Ce se poate discuta cu Johnny Depp / SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-se-poate-discuta-cu-johnny-depp-supraveghetorul-si-alte-povestiri/

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2017

Ce se poate discuta cu Johnny Depp – “SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri”, de Șerban Tomșa

Nimic nu se compară cu norocul de a putea asculta vorbele înţelepte ale unui om simplu, care-ţi spune verde-n faţă ce crede el despre una şi alta. Ăla e negru, ăla e alb. Ăsta e prost şi ălălalt tot aşa. Mamă mă-sii!Nu-mi place filozoful ăla cu barbă care apărea la televizor. Parcă e răţoi dăşălat! Şi să ştii că eu am nas de vulpoi: ce nu-mi place mie n-are niciun chichirez. Iar tu fă bine şi aranjează-ţi curtea şi casa! Fă ca mine, mută gardul şi fă-ţi o boltă de viţă!

Şi mai lucrează, dracului, şi tu pământul de pe loturile alea din Fânării, că te-a luat la ochi toată lumea că eşti puturos! Vrei s-ajungi de râsul curcilor? Păi asta e atitudine de om serios? Şi ce înseamnă purcoaiele alea de cărţi?  De ce nu le aranjezi şi tu, ca omul? Da’, fiindcă veni vorba, uite aici o listă  dă la nepotu-meu. Dacă poţi, te roagă să-i împrumuţi şi lui nişte volume d-astea, d-ale tele. Mie, să ştii, îmi place să împrumut cărţi dă la alții. Şi le şi citesc! Mai acu’ doi ani îmi dăduse Vasile o carte frumoasă rău! M-a uns la inimă când am citit-o şi m-am decis să nu i-o mai dau îndărăt.

Mă tot întreba el : “Bă, când îmi dai cartea aia?”Ai, bă, răbdare s-o citesc şi eu, că n-oi crăpa !” Până a uitat prostu’ tărăşenia. Da’ vezi că şi eu am fost pămpălău, că nu m-a răbdat inima să nu împart bucuria cu altcineva şi i-am zis lui Costică: ” Bă, Costică, să ştii tu ce carte frumoasă am citit eu…” „Zău? s-a mirat Costică. „Mi-o dai şi mie s-o citesc şi eu?”  „De ce să nu ţi-o dau? Da’ mi-o înapoiezi repede! Că şi cărţile are stăpâni.“, i-am zis. „Mai încape vorbă?”, s-a posomorât Costică. Numai că Vasile s-a dus pe la Costică taman când ăla citea la carte. „Aaaa, a zis Vasile, asta e cartea mea ! Dă unde o ai?”  „Dă la Mitică “, a zis Costică. „Dă-o încoace, că e cartea mea!“ Şi Vasile i-a luat cărţulia şi a plecat cu ea. Şi uite aşa am rămas ca prostu’, fără frumuseţe de carte!

SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri

SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri

Mi-a plăcut cum vorbea omul. „Fiecare să-şi poarte portul şi să vorbească pe limba lui“, spune un personaj dintr-o carte de Marin Preda.  Dar mai sunt şi alţii care se comportă natural. Nişte români, lăutari vestiţi, povesteau într-o emisiune tv că sunt prieteni cu Johnny Depp. Au filmat cu el, au împărţit terciul şi necazurile de artist.

─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă.

─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând.

─ Vorbeaţi cu el des?

─ Sigur, în fiecare zi.

─ Şi ce-i spuneaţi?

Nişte snobi ar fi bolborosit ceva despre viziune regizorală şi mofturi în legătură cu originalitatea scenariului. Dar ăştia, nu. Oameni dintr-o bucată. Băieţi de băieţi.

─ Ne duceam la el şi îi ziceam: „Dă-ne, bă, Johnny, şi nouă o ţigare!

─ Şi Johnny ce spunea?

─ Păi, ce să spună? „Ai, bă, că vă dau! ” Şi se căuta prin buzunare.

* * *

Şerban Tomşa este autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” (premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti) şi „Călugărul Negru”. Scriitorul, care trăieşte în provincie, ca profesor, de luni până vineri, şi ca scriitor, în weekend şi în vacanţe, deține de mai mulți ani și un blog extrem de interesant, serbantomsa.blogspot.ro, pe care scrie în timpul liber despre pasiunile şi obsesiile sale.

Foto: Ce se poate discuta cu Johnny Depp, Supraveghetorul – facebook

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

25
/08
/15

Prima ediție a evenimentului cultural Theaterstock Bacău, desfășurată între 1 și 16 august, și-a închis porțile lăsând în urmă frânturi de muzică bună, amintirea unor spectacole bune, unele chiar foarte bune, dar și a micilor probleme cu care s-au confruntat organizatorii și participanții.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

14
/08
/15

Răutatea umană ne urmărește uneori și dincolo de granițele palpabile ale acestei lumi. Cel mai frumos zâmbet al umanității imprimat pe peliculă a trebuit să se ascundă sub doi metri de beton armat pentru a putea să scape de efectele nedorite ale propriei faime (**).

18
/06
/15

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârșitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul ușii din bucătărie și am zis: va veni cineva. De ce am zis eu așa?

07
/05
/15

Pe 7 mai se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică a doua parte a eseului despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal.

07
/05
/15

Astăzi se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică eseul despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal. Astăzi - prima parte.

31
/03
/15

Câștigătorii îi știți: Nae Caranfil și „Closer to the Moon” au obținut cele mai importante premii, inclusiv pentru cel mai bun film, la Gala Gopo 2015. Însă vă propunem câteva frivolități subiective „la cald” din sala Studio a Teatrului Național din București.

28
/03
/15

Obișnuit să sufle în tot felul de iaurturi fotbalistice, ultima dovadă episodul dinaintea meciului cu Irlanda de Nord relatat în acest colț onorabil de internet, generalul Iordănescu nu putea rata ocazia să iasă la rampă și cu ocazia vizitei la Ploiești a formației din Feroe. Cum creșterea oilor este o îndeletnicire de bază în insulele care încă depind parțial de Regatul Danemarcei, atunci este evident că vorbim de un iaurt de bună calitate. / România - Insulele Feroe se joacă duminică, 29 martie, de la ora 19:00, pe stadionul Ilie Oană, din Ploiești

23
/03
/15

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari și îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite…

19
/03
/15

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

27
/02
/15

Teatrul de Artă. Am primit loc în rându-ntâi. Bilet netipărit. O domnișoară a scris sub ochii mei cu un creion pe un pătrățel de hârtie: R1L10. Liked it. M-am simțit ca făcând parte dintr-o frăție culturală secretă de rezistență, in care ne strecurăm bilețele cu mesaje codificate. R1L10 (Rezistența prin Ludic?).

10
/02
/15

Rândurile care urmează spun povestea oraşului pe care l-am părăsit în vara anului 2009 doar pentru a-l regăsi în iarna anului 2015.

Pagina 8 din 11« Prima...678910...Ultima »