„Charleston”, în premieră națională la TIFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/charleston-in-premiera-nationala-la-tiff-2018/

„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi prezentat în premieră în România în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Liliana Matei|22 mai 2018

Proiecția de gală va avea loc joi, 31 mai, ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, în prezența echipei. „Premiera în competiția de la TIFF înseamnă cam tot ce mi-am dorit pentru acest prim film. Și mi se pare încă și mai onorant ca celălalt titlu românesc din competiție să fie semnat de Adina Pintilie, o cineastă pe care o admir și-o prețuiesc de foarte mulți ani”, spune regizorul Andrei Crețulescu.

În luna aprilie, „Charleston” a avut noi proiecții sold-out, la Istanbul, Viena, Londra, Moscova, Jeonju și Montevideo, unde a primit un premiu special din partea juriului FIPRESCI, iar în mai a fost prezentat de ICR Varșovia în cadrul Festivalului Culturii Române de la Cracovia. Cronicarii turci au remarcat că regizorul își fixează povestea într-un cartier pe cale să fie distrus de politicile de transformare urbană. Filmul are un umor unic grație tensiunii constante dintre cei doi protagoniști și se transformă într-o poveste tragi-comică despre un caz de „home invasion”.”, criticii austrieci au fost de părere că „cinefilul Andrei Crețulescu propune un anti-„buddy movie” bizar în care joacă jumătate din „starsystemul” românesc contemporan”, iar revista online londoneză ceel.org a salutat deopotrivă coloana sonoră și trimiterile vizuale către filmele lui Michael Powell.

Pe 7 iunie, „Charleston” va fi prezentat la Iași, în cadrul omagiului Victor Rebengiuc din Serile Filmului Românesc, iar din data de 8 iunie filmul va putea fi văzut în cinematografele din toată țara.

Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love-story neconvențional cu parfum retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant.

Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiția Vlădescu, Vlad Galer și Alina Berzunțeanu.

Charleston” este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vînzări al filmului este compania franceză Versatile. Promovarea media este asigurată de compania Rollercoaster PR.

Charleston”, despre care Cineuropa spune „mai rar un film românesc cu un asemenea potențial de public”, a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017. Filmul este distribuit în România și Moldova de Kinosseur.

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

18
/09
/20

Cel mai nou cinematograf de tip multiplex din România a fost inaugurat de Cineplexx pe 16 septembrie la Târgu-Mureș, în prezența unui public nerăbdător să-și vadă vadă filmele preferate pe marele ecran. Locația nou deschisă reprezintă cea de-a cincea investiție făcută de companie în România într-un singur an de la intrarea pe piața locală.

17
/09
/20

A 12-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie–11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii, dar numai bune pentru o seară petrecută cu întreaga familie.

09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

08
/09
/20

CRONICĂ DE FILM În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020), câştigător al Premiului Special al Juriului la Sarajevo şi prezentat în premieră în România la Astra, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.