Cenușăreasa – povestea muzicală a Pelerinilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/cenusareasa-povestea-muzicala-a-pelerinilor/

Cum vii dinspre Hala Traian către Piaţa Unirii, pe Calea Călăraşilor – la numărul 55 – este La Scena. Un local prietenos, cu o curte primitoare şi o sală de teatru la etaj, situat chiar la stradă. La doi paşi de Centrul Vechi al Bucureştiului, această sală a Teatrului Arca, înfiinţat prin Fundaţia Culturală ParteR, este unul dintre primele spaţii neconvenţionale în care, la începutul anilor 2000, tinerii artişti creau spectacole şi jucau teatru, atrăgând în proiectele lor îndrăzneţe actori consacraţi precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc ori Șerban Ionescu. Făcând un salt rapid în timp – ca într-o poveste SF – acesta este şi locul care găzduieşte duminică, pe 28 mai, a doua reprezentaţie a Cenuşăresei. Primul musical produs de Compania Pelerin, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin şi pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, este o premieră şi pentru La Scena, fiind primul spectacol pentru copii care se joacă aici. 

Un articol de Gabriela Mariș|26 mai 2017

Cu toții cunoaștem povestea Cenușăresei. O fată tânără căreia soarta i se împotrivește. Copil fiind, rămâne fără mamă, iar căsătoria tatălui cu o altă femeie nu îi aduce altceva decât o pereche de surori rele și apucătoare, care o transformă repede în slujnica lor, și o mamă vitregă ce nu o are la inimă. Dar tot soarta repară într-o bună zi lucrurile, iar fata scapă de supărări și de greutăți, găsindu-și fericirea alături de prințul la care – ca orice tânără la vârsta măritișului – visează. Povestea scenică a lui Bogdan Tudor Pelerin pleacă, în primul rând, de la o rescriere a basmului. Păstrând firul narativ – surse de inspirație fiind tot Charles Perrault și Frații Grimm –, regizorul merge pe o contextualizare a poveștii, plasând acțiunea și personajele în spațiul franco-german, într-o Europă din finalul secolului XIX, bântuită de războaie care distrug ori schimbă dramatic destine. Iar acest lucru îi permite lui Tudor Pelerin să construiască o poveste credibilă prin cuplul Cenușăreasa-Mamă, interpretat de actrițele Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu, dar și prin relația Mamă-Odette și Jeannette, surorile vitrege, interpretate de Oana Oancea și Alina Dumitrelea.

Georgeta Nedelcu. CENUȘĂREASA. foto Gabriela Mariș (1)

Cenușăreasa este un musical – ”un musical de cameră” în definiția compozitorului Zeno Apostolache Kiss, mișcarea scenică aparținându-i Cristinei Iușan. Opțiunea pentru musical – la fel ca punerea acțiunii în legătură cu un context bine delimitat în timp și spațiu – aduce un aer de prospețime în istoricul montărilor Cenușăresei și lărgește, în același timp, marginile publicului țintă. Spectacolul pus în scenă de Bogdan Tudor Pelerin este unul pentru copii – care se vor bucura de o poveste vizuală și muzicală, ghidați fiind de Melinda și Jager, doi șoricei simpatici și săritori atunci când prietena lor și eroina noastră se află în dificultate –, dar și unul pentru publicul peste zece ani, care va descoperi cu siguranță și un alt nivel de ”lectură” a acestui basm.

Jocul actorilor și al păpușilor, precum și interpretarea muzicală live – în decorurile create de Dana Brătășanu și Bogdan Tudor Pelerin – se combină cu videoproiecția, realizată de Laszlo Oliver, videoproiecție ce mută acțiunea și personajele în Vis ori la Palat, oferind o dată în plus o versiune cu totul nouă și captivantă a basmului inițial.

Dacă primele două reprezentații ale spectacolului Companiei Perelin – realizat în parteneriat cu Timpul cireșelor – au fost găzduite de clubul La Scena din București, a treia oară Cenușăreasa se va juca pe 2 iunie, la Brașov, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii ”Arlechino – Caravana poveștilor”, organizat între 29 mai și 4 iunie, de Teatrul Arlechino din Cetatea Kronstadt-ului.

Cenusareasa. Musical pentru copii  

           

27
/05
/15

"Visul unei nopți de vară", una dintre cele mai cunoscute și mai jucate comedii ale marelui William Shakespeare, și-a găsit lăcaș în această stagiune, la Teatrul de Stat din Constanța.

27
/05
/15

S-a încheiat perioada de înscriere a filmelor la prima ediţie a competiţiei Ceau, Cinema!. Selecţia oficială va fi anunţată până pe data de 15 iunie. Se cunoaşte deja componenţa juriului care va acorda trofeul 'Ceau, Cinema!'. Un trio alcătuit dintr-o tânără actriţă în plină ascensiune şi doi critici de film cunoscuţi.

26
/05
/15

Joi, 28 mai, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei noi întâlniri Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici dedicată, de aceasta data, recentei apariţii a primului volum din seria de opere Ezra Pound, care va fi publicată în patru volume la Editura Humanitas Fiction.

26
/05
/15

Din 12 iunie, Timbuku va aduce pe marile ecrane de cinema o poveste ce ne va tăia răsuflarea instant. Nominalizat la Oscar 2015 pentru cel mai bun film străin al anului şi câştigător a 7 premii César Awards şi 2 premii în cadrul festivalului de la Cannes 2014, Timbuktu prezintă realitatea unui loc din regiunea Africii, în cea mai pură formă.

26
/05
/15

Actorul american Johnny Depp riscă să primească o condamnare de 10 ani de închisoare pentru introducerea ilegală în Australia, fără respectarea regimului de carantină al acestei ţări, a celor doi câini de companie ai săi, Pistol şi Boo

26
/05
/15

Academia Motanov organizează în perioada 18 iunie – 13 iulie, la București, un atelier de artă video cu mobilul pentru liceenii din familii cu venituri modeste. Atelierul de artă video este susținut de artistul Regele IONESCU și are două întâlniri pe săptămână, luni și joi de la 11:00 la 12:30, timp de 4 săptămâni.

25
/05
/15

În ultima zi a FEST-FDR2015, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 20, mascații descind din nou pe scena Teatrului Național din Timișoara și îl încătușează pe directorul adjunct, Ion Rizea, care, în acea seară va fi Gogu, celebrul personaj al lui Teodor Mazilu din Proștii sub clar de lună.

25
/05
/15

Sâmbătă, 30 mai 2015, la ora 11:00, în Piaţa Timpului din Bucuresti, va avea loc ceremonia omagială de decernare a stelelor pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului a artiştilor Alexandru Arşinel şi Ion Dichiseanu. Cu acest prilej, se va oferi o stea, in memoriam, actorului şi regizorului Sergiu Nicolaescu. Ceremonia este organizată de Primăria Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Teatrul Metropolis şi Cocor.

25
/05
/15

În această seară, de la ora 19.10, la TVR2, cu ocazia sărbătoririi regizorului Radu Penciulescu, care împlinește astăzi 85 de ani, iubitorii teatrului pot revedea controversatul spectacol „Vicarul” de Rolf Hochhuth, pus în scenă la Teatrul Bulandra, cu Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Fory Etterle, George Oancea.

25
/05
/15

Legendarul actor egiptean Omar Sharif, în vârstă de 83 de ani, a fost diagnosticat cu maladia Alzheimer şi face eforturi să îşi amintească unele dintre cele mai celebre filme ale sale, potrivit fiului artistului, Tarek El-Sharif.