Compania Passe – Partout – spectacol reverie: Fantasmagoria
https://www.ziarulmetropolis.ro/compania-passe-partout-spectacol-reverie-fantasmagoria/

În prag de iarnă, pe 28 noiembrie 2013, Compania Passe-Partout Dan Puric îi invită pe spectatori la o piesă stranie şi fascinantă, la graniţa dintre pantomimă şi circ, realitate şi poveste, pentru a striga împreună ,,Totuşi viaţa e frumoasă!

Un articol de Andrada Văsii|22 noiembrie 2013

În prag de iarnă, pe 28 noiembrie 2013, Compania Passe – Partout Dan Puric îi invită pe spectatori la o piesă stranie şi fascinantă, la graniţa dintre pantomimă şi circ, realitate şi poveste, pentru a striga împreună „Totuşi, viaţa e frumoasă!“

Piesa de pantomimă Fantasmagoria, de la Compania Passe – Partout, este un spectacol-reverie în care cei patru actori – Nadejda Dimitriu, Vadim Rusu, Petre Voicu şi Petru Ciobanu, te fac să crezi că ai ajuns în mijlocul unui basm de-a-ndoaselea, în care Ileana Cosânzeana e stăpână aprigă peste trei Păcală rătăciţi prin viscol.

O poveste care seamănă cu un film rusesc, cu nostalgii şi troiene, ingenios îndulcită cu năzdrăvănii româneşti, şi care deschide porţile către o lume ce prezintă o privelişte fantastică spre sufletul nostru.

Este o piesă fără vorbe, dar cu lacrimi de râs şi de plâns.

Fără decor, susţinut doar de mişcările trupurilor în coregrafia Nadejdei Dimitriu, de luminile reflectoarelor şi de fundalul sonor selectat de Vadim Rusu şi Ilina Pepine, spectacolul „este o feerie în care bucuria actorilor îi gâdilă pe spectatori, pentru ca, după spectacol cu toţii să strige în gura mare «Totuşi, viaţa e frumoasă!»“, spune Vadim Rusu, regizorul spectacolului.

Compania Passe-Partout

Fantasmagoria – spectacol susţinut de Compania Passe – Partout

Personajele din Fantasmagoria nu au nume, dar au culoare, candoare, expresie în mişcare şi o imaginaţie zburdalnică, lucruri care fac ca limitele dintre spațiu și timp să se dizolve.

„Fantasmagoria“ a primit premiul pentru Cel mai bun spectacol la Festivalul Internațional „Panphys“, Skopje – Macedonia (2011).

Info:

Biletele au fost puse în vânzare la Casa de bilete a Teatrului de pe Lipscani. Spectacolul se joacă în Sala Rapsodia (Str. Lipscani, 53) de la ora 19.30. Durata este de o oră și 10 minute.

Prețul unui bilet este de 30/ 25 de lei, iar cel pentru studenți și pensionari este de 20 de lei.

Foto credit: Compania Passe -Partout

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.