Cel mai frumos loc din lume este chiar aici, la Humanitas Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-frumos-loc-din-lume-este-chiar-aici-la-humanitas-cismigiu/

Editura Humanitas Fiction vă invită astăzi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, alături de Tania Radu, Marina Constantinescu, Simona Kessler şi Denisa Comănescu la lansarea romanului „Cel mai frumos loc din lume este chiar aici”, o bijuterie literara scrisă de Care Santos şi Francesc Miralles care emană gândire pozitivă şi poezie.

Un articol de Liliana Matei|6 martie 2017

Din cauza unor probleme de sănătate survenite în ultimul moment, scriitoarea catalană Care Santos a fost nevoită să îşi anuleze vizita la Bucureşti şi nu va putea fi prezentă la evenimentul din această seară. Însă Librăria Humanitas Cișmigiu vă așteaptă să o cunoașteți pe Iris, protagonista unui roman încărcat de magie, mister și surprize care schimbă vieți.

Iris e distrusă când părinţii ei mor într-un accident. Într-o zi întunecată şi rece, când se plimbă prin cartier pentru a evita să se întoarcă singură acasă, trăieşte tentaţia de a se sinucide aruncându-se de pe un pod. Dar lucrurile nu se întâmplă astfel şi pare că pentru Iris există un alt plan divin: din momentul în care îi iese în cale o cafenea cu nume straniu – Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – şi întâlneşte un magician care-i dăruieşte un ceas străvechi, oprit pentru totdeauna la ora 12, va trece printr-o serie de schimbări radicale. Pe măsură ce lunile trec, Iris va afla răspunsul la toate întrebările cu adevărat importante. Scris la patru mâini de Care Santos și Francesc Miralles, romanul  „Cel mai frumos loc din lume este chiar aici”, tradus deja în 20 de țări, emană gândire pozitivă și poezie.

„Un duo creativ de scriitori semnează acest delicat roman. Pe de o parte, Care Santos, cunoscută prozatoare cu o spectaculoasă ascensiune, pe de alta, Francesc Miralles, un nume de referință pentru literatura motivațională și autor a numeroase bestselleruri internaționale.“ Que leer

„După Rabindranath Tagore fericirea nu înseamnă să faci tot ceea ce ai vrea ci să doreşti tot ceea ce faci.” Care SANTOS

„În Cel mai frumos loc din lume e chiar aici am vrut să exprimăm neliniștile, iluziile, nemulțumirile și bucuriile oamenilor de astăzi, totul învăluit în puțină magie cotidiană, pentru că, uneori, în lume se întâmplă lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor și grijilor zilnice, nu ne dăm seama de farmecul vieții, care ne e atât de la îndemână.“ Francesc MIRALLES

Care Santos s-a născut în 1970, în oraşul Mataró, Barcelona. A studiat mai întâi dreptul, apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Este autoarea a 11 romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi premiate pentru copii şi adolescenţi. La Humanitas Fiction i-au apărut bestsellerurile Încăperi ferecate (Habitaciones cerradas, 2011) în 2013, Aerul pe care îl respiri (El aire que respires, 2013) în 2014 şi Poftă de ciocolată (Desig de xocolata, 2014; Premio Ramon Llull) în 2016. Noul ei roman, Media vida, e încununat, în 2017, cu Premio Nadal. Opera lui Care Santos e publicatã în peste 20 de ţări.

Francesc Miralles s-a nãscut în 1968, la Barcelona. A studiat literatura germană la Universitatea din Barcelona. Este un scriitor prolific de succes, jurnalist şi muzician. Printre romanele sale pentru adolescenţi se numără Un haiku per a l’Alícia (2002, Premio Gran Angular) şi Interrail (2007, Premio Columna Jove). Romanul său Amor en minúscula (2006; în curs de traducere la Humanitas Fiction) a apărut deja în peste 20 de ţări. Este autorul mai multor volume de psihologie practică, de asemenea bestselleruri. Căţile semnate împreunã cu Alex Rovena sunt traduse în peste 12 limbi.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.