Casa lui J.D. Salinger, la vânzare pentru 679.000 de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-lui-j-d-salinger-la-vanzare-pentru-679-000-de-dolari/

O casă în care a locuit romancierul american J.D. Salinger, situată în New Hampshire (SUA), a fost scoasă la vânzare pentru suma de 679.000 de dolari.

Un articol de Liliana Matei|17 august 2014

Celebrul scriitor a cumpărat casa din localitatea Cornish în anul 1953 şi a renunţat la ea după ce s-a despărţit de Claire Douglas, cea care i-a fost soţie între anii 1955 şi 1967, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Salinger a rămas însă în Cornish, unde a şi murit, pe 27 ianuarie 2010, la vârsta de 91 de ani.

Actualul proprietar al casei, care are un aspect rustic, a cumpărat proprietatea în anii 1980. Terenul i-a aparţinut sculptorului Augustus Saint-Gaudens, iar un descendent de-al acestuia a construit casa în 1939.

În primii ani în care a locuit în Cornish, scriitorul s-a implicat destul de mult în viaţa comunităţii de aici, însă, treptat, Salinger a devenit din ce în ce mai atent în ceea ce priveşte viaţa sa privată, lucru pe care, de altfel, vecinii săi l-au respectat.

După despărţirea de Claire Douglas, cu care Salinger a avut doi copii, Margaret şi Matthew, scriitorul s-a căsătorit, în 1988, cu Colleen O’Neill, o asistentă medicală cu 40 de ani mai tânără decât el.

Scriitorul american a fost atât de discret în legătură cu viaţa sa privată, încât a intentat un proces pentru a bloca publicarea unei biografii, bazată, în parte, pe scrisorile lui personale. El nu deţinea telefon şi nu avea contact cu admiratorii săi.

Pe lângă romanul „De veghe în lanul de secară”, un titlu de referinţă în literatura americană, J.D. Salinger a mai scris, printre altele, „Franny şi Zoey” şi „Nouă povestiri”.

house2

De curând, trei povestiri scrise de J. D. Salinger în anii 1940 au fost publicate pentru prima dată în 70 de ani, în condiţiile în care scriitorul a fost foarte strict în ceea ce priveşte condiţiile în care operele sale pot fi lansate pe piaţă. „The Young Folks”, publicată în 1940, în revista Story, „Go See Eddie”, publicată în 1940, într-un jurnal de facultate, şi „Once a Week Won’t Kill You”, publicată în 1944, în revista Story, au fost lansate anul acesta pe piaţă în volumul „Three Early Stories”.

Lansarea pe piaţă a acestui volum vine după ce trei nuvele ale scriitorului J.D. Salinger au fost publicate pe un site de partajare de fişiere de un internaut anonim, încălcându-se astfel dorinţa romancierului american de a nu fi încă publicate. În urma unei licitaţii de pe eBay, un internaut anonim a distribuit trei nuvele în versiune scanată, printre care şi „The Ocean Full of Bowling Balls”, considerat unul dintre cele mai bune texte ale lui J.D. Salinger, în legătură cu care acesta a lăsat instrucţiuni conform cărora opera nu trebuie publicată înainte de 2060.

Foto: Mountain Graphics Photography

08
/10
/20

Romanele „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „Oameni anxioși” de Fredrik Backman, din colecția „musai” a Editurii Art, și autobiografia lui Elton John, recent apărută în limba română la Editura Publica, sunt trei dintre recomandările de lectură pe care vi le propunem în această lună.

22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

04
/09
/20

„Bărbatul cu haină roșie” de Julian Barnes, „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” de Rachel Louise Snyder și „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig, propuse de Editura Nemira, se numără printre cele mai așteptate apariții literare în această toamnă.

01
/09
/20

Pe lista de lecturi a lunii septembrie, am inclus „O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel, „Îți voi da toate acestea” de Dolores Redondo, „Către frumusețe” de David Foenkinos, „Arsă cu acid” de Naziran și Célia Mercier și „Atlasul fericirii” de Helen Russell. Iată de ce!