Comunicarea în teatru – există o limită?
https://www.ziarulmetropolis.ro/comunicarea-in-teatru-exista-o-limita/

În zilele noastre în care reţele sociale dezvăluie pas cu pas fiecare amănunt din viaţa unui om, ne-a mai rămas un singur loc în care putem fi surprinşi sau uimiţi de oameni – sala de teatru. 

Un articol de Judy Florescu|19 iunie 2014

Ce se întâmplă pe scenă sub ochii spectactorilor nu poate fi substituit de nicio tehnologie și te împiedică să devii un roboțel. Deși stăm în scaunele tăcerii preț de câteva ceasuri, un spectacol de teatru ne ajută la îmbunătățirea abilităților de comunicare, fiindcă el ne exersează reacțiile, mimica, gesturile, în funcție de acțiunea petrecută pe scenă.

Meseria de actor se bazează în mod evident pe comunicare, iar dacă actorii nu știu să comunice cu publicul lor, atunci energia spectacolului scade, atenția publicului se îndreaptă către altceva și comunicarea nu are loc. Există actori care comunică prin fiecare rol al lor și salvează regia unui spectacol; unii actori vin ca la serviciu și nu se remarcă deloc pe scenă, pe când alți actori își doresc un anume fel de comunicare cu publicul pe care o realizează pe parcursul unor serii de reprezentații.

Cum e publicul? Publicul de teatru poate că e publicul cel mai greu de cucerit, fiindcă actorii nu au foarte multe elemente ajutătoare în acest sens; nu au muzica de partea lor, nu au dansul pe care se pot baza, nu au orchestră în spate, nu au o regie tehnică precum o au avut-o cei de la Bon Jovi în Piața Constituției (unde a venit cel mai „nerock” public din câte am văzut la astfel de evenimente și totuși nu i-au lăsat să părăsească scena decât după trei ore).

În afară de o reputație de actor bun, care poate dăuna pe alocuri, un actor pornește cu neîncrederea unor sute de ochi, care parcă așteaptă ceva neobișnuit, să li se întâmple ceva straniu și apoi să reacționeze. De fapt, publicul de teatru își dorește interacțiunea cu actul artistic, dar nu cunoaște modul adecvat de a o obține, fiindcă nu există o rețetă în acest sens – comunicarea se produce sau nu.

Dar ce facem când întâlnim un actor în afara scenei? Aici comunicarea se împarte în mai multe feluri. Mare mi-a fost surpriza când am văzut că primul imbold al oamenilor este să îi evite pe actori, ca și când nimic din ce le-ar spune nu ar fi o manieră potrivită de abordare pentru ei; deși le admiră munca și le știu replicile din spectacole pe de rost, nu au curaj să comunice cu actorii preferați.

Apoi intervine categoria de spectatori-spioni care îi urmăresc pe actori în locurile lor de relaxare, găsesc o portiță de intrare în conversație cu ei și apoi ajung să se simtă îndreptățiți să ceară invitații la spectacole, fără ca ei să aibă, de fapt, vreo legătură cu teatrul. Faptul că îți cumperi bilet la un spectacol denotă că respecți munca implicată într-o producție artistică și, mai ales, că tu contribui la perpetuarea unui fenomen tot mai rar întâlnit printre preferințele publicului larg.

Comunicarea înseamnă că ambii părtași au ceva de oferit, iar din această îmbinare se creează un frumos sentiment că nu ai stat în sala de spectacol inutil. Atât timp cât comunicarea dintre actori și spectactori va exista, la nivel senzorial, teatrul nu va pieri niciodată.

30
/06
/17

La final de stagiune teatrală, m-am pregătit cum se cuvine pentru un spectacol pe care, deși l-am așteptat cu sufletul la gură, nu reușisem să-l văd până duminica trecută... În memoria mea afectivă, personajele feminine ale lui Ibsen poartă chipul Valeriei Seciu, vocea ei evocatoare de limpezimi și îndepărtate fiorduri norvegiene.

30
/06
/17

Pe 10 august, se împlinesc 60 de ani de la difuzarea primului spectacol de teatru produs de către Televiziunea Română - Seară Luminoasă, după piesa lui Noe Smirnov.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

30
/06
/17

în urmă cu 81 de ani, într-o zi de 30 iunie, era publicat romanul Pe aripile vantului, care-i va aduce autoarei Margaret Mitchell premiul Pulitzer un an mai târziu. În România, cartea a fost publicată abia în 1970 de Editura Univers, în colecția Romanul secolului XX.

29
/06
/17

Vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu. Intrarea liberă

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

29
/06
/17

Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

28
/06
/17

Vineri, 30 iunie 2017, se lansează în cinematografele din România filmul de acțiune „Baby Driver” - un thriller exploziv, cu trei câștigători de Oscar în distribuție: Kevin Spacey, Jamie Foxx şi Paul Williams. Avându-l drept protagonist pe Ansel Elgort, producția Sony Pictures realizată de Edgar Wright ridică adrenalina la maximum prin curse palpitante de mașini, o poveste atipică de dragoste și o coloană sonoră atemporală.

28
/06
/17

„(...) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia... E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (...)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele și savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)