Despre „România medicilor“, cu Vintilă Mihăilescu, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Vlad Mixich şi Constantin Bărbulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/carte-despre-romania-medicilor-cu-vintila-mihailescu-constanta-vintila-ghitulescu-vlad-mixich-si-constantin-barbulescu/

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda lansării volumului „România medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910“ de Constantin Bărbulescu, recent apărut la Editura Humanitas.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2015

La eveniment vor participa istoricul şi etnologul Constantin Bărbulescu, antropologul Vintilă Mihăilescu, istoricul Constanţa Vintilă-Ghiţulescu şi jurnalistul Vlad Mixich. Dezbaterea va fi moderată de Cătălin Strat, redactorul volumului.

Între 1860 şi 1910, aşadar într-o perioadă care e considerată unanim perioada modernizării ţării noastre, o elită intelectuală şi profesională construieşte în rapoartele sale o altă Românie: România medicilor.

Imaginându-şi o Românie ideală, după chipul şi asemănarea ţărilor apusene în care îşi făcuseră studiile, medicii români din sistemul sanitar descoperă că arhaica lume rurală nu îi primeşte prea bine, fiindcă îşi are tămăduitorii săi, care practică o medicină alternativă, că principiile alimentaţiei ştiinţifice şi ale igienei moderne se impun cu greu sau aproape deloc din cauza obiceiurilor străvechi.

Oricum dramatică, starea medicală a României e înfăţişată în culori şi mai sumbre de medicii români căzuţi în capcana carteprejudecăţilor care, de fapt, bântuie la acea vreme şi prin ţările pe care le consideră cu adevărat civilizate.

Medicii vorbesc de suferinţe endemice, de sifilis, de oftică, de pelagră şi de alcoolism ca şi cum aceste boli ar duce la pieirea iminentă a naţiunii.

Mai mult, analizând statisticile recrutării, se înspăimântă de spectrul unei degenerări absolute a poporului român, în timp ce alte etnii, şi mai ales evreii, ar fi gata să-i ia locul.

O lectură necritică a rapoartelor medicale ar lăsa impresia unei iminente apocalipse demografice. Constantin Bărbulescu, care e şi istoric, e şi etnolog, e şi sociolog, îşi asumă această dificilă sarcină şi discerne, cu instrumentele celor trei discipline, între realitate şi reprezentare ideologică, retuşând, cu nuanţe mai fine, adevărata Românie a medicilor.

Foto: CARTE, „România medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910“  – Humanitas

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.