CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.
Un articol de Ionuţ Mareş|17 mai 2020
Documentarele biografice despre celebrităţi din lumea filmului sau a muzicii sunt de mult timp un gen de sine stătător în cinematografia occidentală. În fiecare an apar câteva astfel de titluri, care bineînţeles că nu atrag atenţia atât prin numele regizorilor (de cele mai multe ori, necunoscuţi publicului larg), cât mai ales prin faima protagoniştilor (unii încă viaţă).
Indiferent dacă sunt realizate pentru distribuţia iniţială în cinematografe sau pentru lansarea lor direct la televiziune ori pe o platformă VOD, care de multe ori e implicată şi în producţie, documentarele de acest tip au dezvoltat un format relativ standard, ale cărui limite sunt forţate doar atunci când regia e semnată de vreun mare autor.
Scopul urmărit este de a sintetiza într-o structură narativă coerentă şi pe cât posibil revelatoare traseul personal şi profesional al protagonistului sau al protagonistei, fără a ocoli aspectele potenţial controversate din viaţa sa, care uneori sunt doar bifate (cât să preîntâmpine eventuale critici), iar alteori sunt tratate în profunzime.
Produs şi distribuit de HBO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (în original, „Natalie Wood: What Remains Behind”; 2020), realizat de Laurent Bouzereau, un francez mutat în America, unde s-a specializat în documentare de lungmetraj despre cineaşti sau în scurte documentare despre filme clasice incluse în versiunile de pe DVD ale acestora, este un exemplu tipic pentru acest gen.
Este un film convenţional realizat după o formulă, dar care, paradoxal, e greu de atacat pentru asta, pentru că e mai importantă claritatea, nevoia de a face ordine într-o viaţă tumultoasă – regia trebuie să se pună în slujba subiectului. Ceea ce contează şi captează atenţia este protagonista: Natalie Wood, o actriţă care şi-a început cariera încă din copilărie, în anii `40, a fost nominalizată de trei ori la Oscar (pentru „Rebel Without a Cause”, „Splendor in the Grass” şi „Love with the Proper Stranger”) şi a murit la vârsta de doar 43 de ani, când abia intrase într-o nouă etapă a vieţii.
Natalie Wood a decedat la 29 noiembrie în 1981 în condiţii suspecte, care au dus la apariţia a numeroase speculaţii de-al lungul vremii şi care au fost obiectul unor lungi anchete. În timpul unei ieşiri cu iahtul într-un weekend cu vreme rea, alături de soţul său, cunoscutul actor Robert Wagner, şi de partenerul său dintr-un film aflat în producţie la acel moment, Christopher Walken, actriţa a fost găsită înecată, aparent după o seară în care s-a consumat mai mult alcool şi au existat nişte certuri.
Moartea devine leitmotivul filmului – momentul cu care Bouzereau îşi începe şi îşi încheie documentarul şi asupra căruia revine şi pe parcurs, atunci când are nevoie să introducă aspecte noi din trecutul actriţei (cum se întâmplă când, după ce i-a urmărit parcursul sentimental şi familial, filmul se întoarce la copilăria actriţei şi la relaţia dificilă cu părinţii, imigranţi ruşi, şi în special cu mama, pentru ca apoi să pornească în identificarea personalităţii sale din cele mai importante roluri).
E o alegere previzibilă şi de manual, dar eficientă în a-şi atinge obiectivul, şi anume să întreţină suspansul în legătură cu perspectiva din interior a familiei asupra acelui episod tragic.
Noutatea pe care o oferă documentarul este că o bună parte din incursiunea în viaţa actriţei se face cu ajutorul fiicei sale mai mari – Natasha Gregson Wagner, la rândul său actriţă. Ea este cea care conduce firul narativ, iar acest lucru este clar încă din prolog, atunci când priveşte în cameră şi ni se adresează direct.
Opţiunea are avantajul că multe din cele mai bune momente, adică cele mai încărcate emoţional, sunt fragmentele din discuţiile deschise pe care Natasha le are, din postura de intervievatoare, cu tatăl său biologic, producătorul Richard Gregson (bărbatul cu care Natalie Wood s-a căsătorit după divorţul din prima căsnicie cu Robert Wagner), cu tatăl său vitreg, Robert Wagner, sau cu un prieten al familiei, scenarist. În plus, Natasha seamănă cu mama sa, iar acest lucru e accentuat prin coafură şi machiaj, ceea ce dă pe alocuri un caracter straniu filmului.
Portretul e completat cu interviuri, aparent realizate de Laurent Bouzereau, cu prieteni şi colegi ai lui Natalie Wood – cei mai prezenţi sunt Mia Farrow şi Robert Redford -, cu ceilalţi copii ai săi, cu foşti apropiaţi sau cunoscuţi, dar şi cu mai multe extrase din filme, din interviuri şi din filmuleţe intime de familie şi cu fotografii.
Documentarul are meritul că adună, în puţin peste 90 de minute, multitudinea de surse disparate într-o poveste clasică despre cum presiunea pe care o implică celebritatea, cu atât mai mare cu cât în acest caz cariera în cinema a început la doar şase ani, afectează viaţa personală.
Nimic nou şi spectaculos aici. Cu toate astea, filmul cucereşte prin farmecul pe care îl emană Natalie Wood – un amestec de frumuseţe, energie, exuberanţă, hotărâre, dar şi fragilitate şi slăbiciune – şi pe care montajul complex, care ne trece înainte şi înapoi prin viaţa actriţei fără a-şi pierde coerenţa, îl pune în evidenţă prin imaginile alese.
Şi chiar dacă după vizionare suntem mai iluminaţi şi ştim mai multe despre una din marile actriţe ale cinematografiei americane, persistă totuşi senzaţia difuză că nu i-am putut înţelege cu adevărat misterul, pe care atât de bine îl sugerează privirea sa pătrunzătoare.
