografii). În ele se vorbește de tribul lui Israel, ajuns o mare națiune, și care a devenit stăpân pe Pământul Făgăduinței. Sunt comentate mesajele Profeților, legende, poezii, anecdote, rugăciuni, legi, statistici, proorociri. La acestea s-au adăugat, de către creștini, o serie de texte iudaice socotite de evrei apocrife.
În sec. 3-2 în. de Chr. ceea ce era cunoscut drept Sfânta Scriptură a fost tradus în grecește pentru diaspora evreiască din Egipt. Așa a apărut Septuaginta – de la cei 70 de traducători ai textului. Față de Biblia ebraică are adăugate Cartea lui Tobit, Iudita, Înțelepciunea lui Solomon, Ecleziastul, 4 Cărți ale Macabeilor etc. La rândul lor acestea au fost considerate apocrife.
Noul Testament reprezintă literatură creștină timpurie: Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele. Aici trebuie adăugată Apocalipsa Sf. Ioan. Noul Testament a căpătat caracter canonic prin contribuția lui Marcion din Synope (sec. II).
În anii 392-410 Sf. Ieronim a tradus în latinește ambele Testamente. Așa s-a născut Vulgata. Forma definitivă a fost dată la iveală în secolul VI. Primul manuscris al Vulgatei, Codex Amiatinus, a fost copiat în 3 exemplare în anii 690-700. Operația a necesitat 1500 piei de vițel pentru prepararea pergamentului. Ea este forma oficială a Bibliei pentru biserica ortodoxă și pentru cea catolică. Diferențele între textul ebraic, grecesc și latinesc, deși numeroase, rămân nesemnificative. Între scrierea celor două Testamente e o perioadă de 400 de ani. În ansamblu, Biblia are 66 de cărți, 1189 de capitole și 31 192 de versete.
Prima ediție a Bibliei în ebraică datează din 1477, tipărită la Bologna; Septuaginta s-a tipărit la Veneția în 1518; apoi în 1587, ediția sixtină (scoasă în urma dispozițiilor date de Papa Sixt al V-lea). Vulgata a fost tipărită prima oară la Mainz, în 1452-1462, altă ediție în același an 1462 (2 vol. in folio). Papa Clement al VIII-lea a scos în 1593 o ediție reluată în repetate rânduri.
Traducerile Bibliei sunt numeroase. Versiuni în limba greacă, afară de Septuaginta, au mai realizat Aquila (anul 120), Simmac și Theodotien (sec. II). Origene, în secolul al III-lea, a adunat într-un volum șase variante, în grecește și ebraică. Tot în primele secole ale celui dintâi mileniu au apărut manuscrise ale Bibliei în limbile siriacă, armeană, arabă, coptă, etiopiană.
Dintre traducerile în limbi europene amintim de cea a lui William Tyndale, trăitor între 1494 și 1536, în englezește. Biserica socotea pe atunci că cei mulți și umili n-au voie s-o citească ci doar să asculte interpretările făcute de preoți. Traducătorul a fost strangulat și apoi ars pe rug pentru îndrăzneala lui.
La noi Biblia s-a tradus în vremea lui Șerban vodă Cantacuzino. Lucrul l-a început Nicolae Milescu, după Septuaginta (ed. Frankfurt, 1597). Au continuat Ghermanos Locros, de la Academia domnească din București, episcopul Mitrofan al Hușilor, frații Radu și Șerban Greceanu. Forma în limba română are un apendice, eseul filosofic Rațiunea dominantă de Flavius Josephus. Această operă monumentală s-a tipărit în 1688, în domnia lui Constantin Brâncoveanu.
Foto: pixabay.com
