Câte ceva despre Pescărușul de la Unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/cate-ceva-despre-pescarusul-de-la-unteatru/

Nu am de gând să spun că acesta este cel mai bun Pescăruş care s-a jucat vreodată în oraşul Bucureşti, pentru că nu am văzut tot Cehovul din Bucureşti, dar vreau să spun altceva: este cel mai bun din ce am văzut eu.

Un articol de Andrei Crăciun|20 iulie 2018

Montarea matură a lui Andrei Șerban reușește să păstreze din Cehov esențialul. E un spectacol care nu e încărcat inutil, mai apropiat de ochii și mintea și sufletul spectatorului din secolul XXI. Probabil, de aceea și are succesul de casă pe care îl are. Vedem un Cehov aproape de noi, în același timp grandios și minimalist. Caracteristic spectacolelor de Andrei Șerban și Pescărușul de la Unteatru este construit atent, nimic nu e lăsat la voia întâmplării, și, în același timp, nimic nu pare excesiv sau îngrădit. E un spectacol la care se poate și râde (și se râde copios – fiindcă, până la urmă, Cehov însuși era încredințat că Pescărușul e o comedie) și se poate și plânge (și se plânge).

Apoi, e spiritul de la Unteatru, unul dintre puținele locuri din oraș care chiar are un spirit. Și, desigur, actorii.

În reprezentația când m-am întâmplat și eu în sală, pe Medvedenko îl juca Ionuț Vișan. Acest Medvedenko reușește să nu fie patetic, chiar dacă tutun trebuie și ceai trebuie și drumurile sunt întotdeauna lungi și serile de iarnă nu mai puțin crâncene în viața lui. E un Medvedenko pe care îl înțelegi și cu care te poți simți frate. E un Medvedenko care rămâne cu desăvârșire om, uiți și că e personaj într-o piesă de teatru scrisă de Anton Pavlovicici Cehov încă din 1895.

Pe Mașa a jucat-o Mădălina Anea. Mădălina-Mașa a fost o revelație. Își poartă doliul și nefericirea și, poate, nebunia cu o eleganță și, în același timp, cu o splendidă iresponsabilitate. Anton Pavlovici să fi fost în sală și ar fi aplaudat-o pe această Mașa!

Sorin a fost domnul Constantin Cojocaru, un artist care își trăiește cu un entuziasm sublim a treia tinerețe. Mai rar bucurie ca a dumisale când se află pe scenă.

Treplev a fost Anghel Damian. Pe Anghel l-am văzut de multe ori, l-am văzut crud în Indianul vrea în Bronx și l-am văzut dezlănțuit în Mult zgomot pentru nimic (în regia lui Andrei Șerban, la Teatrul de Comedie) și în atâtea spectacole semnate de Lia Bugnar la Metropolis. Mă credeam deja lămurit cu ce poate să facă pe scenă. Am greșit. Treplev este cu o treaptă mai sus. Anghel Damian este un actor cerebral. De obicei, joacă fără greșeală și în același timp știi că este doar un actor care joacă fără greșeală un rol într-un spectacol de teatru. În seara aceea la Unteatru, el chiar a devenit Treplev, ceea ce deja este cu totul altceva.

Nina a fost Alina Rotaru, una dintre tinerele actrițe răsfățate de destin în ultimii ani. A primit roluri importante și s-a achitat bine de ele. Am venit la București să văd Pescărușul de la Sankt Peterburg, chiar de pe Nevski Prospekt. Bineînețeles că duceam cu mine o melancolie. Acolo, la 1896, la prima sa reprezentație, Pescărușul lui Cehov a fost primit cu huiduieli. Pe Nina a jucat-o Vera Komissarzhevskaya, considerată pe atunci cea mai bună actriță din Rusia țaristă. A fost intimidată de reacția publicului, și-a pierdut vocea și reprezentația a fost un fiasco. Acum, poate știți ce a însemnat teatrul în Rusia țaristă, poate vă imaginați ce însemna să fii socotită cea mai bună actriță din Rusia țaristă. Nina este unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante și mai grele roluri din câte poate o actriță spera. Actul IV la Pescărușul este cumplit. Trebuie să fii o actriță cu adevărat bună ca să joci fragilitatea Ninei din actul IV. Alina Rotaru demonstrează că este o astfel de actriță.

Dorn a fost Vitalie Bichir. În teatrul românesc la zi, Bichir este un caz. Plecat în carieră ca tânără speranță, dacă nu chiar ca vedetă, a Naționalului ieșean, Bichir ajunge la București și, dintr-un motiv sau altul, nu-și confirmă incredibilul har. Abia în ultimii ani, Bichir este redescoperit – un actor formidabil, aflat, în mod paradoxal pentru cât este de talentat, încă la începutul gloriei.

