INTERVIU „Filmul politic nu există ca gen în sine. Doar subiectul îl facă să fie aşa”, spune Marius Copel, directorul artistic al festivalului Cinepolitica, ce are loc între 18 şi 22 aprilie la Cinema Elvire Popesco şi Institutul Balassi din Bucureşti. Festivalul oferă o secţiune competiţională şi mai multe proiecţii speciale.
Un articol de Ionuţ Mareş|17 aprilie 2018
„In the Fade” („În întuneric”, 2017), cel mai nou film al cunoscutului regizor german de origine turcă Fatih Akin, va deschide miercuri seară, de la ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti, cea de-a 7-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica. Evenimentul se va încheia duminică, de la ora 20.30, cu proiecţia filmului „Interpretul” (2018), al regizorului slovac Martin Sulik.
Timp de cinci zile, cinefilii vor putea vedea filme de ficţiune şi documentare cu tematică politică, incluse în două secţiuni – Competiţia şi un program de proiecţii speciale.
Secţiunea competiţională cuprinde şapte titluri: filmele de ficţiune „Glory” (2016), de Kristina Grozeva și Petar Valchanov; „The Invisibles” (2017), de Claus Rafle; „The Reports of Sarah and Saleem” (2018), de Muayad Alayan; şi „The Summit” (2017), de Santiago Mitre; şi documentarele „The Oslo Diaries” (2017), de Mor Loushy şi Daniel Sivan; „Of Fathers and Sons” (2017), de Talal Derki; şi „The Cleaners”, de Moritz Riesewieck şi Hans Block.
Juriul din acest an este format din Daniel Sandu, regizorul multipremiatului film „Un pas în urma serafimilor” (prezentat de asemenea într-o proiecţie specială), Mihai N. Tudorică, activist și unul dintre fondatorii organizației civice #Rezistența, și Nicolas Don, jurnalist la RFI România.
Programul complet al Cinepolitica şi toate informaţiile despre filme pot fi consultate aici.
Despre selecţia din acest an, despre ce înseamnă un film politic şi despre cum se poziţionează Cinepolitica în peisajul festivalier din Bucureşti, am stat de vorbă cu Marius Copel, directorul artistic al festivalului.
Ionuţ Mareş: Care e conceptul din spatele selecției din acest an, în special al competiției?
Marius Copel: Pentru anul acesta, la ediția a șaptea, am decis ca tema generală să fie „secretul din spatele cortinei”. Adică să prezentăm lucruri mai subtile, care nu se petrec în stradă, ci sunt atent uneltite în spatele ușilor închise.
Cum ați justifica alegerea de a aduce împreună în competiție filme de ficțiune şi documentare?
În primul rând, Cinepolitica este un festival de film. Adică o sărbătoare a filmului. Punem foarte mult accent pe calitatea produsului cinematografic ca formă de artă. Selecția nu are în niciun caz un scop pur informativ. Astfel, ca o consecință imediată, filme din toate genurile, de la thrillere și drame la documentare sau tragicomedii își fac loc în programul nostru.
Cum ați defini un film politic? Ce face ca un film să fie mai politic decât altul?
Filmul politic nu există ca gen în sine. Doar subiectul îl face să fie așa. Dacă tema tratată este una în care sunt implicate personaje politice, fictive sau nu, momente istorice definitorii sau radiografii ale unei stări de fapt de importantă globală, atunci filmul se încadrează în criteriile pe care noi le urmărim. Aşa că, fiecare film are propriul său grad de politic. Nu este o grilă clară, totul ţine foarte mult de ce este arzător şi în actualitate şi bineînţeles de talentul cineastului.
Cum se poziționează Cinepolitica în peisajul tot mai aglomerat al festivalurilor de film din București?
Cred că suntem pe o nișă proprie, iar publicul nostru este unul fidel și din ce în ce mai numeros. Melanjul de artă și informație pe care îl propunem noi este distinct. Sunt multe festivaluri de calitate în București, și asta este îmbucurător. Dar Cinepolitica, în atâtea ediţii, a reuşit cumva să se autodefinească drept un festival al adevărurilor ascunse exprimate subtil.
Dacă ar fi să recomandaţi doar trei titluri din selecția din acest an, care ar fi acestea?
Îmi este foarte greu să recomand doar trei titluri. Sunt convins că toate merită văzute. Dar dacă ar fi să mă gândesc la realitatea zilei, aș alege „Of Fathers and Sons”, „The Cleaners” și „Glory”. Filmele vorbesc despre ISIS și viața din Siria, cenzura digitală și respectiv corupția și implicarea reprobabilă a mecanismelor de PR politic din această parte de Europă. Asta nu înseamnă că celelalte nu pot fi la fel de captivante.
