Cannes 2017. Noul film al lui Polanski, în afara competiției
https://www.ziarulmetropolis.ro/cannes-2017-noul-film-al-lui-polanski-in-afara-competitiei/

Noul film al lui Roman Polanski, „D’apres une histoire vraie”, cu Emmanuelle Seigner şi Eva Green, va fi prezentat în afara competiţiei la cea de a 70-a ediţie a Festivalului de la Cannes, care se va derula între 17 şi 28 mai

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2017

Cannes 2017. Cineastul franco-polonez de 80 de ani a renunțat să prezideze ultima ceremonie a premiilor Cesar, din luna februarie, sub presiunea feministelor, din cauza faptului că încă este urmărit penal în SUA la 40 de ani după ce a fost acuzat de viol asupra unei minore.

Un judecător american a respins la începutul lui aprilie cererea sa de a putea reveni în SUA fără a risca să fie încarcerat, la patru decenii după ce a fugit din SUA din cauza acestui caz.

Regizorul, care a câștigat Palme d’or la Cannes în 2002 și Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2003, a venit ultima dată la Festivalul de la Cannes în 2013, unde a fost înscris în competiție cu filmul „La Vénus a la fourrure”.

Adaptare a cărții cu același nume a lui Delphine de Vigan, cu un scenariu scris de Olivier Assayas, filmul relatează povestea unei romanciere care traversează o criză de inspirație.Cannes 2017

Filmul, aflat încă în fază de montaj, nu a figurat în selecția oficială anunțată la 13 aprilie. Prezentat în afara competiției, filmul nu va fi în cursa pentru Palme d’or.

Alte filme au fost adăugate joi seară, la selecția oficială. Printre acestea:

„The Square”, filmul suedezului Ruben Ostlund, cu Elisabeth Moss și Dominic West, se va alătura și el celor 18 filme aflate deja în competiție pentru Palme d’or.

De asemenea, două lungmetraje suplimentare vor intra în cursă la secțiunea „Un certain regard”, este vorba despre „La Cordillera”, al argentinianului Santiago Mitre, un thriller politic cu Ricardo Darin, și „Walking past the future”, al chinezului Li Ruijun.

Filmul de animație „Zombillenium”, al lui Arthur de Pins și Alexis Ducord, comedie cu zombi, vampiri și vârcolaci, adaptare a benzilor desenate cu același nume, va fi difuzat la rândul său în cadrul unei vizionări speciale pentru copii.

Foto: Cannes 2017, D’apres une histoire vraie – facebook

08
/12
/21

Întâmplarea a făcut să revăd recent într-un cinematograf din Palermo, la un cineclub şi în versiune originală, adică vorbit în engleză, nu dublat în italiană, „Sunset Boulevard”, clasicul film noir din 1950 al lui Billy Wilder.

08
/12
/21

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala de anul acesta și propus de România pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a galei Oscar 2022, este considerat de criticii străini favorit pentru selecția la premiile acordate de Academia Americană de Film.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.