Cenaclul cultural “Lucian Blaga” s-a lansat la Madrid (Spania)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cenaclul-cultural-lucian-blaga-s-a-lansat-la-madrid-spania/

Uniunea “Lucian Blaga” a Scriitorilor şi Artiştilor Români din Spania (preşedinte: scriitorul şi jurnalistul Ovidiu Constantin Cornilă) şi editura “Ego Liberum” au inaugurat Cenaclul “Lucian Blaga” în Madrid, Spania în data de 26 februarie 2022.

Un articol de Rhea Cristina|11 martie 2022

Acest eveniment special, înființarea primei ediții a Cenaclului “Lucian Blaga”, a fost organizat ca o reuniune regală a artelor, o punte de legătură spirituală între românii din diaspora și cei din țară, prin recunoașterea și punerea în valoare a operei scriitorului român Lucian Blaga în spațiul hispanic și european.

Astfel, în cadrul manifestării, au fost expuse diverse fațete culturale ale marelui gânditor și poet român, Lucian Blaga, și anume: exegeză, poezie, teatru, biografie.

În acelasi timp, un rol important în dinamica Cenaclului l-au avut creațiile personale ale membrilor acestuia, dar și ale invitaților: poezie, proză, eseu, expoziție de pictură.

Un liant spiritual aparte l-a constituit muzica: muzica ușoară, folk, dar și poezii blagiene care au fost puse pe portativ, un mare atractiv al evenimentului. La ediția inaugurală a Cenaclului “Lucian Blaga” a participat și scriitorul și jurnalistul român, rezident în Franța, Ciprian Apetrei.

Manifestarea a început cu un cuvânt de deschidere și inaugurarea Cenaclului (Ovidiu Constantin Cornilă), a urmat Lucian Blaga, personalitate polifatetică (Mihaela Petrișor), o punere în scenă a dramaturgiei blagiene, Destinul creator la Prometeu și la Meșterul Manole (Ciprian Apetrei), prezentarea expoziției Brâncuși (Ioan Oniciuc), exegeză blagiană, Lucian Blaga între chronos și etern (Ovidiu Constantin Cornilă), Creația poetică blagiană, reflecții (Gina Luca).

De asemenea, s-au lecturat poezii din creația poetului și filosofului din Lancrăm, dar și creații personale: Gabriela Tanțea, Violeta Andrei, Marin Dumitrescu (Nichita Stănescu, in memoriam), Ciprian Apetrei, Eugenia Petrușe etc.

Programul artistic a fost un moment special al evenimentului: artistele Elena Ninerica și Manuela Crina Pușcașu au interpretat piese din repertoriul folk național și internațional.

La finele activității, s-au oferit diplome de excelență și recunoștință tuturor membrilor Uniunii, dar și unora dintre invitați.

Evenimentul a fost înregistrat video integral de maestrul Narcis Pușcașu iar amfitrionul serii a fost Ioan Oniciuc, Președintele Uniunii Creatorilor de Artă din Madrid, Spania.

Inaugurarea acestui eveniment este o mare realizare a culturii din Diaspora română, dar și un vis împlinit, în care un simbol al culturalității și românității se află la loc de cinste.

27
/02
/20

Fragmente esențiale dintr-o carte-monument „Balcanii. De la sfârșitul Bizanțului până azi”, de Mark Mazower (profesor de istorie la Columbia University).

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

05
/02
/20

Pentru că februarie este luna iubirii (veți constata atât pe 14 februarie, cât și pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).