„Cartea din week-end” – o campanie online de promovare a literaturii în Italia
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-din-week-end-o-campanie-online-de-promovare-a-literaturii-in-italia/

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionaţii de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar şi mărturii video ale editorilor, criticilor şi traducătorilor italieni privind motivaţia lor de a publica şi promova autorii români pe piaţa literară italiană.

Un articol de Petre Ivan|11 martie 2022

Din dorința de a-i aduce pe scriitorii români mai aproape de publicul italian și pornind de la ideea că începând cu anul 2022, în data de 15 februarie se sărbătorește Ziua Națională a Lecturii, Accademia di Romania din Roma, în parteneriat cu AIR – Associazione Italiana di Romenistica și editurile: Besa Muci Editore (Nardò), Castelvecchi Editore, Criterion Editore, Elliot Edizioni, Edizioni Mediterranee, Il Cerchio Edizioni, Sandro Tetti Editore și Voland Edizioni (Roma), FVE Editori, Il Saggiatore, Mimesis Edizioni și Rediviva Edizioni, (Milano), Spider & Fish (Florența), La Scuola di Pitagora (Napoli), Gilgamesh Edizioni (Mantova) și Neo Edizioni (Castel di Sangro – Aquila), lansează proiectul „CARTEA DIN WEEK-END”, o campanie online de promovare a autorilor români traduși și publicați la edituri italiene în perioada 2019-2022. Parteneri media: TVR Internațional, Radio România Cultural, Radio România Internațional – secția italiană, Observator Cultural, Bookhub, Literomania, Agenția de Carte, revista online Orizonturi Culturale Italo-Române, Roma Multietnica și Più Culture.

Pe parcursul anului 2022, în fiecare zi de joi, de la ora 16:00, pe canalele de promovare ale Accademia di Romania in Roma: pagina de Facebook: https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania și Instagram: https://www.instagram.com/accadromania/, vor fi prezenți clasici ai literaturii române și scriitori contemporani, cu volume de beletristică, eseistică literară și filozofică, poezie, dramaturgie, dar și cu titluri de istoriografie, memorialistică sau istoria artei. Impresionanta serie de autori ale căror opere au fost traduse în ultimii patru ani numără nume precum: Mircea Cărtărescu, Aura Christi, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Claudiu M. Florian, Valeriu Nicolae, Constantin Noica, Marta Petreu, Ion Pop, Ioan-Aurel Pop și Eugen Uricariu (2019); Paul Celan, Emil Cioran, Mihail Dobre, Sidonia Drăgușanu, Benjamin Fondane, Matila Ghika Costiescu, Nae Ionescu, Mircea Ivănescu, Ioana Pârvulescu, Liviu Rebreanu și Ion Vartic (2020); Ana Blandiana, Ion Luca Caragiale, Matei Călinescu, Mircea Cărtărescu, Emil Cioran, Ana Danca, Alina Diaconu, Nicolae Iorga, Mihaela Mamali Demetrescu, Liliana Nechita, Tatiana Niculescu, Cezar Petrescu, Lucia Ileana Pop, Doina Ruști, Ioan Slavici, Eugen Uricariu, Gilda Vălcan și Matei Vișniec (2021); Cătălin Pavel și Duiliu Zamfirescu (2022). De asemenea, clipuri video dedicate acestui proiect literar de promovare a literaturii române în Italia vor fi prezentate și pe canalul YouTube al Accademia di Romania in Roma: https://www.youtube.com/channel/UCx3mbQAqUyDulSr7-mO3NKw. Lista volumelor scriitorilor români publicate în Italia, în perioada 2019-2022, poate fi consultată accesând site-ul: https://www.icr.ro/roma/cartea-din-week-end.

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.