În contextul pandemiei globale de coronavirus, ne-am întors la o carte clasică: “Ciuma”, de Albert Camus. Poate că sunt încă lecţii de descoperit aici. V-am ales câteva fragmente.
Un articol de Andrei Crăciun|16 martie 2020
1. Niciodată nu ești pregătit pentru o epidemie
“Epidemiile, într-adevăr, sunt ceva obișnuit, dar crezi cu greu în ele când îți cad în cap. Au fost pe lume tot atâtea ciume câte războaie. Și totuși, ciume și războaie îi găsesc pe oameni întotdauna la fel de nepregătiți”.
2. Cine se duce primul
“Concetățenii noștri semănau în această privință cu toată lumea, se gândeau la ei înșiși, altfel spus erau umaniști: nu credeau în flageluri. Flagelul nu este pe măsura omului, îți spui deci că flagelul este ireal, e un vis urât care o să treacă. Dar nu trece totdeauna, și din vis urât în vis urât, oamenii sunt cei care se duc și umaniștii cei dintâi, pentru că nu și-au luat măsuri de precauție. Concetățenii noștri nu erau mai vinovați decât alții, ei uitau să mai fie modești, atâta tot, și credeau că totul mai era posibil pentru ei, ceea ce presupunea că flagelurile nu erau posibile. Ei continuau să facă afaceri, proiectau călătorii și aveau păreri. Cum să se fi gândit ei la ciuma care suprimă viitorul, deplasările și discuțiile? Ei se credeau liberi și nimeni nu va fi vreodată liber atâta timp cât există flageluri”.
3. Când autoritățile iau măsuri palide, ca să nu alerteze populația…
“Măsurile nu erau draconice și se părea că se făcuseră multe concesii din dorința de a nu neliniști opinia publică. Prima parte a deciziei anunța într-adevăr câteva cazuri de febră pernicioasă, despre care nu se putea încă spune dacă era contagioasă, își făcuseră apariția în Oran. Aceste cazuri nu erau suficient de caracteristice ca să dea într-adevăr motive de neliniște și nu încăpea nicio îndoiala că populația o să știe să-și păstreze sângele rece. Totuși, și dintr-o prudență care putea fi înțeleasă de toată lumea, prefectura lua câteva măsuri preventive”.
4. Dacă epidemia nu se oprește de la sine, atunci...
“Îl examinase pe bătrân și acum stătea în mijlocul acestei sufragerii mizere. Da, îi era frică. Știa că în acest cartier chiar, vreo zece bolnavi îl vor aștepta a doua zi dimineață, chirciți peste gangloionii lor inflamați. Numai în două sau trei cazuri incizia ganglionilor adusese o ameliorare. Dar pe cei mai mulți îi aștepta spitalul și el știa ce înseamnă spitalul pentru cei săraci. ’Nu vreau să se facă experiențe pe el’, îi spusese soția unuia dintre bolnavi. Nu s-ar face experiențe pe el, ar muri și atâta tot. Măsurile luate erau insuficiente, asta era clar! Cât despre sălile ‘special amenajate’ le știa: două pavilioane din care fuseseră mutați în grabă ceilalți bolnavi, cu ferestrele lor cu crăpături astupate, înconjurate de un cordon sanitar. Dacă epidemia nu se oprea de la sine, n-avea să fie învinsă prin măsurile imaginate de administrație.
5. Oamenii înving mereu. Provizoriu
“Ascultând, într-adevăr, strigătele de bucurie nestăpânită care urcau dinspre oraș, Rieux își amintea că bucuria este mereu amenințată. Căci el știa un lucru pe care această mulțime cuprinsă de bucurie îl ignora și care poate fi citit în cărți, că bacilul ciumei nu moare și nu dispare vreodată, că el poate să stea zeci de ani adormit în mobile și rufărie, că el așteaptă cu răbdare în odăi, în pivnițe, în lăzi, în batiste și în hârțoage și că poate să vină o zi când, spre nenorocirea și învățătura oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o cetate fericită.”
