„Capernaum”. Viaţă în mizerie ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/capernaum-viata-in-mizerie-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Ca în cazul oricărui gen, există melodrame bune şi melodrame proaste. În ciuda numeroaselor sale nominalizări şi premii, inclusiv la Cannes şi Oscar, „Capernaum” (2018), al treilea film al regizoarei libaneze Nadine Labaki, este din a doua categorie.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 martie 2019

Poate părea lăudabilă dorinţa regizoarei Nadine Labaki (care este în acelaşi timp şi actriţă) de a face un film despre mizeria în care sunt nevoiţi să trăiască o mulţime de copii din întreaga lume (aşa cum sugerează finalul), pornind de la peripeţiile unui băiat pe străzile sărăcăcioase din Liban.

Cu chipul său expresiv şi cu energia sa extraordinară, tânărul protagonist Zain (jucat de Zain Al Rafeea, un refugiat sirian) continuă tradiţia veche a copiilor din cinema-ul neorealist, filmaţi în spaţii naturale şi puşi în situaţii dramatice.

Însă Nadine Labaki pare să se bazeze atât de mult pe carisma, reală, a micului său erou, pe care camera de filmat îl urmăreşte îndeaproape, încât ignoră că exploatarea lacrimogenă a sărăciei (celebra abordare poverty porn) nu este în sine o garanţie pentru un film valoros.

„Capernaum” este construit ca o suită de flashback-uri, folosite pentru a explica o scenă din debut în care Zain, în vârstă de 12 ani, condamnat la închisoare pentru că l-a înjunghiat pe soţul prădător al surorii sale minore, spune în faţa unui judecător că vrea să îşi dea părinţii în judecată pentru că l-au adus pe lume.

Este un punct de pornire melodramatic şi forţat. Iar acest ton sentimental, accentuat şi de muzica dulceagă omniprezentă, este extrem de apăsat încă din prima parte a filmului, când îl vedem pe Zain în familia sa (părinţii şi mai mulţi fraţi şi surori), într-un cartier mizer din Beirut.

Deranjant nu este atât schematismul cu care sunt redate relaţiile dintre Zain şi mama şi tatăl său (două personaje simpliste, care trec cu o uşurinţă inexplicabilă de la o atitudine aparent calmă şi înţelegătoare la violenţă şi cinism), cât modul aseptic şi aproape edulcorat în care sunt filmate aventurile băiatului.

Spaţiul mizer în care îşi duce Zain existenţa este cvasi-abstract, lipsit de viaţă  – de aici şi sentimentul că priveşti mai curând imagini de televiziune reci şi impersonale. Nadine Labaki nu acordă atenţie oamenilor şi mediului social, pe care îl foloseşte doar ca fundal.

O tratare regizorală care continuă în tot filmul, chiar dacă naraţiunea se dezvoltă pe parcurs într-un road movie – odată ce Zain fuge de familia sa şi ajunge într-o altă zonă, unde este luat în grijă de o imigrantă africană aflată într-o situaţie precară, Rahil (Yordanos Shiferaw), de al cărei bebeluş băiatul se ocupă când femeia este la muncă.

Scenele cu Zain şi micuţul Yonas („jucat” de fapt de o fetiţă), care rămân singuri după ce Rahil este arestată, sunt singurele momente în care filmul respiră şi poate emoţiona sincer. Şi asta pentru că Nadine Labaki nu face decât să urmărească atent gesturile fireşti ale celor doi copii, uitând puţin de ridigitatea cerinţelor dramaturgiei, deşi neglijează în continuare spaţiul.

Chiar dacă realizează o melodramă asumată, cu toate mărcile genului, Nadine Labaki vrea cu atâta disperare să stoarcă lacrimi de la spectator şi să îi impună această poveste despre sărăcia neglijată a lumii, încât a obţinut exact contrariul, cel puţin în cazul meu: nu prea mi-a păsat de aceste personaje, în ciuda dramei lor.

Asta probabil pentru că, stilistic, filmului îi lipseşte acea demnitate pe care, paradoxal, eroul său pare să o aibă.

„Capernaum – Haos și speranță” a intrat în cinematografe la 8 martie, fiind distribuit de Independenţa Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.