Florina Gleznea în Polina este dincolo de adjective. Pur și simplu, sala întreagă așteaptă ca Polina să aibă încă o replică. Duce Pescărușul într-un comic la care nici nu știi dacă Anton Pavlovici Cehov s-a gândit vreo clipă (deși socotea Pescărușul o comedie). Florina Gleznea în rolul Polinei este minunată – puține sunt spectacolele de teatru cu care suntem contemporani la care se poate râde cu inima atât de împăcată ca atunci când această Polina dă viață (și ceva în plus) scenei.

Șamraev a fost Gelu Nițu. Șamraev, dacă mai știți, e un bărbat trecut prin existență, care trăiește mai mult din amintiri. E dur și, adesea, obtuz. Farmecul îi lipsește. Pe scurt, Șamraev este un înfrânt. Gelu Nițu intră în pielea lui Șamraev – e tot timpul la granița unei izbucniri nervoase. Merge pe sârmă și nu se prăbușește.

Arkadina a fost Claudia Ieremia. Arkadina (care este actriță, nu bancher, da?) este atât de importantă în Pescărușul încât, și dacă toți ceilalți actori ar fi formidabili, iar Arkadina nu ar fi cât ei, spectacolul s-ar sfârși prost și puterea de a îndura pe care ne-o cere Cehov ar căpăta alte înțelesuri. Claudia Ieremia reușește o Arkadina care nu se uită – ea ține spectacolul sus.

Și mai e Trigorin. Trigorin a fost jucat de Richard Bovnoczki.Bovnoczki e un actor care pare că vine chiar de acolo, din secolul XIX rusesc (pe chipul lui chiar se citește puterea de a îndura), la el Cehov pare o joacă de copii, joacă Trigorin cu ușurința cu care alții fac o plimbare în parc. Un actor care caută mereu sensurile profunde ale artei, Bovnoczki e, la rândul lui, întotdeauna inubliabil.

Andrei Șerban însuși a mărturisit că a regizat la Unteatru pentru că acest loc i-a amintit de tinerețea dumisale new-york-eză, de atmosfera de la Teatrul La Mama, unde artiștii erau, și ei, în căutarea adevărului din artă. A mărturisit că a montat Pescărușul anume aici pentru că a simțit în energia locului că aici chiar se caută forme noi, că aici arde o pasiune pentru teatru. Și când cauți forme noi nu ai cum să îl ocolește pe Treplev, nu-i așa?

Acestea fiind scrise, avem măcar înțelepciunea de a nu trage nicio concluzie, știind că nimic nu e mai schimbător decât o concluzie.

În loc de concluzie, să scriem, așadar, altceva: dacă nu vi se pare prea mult spus, și chiar dacă vi se pare, să știți că Pescărușul umple, fie și pentru o clipă, spațiul gol cu o inimă.

Caracteristic spectacolelor de Andrei Șerban și Pescărușul de la Unteatru este construit atent, nimic nu e lăsat la voia întâmplării, și, în același timp, nimic nu pare excesiv sau îngrădit. E un spectacol la care se poate și râde (și se râde copios – fiindcă, până la urmă, Cehov însuși era încredințat că Pescărușul e o comedie) și se poate și plânge (și se plânge).

Foto: Andrei Gîndac / Unteatru

 

13
/05
/14

Neil LaBute, unul dintre cei mai talentaţi şi controversaţi dramaturgi şi regizori americani, va susţine un atelier de lucru pentru 8 dramaturgi şi 8 actori, în perioada 12-15 iunie, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

13
/05
/14

Bookfest Junior 2014 este primul program de evenimente special conceput pentru copii şi adolescenţi, fiind un prilej pentru ei de a face cunoştinţă cu cei care publică cărţi, cu autorii şi ilustratorii de carte.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Miercuri, 14 mai, la ora ora 17.00, în Sala „Mircea Vulcănescu” a Bibliotecii Naţionale a României, va avea loc o dezbatere pe tema „Limba exilată şi epistolele ei”, pornind de la cel mai recent volum semnat de Norman Manea, Plicuri şi portrete, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, apărut de curînd la Editura Polirom.

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

Lecţia de violoncel, Floarea de cactus, Azilul amanţilor, Feisbuc, Suflete moarte, Nişte fete şi Cel mai frumos roman din lume" sunt doar câteva dintre spectacolele pe care iubiotorii de teatru le pot vedea în această săptămână pe scenele bucureştene.

12
/05
/14

"O actriţă extraordinar de talentată şi frumoasă, care mi-a impresionat primii ani de adolescenţă", a declarat Florina Cercel, la aflarea veştii că Margareta Pogonat nu mai este printre noi. La rândul lor, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Stela Popescu şi Draga Olteanu Matei deplâng despărţirea de colega lor de breaslă.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

12
/05
/14

Și s-a făcut mai și Shakespeare a împlinit 450 de ani din eternitate și s-a făcut “Furtuna” la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.