Ce filme vedem la a doua ediție Pelicula
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-filme-vedem-la-a-doua-editie-pelicula/

Din 13 septembrie, festivalul Pelicula va umple din nou oraşul de culoare şi de filme pline de emoţie. Unele în avanpremieră extraordinară, altele cu un traseu mult prea scurt în sălile noastre de cinematograf, cele mai multe probabil singura dată pe ecranele unui cinematograf din România.

Un articol de Liliana Matei|9 septembrie 2017

Festivalul se concentrează pe cultura latino-americană și combină armonios proiecțiile de filme cu demonstrațiile de dans, mâncarea și muzica, expozițiile de fotografie cu poveștile celor îndrăgostiți de această lume plină de pasiune și umanitate, pentru ca spectatorii să aibă parte de o experiență extraordinară.

Ediția din acest an a festivalului va avea ca personaj principal Mexicul, cu toată bogăția sa culturală, oferind publicului o varietate de filme și activități legate de această țară de care ne simțim atât de atrași. Printre evenimente care sărbătoresc Mexicul, amintim: premiera în România a filmului MAQUIANARIA PANAMERICANA, în prezența regizorului mexican Joaquin del Paso, proiecția a cinci scurtmetraje mexicane, sărbătorirea a 110 ani de la nașterea celebrei pictorițe Frida Kahlo prin proiecția filmului FRIDA NATURALEZA VIVA și a relansării CĂRȚII SECRETE A FRIDEI KAHLO, publicată de editura Nemira, o expoziție inedită a Clubului Ilustratorilor, o Fiesta Mexicană și multe alte evenimente conexe. Mexicul sărbătorește în perioada festivalului 207 ani de independență.

Și anul acesta PELÍCULA se bucură de sprijinul ambasadei Chile în România. În cea de-a doua zi a festivalului (14 septembrie 2017) spectatorii sunt așteptați începând cu ora 19.00 la Institutul Cervantes pentru o proiecție specială a filmului Neruda, un film regizat de Pablo Larraín și nominalizat la Globurile de Aur, care îl are în prim plan pe laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971, Pablo Neruda. Proiecția este urmată de un vin de onoare. Tot din Chile vine unul dintre cele mai neconvenționale filme din festival, RARA (foto sus), film care deschide în 13 septembrie seria proiecților de la Cinema Muzeul Țăranului.

Ziua de vineri, 15 septembrie 2017, este dedicată experienței peruviene. Cele două filme din Peru, LOCOS DE AMOR și VIEJOS AMIGOS, proiectate la Cinema Elvira Popescu, vor fi urmate de un cocktail oferit de Ambasada Peru în România.

Probabil cel mai așteptat eveniment din această ediție îl reprezintă proiecția documentarului BUENA VISTA SOCIAL CLUB: ADIOS, despre celebra trupă din Cuba, eveniment realizat în colaborare cu DokStation, care are în deschidere demonstrații de muzică și dans cubaneze.

Duminică Ambadasa Argentinei ni se alătura pentru proiecția unui documentar superb, emoțional și puternic, UN TANGO MAS, urmat de un recital de bandoneon al apreciatului Omar Massa și o seară de Milonga în Atriumul Institutului Francez. Filmul de închidere al festivalului este EL CIUDADANO ILUSTRE, de asemenea din Argentina.

Din Venezueala vine LA FAMILIA, un film ai cărui actori ne vor ține cu sufletele la gură, Brazilia ne-o va aduce mai aproape pe Marina Abramovic (THE SPACE IN BETWEEN: MARINA ABRAMOVIC AND BRAZIL), din Uruguay avem povești de dragoste alb/negru sau color (LOS MODERNOS, AIRE LIBRE).

Pentru prima data aducem la PELÍCULA un film columbian, comedia BAD LUCKY GOAT, care va avea în deschidere demonstrații de bachata și salsa.

Vrem să implicăm publicul în povestea noastră, așa că împreună cu CINEMAX vă invităm la SE BUSCA JUDRADOS să urmăriți trailere și să votați ce filme ați vrea să vedeți la cea de-a treia ediție a festivalului. Dovada că ne ținem de cuvînt este filmul VIEJOS AMIGOS, care a avut cel mai votat trailer al anului trecut.

Pentru amatorii de fantasy/horror, am pregătit o secțiune specială, PELÍCULA ALTERNATIVA, 3 filme la limită, programate pe 14, 15 și 16 septembrie, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu. Vinovat de această secțiune nouă este Cătălin Mesaru, selecționerul festivalului Lună Plină, care, de altfel, ne va încânta pe parcursul festivalului cu muzici în calitate de DJ (de astă dată), cu FÁBRICA DE BAILE.

Showuri de Tango, demonstratii de Capoeira, degustări, momente de bandoneon, chitară, pian, demonstrații de Salsa, Bachata, Rueda de casino, Salsa Cubana, pregătiți-vă să începeți sau să încheiați multe dintre proiecțiile de filme cu o surpriză.

Discovery Talks, secțiunea noastră cu povești din America Latină, continuă și anul acesta cu noi povestitori pe care îi veți putea cunoaște la Lente Praporgescu: Dinu Drog, Martin Allonso Borrego-Llorente, Juan Pablo Artaza și Delia Marinescu. Ei vor vorbi sâmbătă, 16 septembrie și duminică, 17 septembrie, despre Chile, Mexic, Peru și Brazilia.

Cei care doresc să simtă gustul picant al Mexicului, pot alege brunchurile de la Acuarela (sîmbătă, 16 septembrie, 12:00 – 16:00) sau Taqueria El Torito (duminică, 17 septembrie, 12:00 – 16:00), sau dacă pur și simplu vreți să savurați câte un pic din diverse zone din America Latină, puteți face o vizită la Lente Arcului, tot în acel weekend.

