„Caini”, două premii la Festivalul de la Sarajevo!
https://www.ziarulmetropolis.ro/caini-doua-premii-la-festivalul-de-la-sarajevo/

Cel mai aşteptat thriller românesc al anului, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, a câştigat două premii la Festivalul de la Sarajevo, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa. Sâmbătă seara, la gala de închidere, Gheorghe Visu a urcat pe scenă pentru trofeul Heart of Sarajevo acordat celui mai bun actor. Un al doilea premiu oferit filmului a fost Menţiunea Specială a Juriului. Din 23 septembrie, Câini intră pe ecranele din România, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Petre Ivan|22 august 2016

Gheorghe Visu revine pe marele ecran cu un rol impresionant in filmul Caini. Publicația franceză Télérama îl compară cu starurile western-ului american de altădată și dă exemplul lui Walter Huston în The Treasure of the Sierra Madre.

Filmografia sa cuprinde peste 40 de roluri în filme și seriale, printre care Toate pânzele sus (r. Mircea Mureșan, 1977), Faleze de nisip (r. Dan Pița, 1983), Să mori rănit din dragoste de viață (r. Mircea Veroiu, 1983), Inimă de țigan (2007-2008). De peste 20 de ani, actorul poate fi văzut și pe scena Teatrului Mic din București.

Lui Gheorghe Visu i se alătură, în roluri memorabile, Vlad Ivanov și Dragoș Bucur. Distribuția este întregită de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel cainiCașcaval și Constantin Cojocaru.

O combinație de thriller, film noir și western modern, cum l-au descris criticii, Câini va fi proiectat în lunile următoare în festivaluri din Canada, Danemarca, Israel, Italia, Portugalia, Suedia sau Spania.

Premiile câștigate la cea de-a 22-a ediție a Festivalului de la Sarajevo se adaugă celorlalte obținute deja: Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes și Trofeul Transilvania la TIFF 2016. În faza de proiect, Câini a câștigat Premiul ARTE International Relations în cadrul CineLink, la Sarajevo 2013.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Bogdan Mirică, recunoscut pentru serialul Umbre (HBO) și aflat la debut în lungmetraj, semnează regia și scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye și Hervé Buirette, scenografia îi aparține Augustinei Stanciu, iar costumele – Elenei Stoyanova. Muzica a fost compusă de Codrin Lazăr și Sorin Romanescu.

Filmul va fi distribuit în România, din 23 septembrie, de Transilvania Film.

Pagina de Facebook a filmului.

Foto: Caini – facebook

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.