Cărtărescu: Eminescu a fost obsesia vieții mele
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartarescu-eminescu-a-fost-obsesia-vietii-mele/

Poetul, prozatorul, criticul literar şi publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câştigător al celei de-a XXVI-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoşani.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2017

„Deși nu mă numesc și nu am fost numit niciodată un eminescolog, totuși Eminescu a fost obsesia vieții mele și este în continuare obsesia vieții mele și eu cred că nu există un scriitor român care să fie atât de fascinat și impregnat de Eminescu cum am fost eu întotdeauna”, a spus Mircea Cărtărescu.

Cărtărescu a devenit laureat al celui mai important premiu de poezie din România, după ce a mai fost nominalizat în edițiile 2014 și 2015. Anul trecut, cunoscutul poet a refuzat să se afle printre nominalizații.

Pentru ediția din acest an au mai fost nominalizați poeții Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu și Lucian Vasiliu.

Câștigătorul Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia va intra în posesia unei sume de 30.000 de lei, dar și a titlului de cetățean de onoare al municipiului Botoșani.

Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu

Cărtărescu a declarat pe scena Cinematografului Unirea din Botoșani, unde s-a desfășurat gala de decernare a marelui premiu, că Eminescu poate fi omagiat doar prin faptul că va fi citit în continuare, însă a subliniat necesitatea cititorului de a fi critic cu opera marelui poet.

Nu știu dacă lui Eminescu i-ar fi plăcut să fie cu adevărat un poet național celebrat atât de tare. Poate că nu i-ar fi displăcut să se comemoreze moartea sa în fiecare an, să se sărbătorească ziua lui de naștere, dar nu știu dacă i-ar fi plăcut să aibă un crater pe Marte, nu știu dacă i-ar fi plăcut să se bată monedă în Uniunea Sovietică cu chipul său. Nu știu dacă i-ar fi plăcut să fie pe hârtia de 500 de lei. Nu știu dacă i-ar fi plăcut cele mai multe dintre discursurile de la grădiniță până la Academie care se țin în această zi despre el. – Mircea Cărtărescu

„Eminescu a fost după părerea mea în primul rând un poet și asta trebuie să rămână. El nu poate fi omagiat decât prin faptul că-l citim mai departe și nu-l citim ca pe Sfânta Evanghelie. Îl citim cu spirit critic. Eminescu nu a transformat în aur tot ce a atins. Nu toate poeziile lui sunt la același nivel, la nivelul excelenței, dar vârfurile lui sunt geniale”, a mai precizat Cărtărescu.

Foto: Mircea Cărtărescu – facebook

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.