Cărți de neocolit – Cabala
https://www.ziarulmetropolis.ro/c%c4%83r%c8%9bi-de-neocolit-cabala/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Misticismul ebraic îşi găseşte expresia concentrată în Cabala. Este o doctrină esoterică despre Dumnezeu şi Univers ca formă foarte veche a revelaţiei (de aici şi sensul literar al cuvântului cabala, tradiţie), transmisă de un lung şir de iniţiaţi.

Un articol de Georgeta Filitti|21 martie 2018

Sepher Jetzira – Cartea Creației – rămâne cea mai veche lucrare în acest sens, datând din secolul al II-lea; e atribuită lui Aquiba. Prima parte, Cele 32 de căi ale înțelepciunii, descrie evoluția Ființei în sine (Dumnezeu), nelimitată, spre cea reală, limitată. A doua, Cartea Creației, prezintă Ființa în afara sa (conceptul se regăsește structurat în Zohar – Lumina, culegere de 29 de lucrări elaborate în cursul Evului Mediu). Cabaliștii consideră că aceste aspecte teologice sunt prezente în Biblie (Geneza și Cântarea cântărilor), dar nu în cuvinte ci în litere (cu valoare și de număr), de esență divină și esoterică.

Interpreții Cabalei s-au grupat în două curente: teosofic, de acțiune magică și extatic. Cel dintâi avea în vedere producerea unei stări de armonie prin perfecționare religioasă; al doilea da prioritate experienței mistice individuale (ceea ce comporta izolare). Adepții celor două curente s-au aflat în divergență pe o temă centrală: cele 10 porunci (Sefirot), înțelese ca atribute divine. Terenul disputelor a fost, în sec. 13-14, Spania, unde curentul teosofic a biruit. Adepții celeilalte forme de interpretare a Cabalei s-au refugiat în Italia și Orientul islamic. Teosofii au căutat cu precădere motivația mistică a poruncilor: sacrificiul, rugăciunea, binecuvântarea sacerdotală ș.a.

Curentul extatic a practicat tehnici obligatorii pentru realizarea de experiențe paranormale în vederea contemplării divinității. Cabala extatică presupunea izolarea, evadarea individului din realitate pentru câștigarea echilibrului psihic necesar concentrării. Aceasta este esența misticismului hasidic.  El și-a asumat fuziunea celor două curente principale, teosofia și extazul – teocentrismul și antropocentrismul.

În Renaștere, atât filosofi creștini cât și cei evrei încep să sesizeze asemănări ale Cabalei cu gândirea platoniciană și neoplatoniciană, în speță a filosofilor din Renaștere adepți ai grecului din antichitate. Mai mult, unii au declarat Cabala ”o alterare a gândirii grecești” apărută în Evul Mediu.

Cercetările din secolul al XIX-lea, de mai mare amplitudine deoarece au avut în vedere aspecte istorice, filologice, comparative și conceptuale, au dus la concluzia că întreaga gândire cabalistică vine din Antichitate, având izvoare persane și caldeene. În veacul următor, cercetătorii în domeniu au căutat să identifice Cabala cu filosofia religioasă a evreilor. Trebuie observat că Talmudul rămâne cartea unde evreul de rând găsește îndrumarea practică în îndeplinirea Legii. Lucrarea lui Moshe Idel, Cabala, noi perspective, Editura Nemira, 2000, este o lectură profitabilă pentru cei dornici să se inițieze în această formă de gândire care a traversat secolele și continuă să găsească și astăzi străluciți exegeți*.

*Prin extensie, cabală a însemnat și intrigă, complot, adunare tainică menită să pună la cale ceva rău. Așa au fost în Franța, în secolul XVII, cabalele montate pentru căderea pieselor lui Corneille (Le Cid) și Racine (Phedra). Tot cabală s-a numit și manifestația desfășurată peste două secole, pentru piesa Hernani a lui Victor Hugo (exprimată în aplauze neîntrerupte pe întreaga durată a spectacolului).

Foto: pixabay.com



16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.