Castelul Bran, “misteriosul edificiu, care atrage legiuni de fani ai vampirilor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/castelul-bran-misteriosul-edificiu-care-atrage-legiuni-de-fani-ai-vampirilor/

Castelul Bran din România reprezintă o destinaţie fantastică pentru iubitorii de vampiri din întreaga lume, scrie publicaţia britanică Daily Mail, care detaliază istoria fortăreţei situate în judeţul Braşov, despre care cotidianul mai spune că este „un edificiu misterios şi frumos”.

Un articol de Petre Ivan|16 iulie 2014

Castelul Bran, care este poziţionat pe un vârf de colină de lângă Braşov, în centrul României, a fost strâns legat de Contele Dracula. Construit la începutul secolului al XIV-lea, castelul este deschis publicului, vizitatorii având posibilitatea să cerceteze camerele care scârţâie şi pasajele întunecate”, scriu jurnaliştii britanici, într-un articol publicat pe dailymail.co.uk, informează Mediafax.

Potrivit publicaţiei britanice, turiştii cu o vedere ageră vor descoperi însă că Dracula nu a existat. Faimosul vampir a fost creat de romancierul irlandez Bram Stoker în volumul său emblematic „Dracula”, publicat în 1897.

Pe de altă parte, Stoker nu a vizitat niciodată România. Dracula este un conte transilvan, stăpân al unui castel ridicat pe un vârf de stâncă înaltă, de unde străjuieşte valea râului şerpuind prin principatul Transilvaniei. Castelul Bran este însă singurul din Transilvania care corespunde descrierii lui Bram Stoker, astfel că lumea întreagă se referă la el ca fiind Castelul lui Dracula, mai scrie Daily Mail.

Cunoscut sub numele de Vlad Ţepeş, „acest aristocrat ferm a fost cel care a condus Valahia, care acum se află în România, în secolul al XV-lea, cel mai probabil între 1456 şi 1462, o perioadă în care regiunea era sub ocupaţie otomană”, scrie Daily Mail. Totodată, publicaţia precizează că Vlad, un membru al casei Draculeşti, şi-a câştigat reputaţia ca urmare a execuţiilor frecvente prin tragere în ţeapă pe care le ordona.

Vlad the Impaler (Vlad Ţepeş)

Vlad the Impaler (Vlad Ţepeş)

Unii istorici afirmă că Vlad al III-lea a fost capturat de regele maghiar Matei Corvin în 1462, fiind transferat la această fortăreaţa, unde a stat două luni în închisoarea subtereană.

Acesta este şi unul dintre motivele pentru care actualii proprietari ai Castelului Bran îl promovează ca fiind „Casa lui Dracula”, mai spune Daily Mail.

De asemenea, istoricii susţin că proprietatea prezintă o asemănare notabilă cu cea a cetăţii terifiante de pe deal, descrisă atât de tulburător în romanul lui Stoker.

Deşi recunosc faptul că Stoker nu a călătorit în România, înainte sau după ce a scris capodopera în care vorbeşte despre Dracula, proprietarii afirmă că „descrierea imaginară a Castelului lui Dracula, aşa cum apare el în gravura tipărită în prima ediţie a romanului «Dracula», este izbitor de asemănătoare cu cea a Castelului Bran”, remarcă Daily Mail.

Castelul Bran atrage în fiecare an aproximativ jumătate de milion de turişti. Cei care vor vizita fortăreaţa vor descoperi un frumos edificiu, chiar dacă are sau nu legătură cu vampiri, mai spune Daily Mail.

Publicaţia britanică mai afirmă că multe dintre camerele castelului sunt amenajate cu mobilă şi corpuri de iluminat cumpărate de regina Maria, o iubitoare şi o colecţionară de artă, ultima regină consortă a României, la începutul secolului al XX-lea.

Obiectiv turistic major din România

Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. El atrage turişti străini mai ales datorită faptului că este asociat cu numele lui Dracula – faimă ce i se trage de la romanul „Dracula” al lui Bram Stoker.

În 1920, Consiliul orăşenesc Braşov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia ei la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Regina l-a amenajat şi l-a lăsat moştenire fiicei sale, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea.CASTELUL BRAN

După expulzarea din ţară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat şi devastat. Castelul s-a deschis în 1956, fiind parţial amenajat ca muzeu de istorie şi artă feudală. În 1987, castelul a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.

Castelul Bran a fost retrocedat în mai 2006 proprietarului de drept, Dominic de Habsburg. Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg în 2009, după ce reprezentanţii Muzeului Bran şi ai Casei de Habsburg au semnat procesul-verbal de predare-primire a obiectivului turistic.

Arhiducele Dominic de Habsburg şi surorile sale, Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer, proprietarii Castelului Bran, au redeschis oficial, pe 1 iunie 2009, monumentul istoric, pe care Ministerul Turismului l-a promovat în continuare ca pe o importantă atracţie turistică a României.

În luna mai a acestui an, publicaţia britanică The Telegraph a scris că proprietarii Castelului Bran l-au scos la vânzare, însă avocaţii lui Dominic de Habsburg au negat acest lucru.

Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate complexe muzeale din România. În 2013, Castelul Bran a înregistrat peste 490.000 de vizitatori. Străinii au reprezentat 68% din numărul total al vizitatorilor Castelului Bran, în timp ce vizitatorii români au reprezentat 32%.

Foto: Castelul Bran – wiki

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.