Cocoselul neascultator pleacă la Brăila
https://www.ziarulmetropolis.ro/cocoselul-neascultator-pleaca-la-braila/

În plină caniculă, Teatrul Excelsior pleacă la drum cu un spectacol-fenomen, “Cocoşelul neascultător”, care poartă marca de geniu a regretatului actor, regizor şi fondator al acestei instituţii, maestrul Ion Lucian.

Un articol de Petre Ivan|10 august 2014

Teatrul Excelsior este invitat la prima ediție a Festivalului Național pentru Copii “Cărăbuș”, de la Brăila, care va avea loc între 13 și 17 august.

Noul director al Teatrului Excelsior, actorul Adrian Găzdaru, a ținut să fie prezent la acest eveniment organizat de Teatrul de Păpuși din Brăila, în cadrul “Zilelor Municipiului Brăila”, orașul său de suflet.

Pe 15 august, la ora 17.00, în Parcul “Monument”, cei mici, dar și cei mari, se vor întâlni cu personajele haioase și mereu puse pe șotii din “Cocoșelul neascultător”. Un muzical plin de culoare, strălucire și dinamism, care va aduce zâmbetul pe buzele tuturor celor prezenți la această sărbătoare a copilăriei și a poveștilor fermecate.

Cocoselul Neascultator

Cocoselul Neascultator

Este cel mai longeviv spectacol al Teatrului Excelsior, fiind itinerat în majoritatea teatrelor din România și în alte șapte țări, din Canada până în Japonia.

Spectacolul are şansa unei muzici extrem de antrenante, creată de un as al scenei, actorul Vasile Menzel. Dar, nimic din toate aceste minunății nu ar putea ajunge la dumneavoastră, fără trupa talentată a Teatrului Excelsior, alcătuită din Mihaela Coveșeanu (Cocoșelul), Ciprian Cojenel (Ursulețul), Cosmina Dobrotă (Motănelul), Stelian Milu (Vulpoiul), Veronica Popescu (Mămuța Lăbuța) și Marian Rădulescu (Corbul).

”Cocoșelul neascultător” a fost distins cu numeroase premii, fiind apreciat de generații și generații de copii, părinți și bunici, iar destinul lui fabulos continuă acum pe malul Dunării.

Foto: Cocoselul neascultator – Teatrul Excelsior

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.