Celebrul tenisman Horia Tecău își va lansa cartea la Constanța
https://www.ziarulmetropolis.ro/celebrul-tenisman-horia-tecau-isi-va-lansa-cartea-la-constanta/

Marţi, 2 mai, la ora 17.30, la Librăria Cărtureşti Vivo din Constanţa (Bd. Aurel Vlaicu, nr. 220, Maritimo Shopping Center) va avea loc lansarea volumului „Viaţa în ritm de tenis”, semnat de celebrul tenisman Horia Tecău, publicat la Editura Curtea Veche.

Un articol de Liliana Matei|28 aprilie 2017

La eveniment vor participa sportivi cunoscuți din România: Cătălina Ponor, campioană olimpică la gimnastică, Elena Frîncu, nume de vază al handbalului românesc și membră de onoare a Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR), și Răzvan Florea, medaliat olimpic și membru al COSR. Irén Arsene Máté, co-fondatoarea Curtea Veche Publishing, va participa de asemenea la eveniment.

Intrarea este liberă, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Horia Tecău a știut de la început că va alege calea sportului. Cu multă muncă și perseverență, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuți sportivi români, iar acum vrea să îi determine pe cei mici să aleagă drumul unui stil de viață sănătos și activ printr-o carte pentru copii. „Viața în ritm de tenis” este prima carte pentru copii scrisă de un tenisman din România.

În acest volum Horia Tecău le povestește celor mici ce înseamnă să ai o pasiune, ce înseamnă să cazi, să te ridici, să ai încredere în propriile forțe și cu perseverență să mergi mai departe. Copiii vor afla cum primul sport practicat de Horia a fost, de fapt, înotul, cum a descoperit tenisul și a câștigat primul campionat național, cine au fost antrenorii săi, cum a fost experiența primului turneu de grand slam ori cea a Wimbledon-ului. Volumul este dedicat copiilor cu vârste între 9 și 12 ani, care vor descoperi în carte și mici exerciții care îi vor ajuta să își scrie propria poveste despre pasiuni și reușite.

Foto Miluță Flueraș

15
/01
/16

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Centrul Cultural Casa Artelor sector 3 organizează, astăzi, cu începere de la ora 19,00, recitalul extraordinar de poezie și muzica intitulat Eminescu — om, geniu și sfânt. Recitalul va fi susținut de către doi mari artiști ai scenei românești, renumitul actor Dorel Vişan şi apreciatul muzician Ionu - Bogdan Ștefanescu, singurul artist din România care cânta pe Flautul de Aur Muramatsu.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.

11
/01
/16

“Al nostru, Eminescu…”, un spectacol actual, viu, un spectacol din care nu lipsesc accentele de umor fin, aerul spontan şi…muzica bine temperată, va fi pus în scenă, sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, în Sala Scoarţelor.

11
/01
/16

În epoca vitezei şi a sintezei, când valorile se fac, se desfac şi se refac aproape în fiecare zi, cărţile formatoare rămân aceleaşi. Care sunt  cele mai importante cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, conform „Canonului occidental” al lui Harold Bloom.

07
/01
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu va fi invitatul Institutului Cultural Român și al Teatrului Dramatic Regal din Stockholm la un eveniment organizat pe 24 ianuarie, în parteneriat cu editura Albert Bonnier. Întâlnirea are ca punct de plecare publicarea în limba suedeză a volumului ''Levantul'', în 2015, în traducerea lui Inger Johansson.