Celula își duce arta în vizită la Kulterra Gallery și susține un call pentru tinerii creatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/celula-isi-duce-arta-in-vizita-la-kulterra-gallery-si-sustine-un-call-pentru-tinerii-creatori/

Pe 16 aprilie, de la ora 19:00, va avea loc la Kulterra Gallery (Bucureşti, str. Știrbey Vodă nr. 104-106) vernisajul expoziţiei „Hiraeth” al artistei Gabriela Monica Tîrziu, primul eveniment care marchează colaborarea dintre Celula de Artă şi Kulterra.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2022

Evenimentul reprezintă și debutul programului Feat. Kulterra, ce reprezintă într-un mod specific filozofia Kulterra Gallery: una a deschiderii și a dialogului marcat de curiozitate și de spirit de aventură.

Gabriela Monica Tîrziu (n. 1998, Sebeș, Alba) este un artist vizual care concepe și abordează prin lucrările sale o mitologie personală, redată printr-un filtru materist. Lucrează intuitiv, plecând de la o stare efemeră pe care o deconstruiește treptat, abordând deseori problematica lipsei de apartenență la un la un loc fixat în spațiu și timp, stare acutizată treptat de-a lungul ultimilor ani. Seria expusă este, de altfel, o continuare a lucrărilor anterioare ce aduc în dialog paradoxurile copilăriei, ca perioadă formativă, aproape onirică prin însăși substanță și context.

Hiraeth, titlul seriei, este o stare asumată, regăsită într-un fel sau altul în aproape toate lucrările din serie, termenul definind însuși sentimentul dorului – dor de o casă, dor de acasă, dorul purtat unui loc care poate că nu a fost niciodată de fapt, și nici nu va fi, o pierdere irevocabilă a unui întreg regăsit ulterior doar în fragmente dispersate.

Feat. Kulterra este o ușă deschisă, este vitrina dedicată invitaților; coridorul care duce spre Kulterra Art Store ce va găzdui ”artă în vizită”, fie că vorbim despre lucrări propuse de alte galerii ori de către artiști în mod direct. Vitrinele culoarului care dau înspre curte, vor avea un chip nou în fiecare lună, atrăgând atenția vizitatorilor cu privire la artiști care nu sunt în mod necesar reprezentați de Kulterra Gallery, ba chiar dimpotrivă. De asemenea, alte galerii de artă vor putea ieși din propriile spații, ”migrând” simbolic, selectiv și temporar în vitrinele dedicate proiectului.

„Feat. Kulterra este pariul prin care spiritul de competiție este domolit prin spiritul de colaborare; este materializarea convingerii că deși există mai multe galerii de artă și deși există un număr mare de artiști, până la urmă constituim, doar împreună, o comunitate. Și că doar împreună putem redefini propria noastră realitate. Începând de la câteva vitrine, prin natura lor transparente și întoarse spre lume.”, spune Olga Vintaniuc, artistă și fondatoare Kulterra Gallery.

De asemenea, până pe 1 mai, Celula de Artă, împreună cu Intuit.fm și Asociația Studenților UNArte București – ASUNAB invită comunitatea studenților Universității Naționale de Arte din București să aplice la open call-ul IN-TO-IT. Conceptul proiectului provoacă tinerii creatori să se lase ghidați de al 6-lea simț (tema expoziției) pentru a oferi publicului o atmosferă contemplativă. Pe parcursul expoziției vizitatorii vor fi provocați să ia parte alături de artiști la o lucrare comună, care va fi creată sub forma unui performance live.

Artiștii selectați vor participa la expoziția cu același nume care va avea loc la Celula de Artă și Carol 53 (Bd. Carol I, nr. 53, București) în perioada 14 – 28 mai. Evenimentul va cuprinde elemente atât din sfera artelor vizuale și ale spectacolului (oferite de UNATC ILC), cât și muzică live oferită de Intuit.fm. Scopul evenimentului este de a alătura mai multe forme de artă și de a oferi publicului șansa să experimenteze simultan mediile artistice prezente. De asemenea, artiștii își vor putea vinde lucrările, iar publicul va avea posibilitatea de a cunoaște autorii operelor. Expoziția face parte din festivalul „Fiți Cu-Minți Creative Festival”.

Lucrările pot fi trimise în format digital la adresa de mail [email protected], până pe data de 1 mai 2022 iar detalii despre specificații se găsesc aici.

Celula de Artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal. Cu o prezență de ~ 5 ani (2017 – 2022) pe scena artei din București, Celula de artă a susținut ~100 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Noutățile din Celula de artă se pot vedea pe Facebook și pe Instagram.

Partener strategic: Casa Carol (Carol 53).

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, Propagarta, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Bookblog, 4arte, Iqool, Munteanu, SMARK.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]