Anul acesta vom avea două proiecții speciale la Grădina cu filme și, la cererea publicului, Anca Fronescu și Dennis Stillewagt se întorc la Journey Pub cu alte povestiri speciale sub denumirea PELÍCULA TRAVEL STORY: from Havana with love.

Pe toată perioada festivalului Duma’s Van (food truck cu specific mexican) și Moritz Eis (înghețata care a ajuns în Chile) vor fi alături de noi în curtea Institutului Francez.

Cea de-a 2-a ediție PELÍCULALatin American Film & Experience va avea loc la București, între 13-17 septembrie 2017. Principalele locuri în care se va desfășura această sărbătoare a culturii Americii Latine sunt: Cinema Elvira Popescu Institutul Francez, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului, Grădina cu Filme, Lente, Acuarela, Journey Pub, Taqueria El Torito, The Coffee Factory, Macaz.

Biletele pot fi achiziționate de aici.

Spotul festivalului este aici (by ENDORFILMS, Cu: Nicholas Cațianis, Maria Obretin, Ana Covalciuc).

Spotul de filme al festivalului este aici (by Letiția Ștefănescu).

Urmăriți Pelicula și pe Facebook.

 

17
/02
/16

"Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul va genera multiple dezbateri", scrie Le Figaro despre Ilegitim, pelicula care a avut premiera mondială la sfârșitul săptămânii trecute, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (11-21 Februarie).

16
/02
/16

Filmul “Miracolul din Tekir” va fi distribuit în cinematografele din Elveția începând cu data de 6 aprilie. Săptămâna aceasta, filmul este prezent la Berlinale, în cadrul European Film Market. “Miracolul din Tekir” se lansează în cinematografele din România pe 4 martie.

16
/02
/16

Sâmbătă și duminică, pe 27 și 28 februarie, începând de la ora 20.00,   ShortsUP explorează limita dintre cinema și muzică la Sala Radio din București. Spectatorii sunt invitați să descopere cele mai vechi scurtmetraje românești reinterpretate pe muzica orchestrei Symphactory și o colecție de filme contemporane inspirate de fascinantul univers cultural al sunetelor.  

16
/02
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu a mărturisit, luni seara, după proiecția filmului "România: patru patrii", de Alexandru Solomon, că este fericit că a rămas în țara sa natală, spațiul în care se simte "legitim". "România: patru patrii" face parte din colecția de filme "Europa scriitorilor", produsă de prestigiosul canal Arte.

15
/02
/16

Un muzeu dedicat vieții și creației cinematografice a lui Charlie Chaplin, care a locuit în ultimii 25 de ani ai vieții în Elveția, își va deschide porțile publicului în 17 aprilie, la Corsier-sur-Vevey, localitate de pe malul lacului Leman.

15
/02
/16

"The Revenant", filmul regizat de Alejandro Gonzalez Inarritu, cu Leonardo DiCaprio și Tom Hardy în rolurile principale, a câștigat premiul BAFTA, la categoria cel mai bun film. Filmul regizat de Alejandro Gonzalez Inarritu, a fost marele câştigător al serii, obţinând, pe lângă premiul pentru cel mai bun film, încă patru premii printre care cel pentru cel mai bun actor, câştigat de Leonardo DiCaprio şi cel pentru regie.

12
/02
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București explorează, între 14 și 20 martie, puterea emoțiilor în cadrul a trei noi programe: You Run Through My Veins, Journeys into Subconscious, Love Is the Sweetest Experiment. Cea de-a șasea ediție BIEFF aduce în capitală câștigătorul Tiger Award la Rotterdam 2015 și cele mai provocatoare scurtmetraje din competiția aceluiași festival, în cadrul secțiunii You Run Through My Veins.

12
/02
/16

George Clooney și soția sa, Amal, dar și coafura actriței Tilda Swinton, au acaparat toate flash-urile Berlinalei, inaugurată anul acesta de filmul 'Hail, Caesar!', de Joel și Ethan Coen.  Filmul, proiectat în afara concursului, este o radiografie a Hollywood-ului din anii 50, în plină epocă a vânătorii de vrăjitoare, cu umorul lor caracteristic și cu o mare doză de tandrețe.

11
/02
/16

Să revenim la oile noastre! Transilvania Film aduce pe ecranele cinematografelor din România Despre oameni și oi / Rams, o tragi-comedie islandeză despre doi frați care nu și-au mai vorbit de patru decenii. Filmul regizat de Grimur Hakonarson a câștigat Un Certain Regard, la Cannes Film Festival 2015 și premiul publicului la TIFF 2015.

11
/02
/16

Cinci tineri regizori aspiranţi. Cinci scurtmetraje independente adunate într-un omnibus, „Love Bus”, lansat în 2014 în cinema şi disponibil acum, gratuit, pe platforma Cinepub. Cinci fragmente din poveşti de dragoste între tineri, plasate în câte o zonă cunoscută din Bucureşti. 

11
/02
/16

Cea de-a 66–a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin debutează în această seară. Prestigiosul eveniment din capitala Germaniei va fi deschis de cel mai recent lungmetraj al fraților Coen “Hail, Caesar!”. De altfel este pentru a doua oară când un film al fraților Coen este proiectat în deschiderea Berlinalei, prima dată fiind în urmă cu cinci ani, în 2011, cu “True Grit”.

10
/02
/16

Pentru prima oară în 45 de ani, publicul din toate colțurile lumii va avea ocazia de a vedea documentarul captivant și intim din 1971 regizat de Lawrence Schiller și L.M. Kit Carson, THE AMERICAN DREAMER, care îl urmărește pe Dennis Hopper pe culmile succesului, imediat după lansarea Easy Rider.