Cinefilii sunt aşteptaţi la „Les Films de Cannes a Bucarest”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinefilii-sunt-asteptati-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Cea de-a III-a ediţie a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest” propune, în perioada 19-25 octombrie, pe lângă un regal cinematografic cu premierele unor filme mult-aşteptate din selecţia oficială a Cannes-ului, o selecţie de scurtmetraje de Palme d’Or sau întâlniri cu regizorii Matteo Garroe şi Elia Suleiman. Tânărul regizor turc L. Rezan Yeşilbaş, care […]

Un articol de |16 octombrie 2012

Cea de-a III-a ediţie a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest” propune, în perioada 19-25 octombrie, pe lângă un regal cinematografic cu premierele unor filme mult-aşteptate din selecţia oficială a Cannes-ului, o selecţie de scurtmetraje de Palme d’Or sau întâlniri cu regizorii Matteo Garroe şi Elia Suleiman.

Tânărul regizor turc L. Rezan Yeşilbaş, care a obţinut anul acesta Palme d’Or pentru scurtmetraj cu „Silent”, este unul dintre invitaţii speciali ai „Les Films de Cannes a Bucarest”, informează organizatorii într-un comunicat emis marţi.

„Silent” va rula într-un calup de scurtmetraje premiate cu Palme d’Or care mai cuprinde trei filme recente şi două titluri româneşti distinse cu acest trofeu în trecut: „Cross” (regia Maryna Vroda, Palme d’Or 2011), „Chienne d’histoire” (regia Serge Avedikian, Palme d’Or 2010), „Cântecele renaşterii” (regia Mirel Ilieşiu, Palme d’Or 1969), „Scurtă istorie” (regia Ion Popescu-Gopo, Palme d’Or 1957).

L. Rezan Yeşilbaş se va întâlni cu publicul şi cu tineri regizori români selectaţi în programul Romanian Short Waves miercuri, 24 octombrie, la Meeting Point-ul de la Institutul Francez, după proiecţia de la ora 16,00, de la Cinema Elvira Popescu.

Titlurile selecţionate în ultimii doi ani la Romanian Short Waves, programul de scurtmetraje prezentat în cadrul Short Film Corner, o secţiune dedicată filmului scurt la Cannes Market, vor fi proiectate, la rândul lor, în festival.

Nouă scurtmetraje au fost la Cannes 2012 – regizate, printre altele, de Adrian Sitaru, Radu Potcoavă, Millo Simulov sau Marius Iacob – al zecelea, „Tabăra din Răzoare”, de Cristi Iftime, fiind proiectat în secţiunea Cinefondation. În 2010, opt filme scurte au figurat în selecţia Romanian Short Waves. Unii dintre regizori vor asista la proiecţii şi se vor întâlni cu publicul.

Sub titulatura „Cannes acum 50 de ani” („Cannes il y a 50 ans”), spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă şi trei filme din selecţia pe 1962 a festivalului: drama psihologică „Cleo de la 5 la 7”, de Agnes Varda, „Procesul Ioanei d’Arc”, filmul lui Robert Bresson distins cu Premiul Juriului (ex-aequo), şi „S-a furat o bombă”, al lui Ion Popescu Gopo, o parodie a filmelor cu spioni, o comedie burlescă ce ironiza politica înarmării atomice.

Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, cu filmul colectiv „7 zile în Havana”, în prezenţa regizorului Elia Suleiman, şi se va închide cu „După dealuri”, de Cristian Mungiu, pe 25 octombrie.

Festivalul a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Fremaux, cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi cu concursul Institutului Francez din Bucureşti.

Biletele, cu preţul de 14 lei, pot fi achiziţionate de la casele de bilete ale Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu. Tichetele pot fi cumpărate atât în ziua proiecţiei, cât şi în avans, de la fiecare cinematograf în parte. Pentru Cinema Elvira Popescu, biletele pot fi cumpărate şi de pe www.eventim.ro, începând din 16 octombrie. Cei care cumpără patru tichete odată, pentru patru filme diferite din festival, au parte de un discount, preţul unui bilet în acest pachet fiind 12 lei.

Sursa: Agerpres

03
/07
/17

Universul piesei care prinde contur (și culoare) în jurul lui Molly Sweeney s-ar putea intitula despre văzute și nevăzute. Sau despre realitate și imaginație. Nu e vorba de dihotomii ci dimpotrivă, de complementarități providențiale. La fel cum, crescute din trunchiul aceleiași povești, monologurile actorilor prind rădăcină, înmuguresc, se intersectează, devin arborescente, dând profunzime uneia dintre cele mai emoționante felii de viață. Tranche de vie. Mihaela Trofimov, Constantin Cojocaru, Liviu Pintileasa. Pacienta, doctorul, soțul.

03
/07
/17

Actorul american Tom Cruise împlinește, astăzi, 55 de ani. Cruise a fost nominalizat la trei premii Oscar și a câștigat trei Premii Globul de Aur. În 2006, revista Forbes l-a desemnat cea mai puternică celebritate din lume. Tot într-o zi de 3 iulie se năștea scriitorul Franz Kafka și se stingea din viață Jim Morrison, solistul trupei The Doors.

02
/07
/17

Cehov avea un cocor care îl urma peste tot, Daniel Defoe a avut un fiu cu o vânzătoare de stridii, Joyce se temea de tunet, Dickens de lilieci și Freud de trenuri, Voltaire bea într-o singură zi 50 de cești de ceai și 20 de cafea, tatăl lui Molière a fost tapițer și al lui Baudelaire – zugrav, iar Rainer Maria Rilke a murit după ce s-a înțepat în spinul unui trandafir.

02
/07
/17

"La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii "ratat" trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari." - Octavian Paler. Într-o zi de 2 iulie se năşteau scriitorii Octavian Paler şi Hermann Hesse. În aceeşai zi se stingeau din viaţă legendarul domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare, astrologul francez Nostradamus şi scriitorii Ernest Hemingway şi Vladimir Nabokov.

01
/07
/17

În cadrul Festivalului Internațional de Film BUZZ CEE, desfășurat la Buzău, în perioada 4 - 9 iulie 2017, publicul va avea posibilitatea de a viziona integrala Nae Caranfil, în prezența îndrăgitului regizor. Doritorii vor putea urmări pe marele ecran filmele regizate de acesta în perioada 1993 - 2016, în ordine cronologică.

30
/06
/17

La final de stagiune teatrală, m-am pregătit cum se cuvine pentru un spectacol pe care, deși l-am așteptat cu sufletul la gură, nu reușisem să-l văd până duminica trecută... În memoria mea afectivă, personajele feminine ale lui Ibsen poartă chipul Valeriei Seciu, vocea ei evocatoare de limpezimi și îndepărtate fiorduri norvegiene.

30
/06
/17

Pe 10 august, se împlinesc 60 de ani de la difuzarea primului spectacol de teatru produs de către Televiziunea Română - Seară Luminoasă, după piesa lui Noe Smirnov.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

30
/06
/17

în urmă cu 81 de ani, într-o zi de 30 iunie, era publicat romanul Pe aripile vantului, care-i va aduce autoarei Margaret Mitchell premiul Pulitzer un an mai târziu. În România, cartea a fost publicată abia în 1970 de Editura Univers, în colecția Romanul secolului XX.

29
/06
/17

Vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu. Intrarea liberă

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

29
/06
/17

Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.