Cărtărescu: Neagu Djuvara – un om al cărui destin echivalează cu istoria noastră modernă
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartarescu-neagu-djuvara-un-om-al-carui-destin-echivaleaza-cu-istoria-noastra-moderna/

Neagu Djuvara a fost un istoric extraordinar, un om integru, un om al cărui destin echivalează cu istoria noastră modernă, a declarat, pentru AGERPRES, scriitorul Mircea Cărtărescu, exprimându-şi regretul pentru moartea istoricului.

Un articol de Petre Ivan|25 ianuarie 2018

„Îl cunosc de multă – multă vreme pe dumnealui. Regret foarte tare pierderea lui de către noi toţi. Mie mi se pare nu numai că a fost un istoric, ci un istoric extraordinar, un om integru, un om al cărui destin echivalează cu istoria modernă a noastră. Am ţinut foarte – foarte tare la el. Mi s-a părut un om adevărat”, a precizat Cărtărescu.

El a spus că îi cunoaşte opera lui Djuvara şi i-a citit cărţile.

Ba chiar le-am citit cu mare atenţie. Şi chiar dacă nu am rezonat întotdeauna cu opiniile lui, totuşi este vorba despre un mare istoric. Eu aşa cred. I-am citit şi memoriile şi a fost şi un scriitor adevărat, fără îndoială, un om care a fost în stare să dea seamă de propria lui evoluţie şi de formarea sa ca om. – Mircea Cărtărescu.

Istoricul Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani

Istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier, Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, la București, într-o familie aristocrată de origine djuvaraaromână. În perioada comunistă, Neagu Djuvara și-a petrecut zeci de ani în exil, el revenind în țară după momentul “decembrie 1989”.

Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940), Neagu Djuvara a participat la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS.

În Suedia, a funcţionat ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii au preluat şi Externele. A rămas în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei.  În 1961 a pleacat în Republica Niger, unde a rămas timp de 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey.

Nu vreau să spun După mine, potopul!, chiar dacă îl prevăd – Neagu Djuvara

În 1972, a obţinut doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, a obţinut şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când s-a întors în ţară. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti.

Foto: Mircea Cărtărescu – facebook

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.