CANNES 2018. Alina Șerban, pe Croazetă, cu primul ei rol principal
https://www.ziarulmetropolis.ro/cannes-2018-alina-serban-pe-croazeta-cu-primul-ei-rol-principal/

Născută într-o familie de romi din România, actriţa şi regizoarea Alina Șerban, care a absolvit Royal Academy of Dramatic Art din Londra şi joacă pe scenele capitalei britanice, participă zilele acestea la Festivalul de Film de la Cannes 2018.

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2018

Pelicula Singură la nunta mea/ Seule à mon mariage, coproducţie Belgia-România, în care Alina Șerban interpretează primul ei rol principal într-un lung metraj, a fost selectată în programul ACID (Association pour le Cinéma Indépendant et sa Diffusion).

Festivalul de Film de la Cannes 2018 va avea loc în perioada 9-18 mai 2018, iar filmul Singură la nunta mea/ Seule à mon mariage va fi proiectat în premieră mondială. Proiecțiile filmului vor avea loc joi, 10 mai, la orele 11.30 (Cinéma Studio 13) și la orele 20.00 (Cinéma Les Arcades).

Alina Șerban este o apreciată actriță și realizatoare de spectacole de teatru și președinta companiei de teatru și artă contemporană Povești Nespuse/Untold Stories. Absolventă a prestigioase școli de teatru din București (UNATC), New York (The Tisch School of the Arts) și Londra (The Royal Academy of Dramatic Art), Alina Șerban interpretează rolul Pamelei, personajul central al filmului Singură la nunta mea / Seule à mon mariage.

O tânără din comunitatea romă, spontană și plină de viață, care ajunge în Belgia știind doar trei cuvinte în limba franceză, Pamela are curajul şi determinarea de a-și depăşi condiţia și de a se avânta în necunoscut pentru a se elibera de tradiții și constrângeri care o sufocă. Povestea Pamelei, care speră să-și schimbe destinul prin căsătorie și să evadeze dintr-o existență în care trăieşte cu copilul ei în vârstă de doi ani şi cu bunica într-o casă dărăpănată, unde împart acelaşi pat, aduce în discuție problematica femeii, atât în societate, în general, cât și în comunitatea romă, în particular.

Singură la nunta mea / Seule à mon mariage este lungmetrajul de debut al regizoarei Marta Bergman, născută la Bucureşti, autoarea unor documentare prezentate în festivaluri ca Visions du Réel şi Leipzig Film Festival.

Produsă de compania belgiană Frakas Productions, în asociere cu Hi Film (Ada Solomon) din România, pelicula filmată în România şi Belgia îi are în rolurile principale pe românca Alina Şerban şi belgianul Tom Vermeir. Tom Vermeir este actor de teatru şi televiziune şi muzician. În film este cunoscut din producţia Belgica (2016), de Félix van Groeningen, prezentată la festivalul Sundance.

Din distribuţie mai fac parte Rebeca Anghel, Marie Denarnaud, Marian Şamu, Viorica Tudor, Johan Leysen, Karin Tanghe şi Jonas Bloquet.

Scenariul este semnat de Marta Bergman și Laurent Brandenbourger, în colaborare cu Boris Lojkine şi Katell Quillévéré, iar muzica a fost compusă de Vlaicu Golcea.

Pe lângă coproducţia Belgia-România, în programul ACID au fost selectate opt lungmetraje din ţări precum SUA, Franţa şi Kazahstan.

Programul ACID a fost înfiinţat în urmă cu 25 de ani şi reprezintă o secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes, care prezintă zece filme pe care Asociaţia le susţine după lansare. Selecţia făcută de cineaştii membri ai ACID cuprinde lungmetraje franceze şi străine, de ficţiune şi documentare, alese din sute de filme înscrise din întreaga lume.

Despre Alina Șerban

Alina Șerban a dezvoltat în 2016, în cadrul Centrului Cultural Rich Mix din Londra, foarte apreciatul spectacol de teatru Home, în calitate simultană de scenaristă, actriță și manager de proiect. În prezent, Alina Șerban este artist-in-rezidență al London International Festival of Theatre. Alina Șerban este inițiatoarea teatrului politic rom din România, dezvoltând proiecte de teatru, film și educaționale începând cu anul 2009. Angajată în a sprijini comunitatea romă, ea a devenit cunoscută prin one woman show-ul I Declare at My Own Risk, fiind atât autoare cât şi interpretă. Este prima femeie romă regizoare de teatru din România, iar în 2016 a scris, regizat și jucat în spectacolul Marea Rușine, o premieră națională.

Alina Șerban a jucat în scurt metrajul Scris/Nescris nominalizat la European Film Awards in 2017 și în doua filme europene de lung metraj: Seule à mon mariage și Gipsy Queen.

Foto: Alina Șerban – facebook

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.