Concursul şi Festivalul Naţional al Liedului Românesc 2012, între 25 şi 28 octombrie, la Braşov
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-si-festivalul-national-al-liedului-romanesc-2012-intre-25-si-28-octombrie-la-brasov/

Ediţia din acest an a Concursului şi Festivalului Naţional al Liedului Românesc, manifestări create de soprana Mariana Nicolesco, va avea loc de joi până duminică, la Braşov, informează un comunicat. „În rigoarea desăvârşită pe care o implică, liedul permite, dincolo de constrângerile formale ale stilului, profunzimi şi altitudini ale expresiei de o răscolitoare frumuseţe, de […]

Un articol de Andrada Văsii|24 octombrie 2012

Ediţia din acest an a Concursului şi Festivalului Naţional al Liedului Românesc, manifestări create de soprana Mariana Nicolesco, va avea loc de joi până duminică, la Braşov, informează un comunicat.

„În rigoarea desăvârşită pe care o implică, liedul permite, dincolo de constrângerile formale ale stilului, profunzimi şi altitudini ale expresiei de o răscolitoare frumuseţe, de o nobleţe absolută”, declară Mariana Nicolesco, creatoarea, în 2003, a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc.

Numeroase au fost revelaţiile generate de acest act de cultură ce pune în valoare, la fiecare nouă ediţie a manifestării, un patrimoniu naţional de mare bogăţie, fondat pe vechiul cântec de dor românesc. Pasionantă s-a dovedit şi perspectiva oferită de raportarea acestui patrimoniu la creaţia europeană: liedul german, şansoneta franceză, canţoneta italiană, liedul maghiar, în care au strălucit şi strălucesc tinerii artişti participanţi la Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc.

Cursurile de măiestrie artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco se bucură în acest an de prezenţa, alături de ea, a maeştrilor liedului Carmen Petra Basacopol şi Adrian Pop, precum şi a muzicologului Octavian Lazăr Cosma, personalităţi care vor lucra direct cu tinerii interpreţi.

Laureaţii ediţiilor precedente vor putea fi aplaudaţi duminică, de la orele 19.00, la Cercul Militar Braşov, într-un concert extraordinar dedicat liedului românesc, lui Claude Debussy, de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani, şi lui Jules Massenet, comemorat la 100 de ani de la decesul său.

 

Sursa: Mediafax

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.