Cel mai mare eveniment dedicat sașilor din România – Săptămâna Haferland
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-mare-eveniment-dedicat-sasilor-din-romania-saptamana-haferland/

Cea de-a treia ediţie a Săptămânii Haferland, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săseşti din Transilvania, va avea loc în perioada 6 – 10 august şi aşteaptă peste 1500 de turişti.

Un articol de Liliana Matei|4 august 2015

Festivalul include atât manifestări cultural – artistice, cât și activități de timp liber, precum un concurs de biciclete sau ateliere de olărit.

Cea de-a treia ediție a Săptămânii Haferland va include localitățile Fișer, Saschiz, Viscri, Criț , Meșendorf și Roadeș. Din programul evenimentului nu vor lipsi concertele de orgă, atelierele de olărit, balul tradițional săsesc, momentele culinare și o expoziție dedicată Anului Școlii.

Tocmai pentru a sărbători Anul Școlii, ediția din acest an a festivalului are ca tematică centrală educația, iar sloganul evenimentului este “Istoria ne învață!”
Festivalul își propune să îi invețe pe turiști lucruri noi și interesante legate de tradițiile din zona săsească, prin activități precum depănarea de povești săsești în șura casei parohiale din Viscri, dar și să contribuie la sprijinirea învățământului în limba germană din România.

La nivel național, potrivit statisticilor oficiale, în grădiniţele şi şcolile din România sunt înscrişi 23.156 copii care învaţă în limba germană, însă numărul profesorilor care pot preda discipline în această limbă este insuficient.

Pentru a-i sprijini pe cei care vor să devină dascăli pentru clasele cu predare în limba germană, Fundația Michael Schmidt a acordat burse de studiu, începând din 2013, unui număr de 17 studenţi, prin care a fost suportată taxa universitară a acestora.
Astfel, fondurile strânse, în timpul festivalului, prin sponsorizări și donații, vor fi redirecționate către noi burse de studiu si către alte proiecte dedicate învățământului în limba germană.

Un alt demers al Fundației este furnizarea de materiale didactice în limba germană către toate clasele pregătitoare, cu predare în limba germană, din întregul județ Sibiu, urmând ca din toamnă acest proiect să fie extins și în zona de nord a țării, în județele Maramureș și Satu-Mare.

Inițiatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept și Fundația Mihai Eminescu Trust, își propun să sprijine activ conservarea și restaurarea moștenirii culturale a sașilor, inclusiv promovarea turistică a acestei zone.

Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Despre Fundația Michael Schmidt

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Fundația a fost înființată în 2010, iar, până în acest moment, a implementat numeroase proiecte în Țara Ovăzului și nu numai.

Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea Orgii Bisericii din Criț, finanțarea filmului “Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp”, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, ajutorarea victimelor inundațiilor în anul 2010 în judetul Botoșani, precum și susținerea unor proiecte inițiate de alte organizații, cum sunt: Fundația Peter Maffay – inaugurarea centrului destinat copiilor provenind din familii cu probleme de la Roadeș, UNICEF – prevenirea abandonului școlar, Asociația „Rumänien Soforthilfe“ prin finanțarea a două locuri pentru copii în „casa Prietenia”, Premiul Cultural Săsesc și sprijinirea unor manifestări artistice precum proiectul „Clasic e fantastic”sau „Musica Coronensis”.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.