Conferință despre echilibru, cu Dan C. Mihăilescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-despre-echilibru-cu-dan-c-mihailescu/

Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă şi Librăria Cărtureşti (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferinţă cu tema ECHILIBRU, suţinută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.

Un articol de Elena Simion|10 iunie 2014

Aoln Romania organizează proiecte și tabere pentru tineri de 20 ani; în perioada 21-27 iulie, va avea loc ce de-a XVI-a ediție a Forumului “Tinerețe și Speranță” de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Tabăra se adresează tinerilor între 18 și 30 de ani și va avea tema „Echilibru”. Mai multe detalii despre tabără, despre programul unei zile de tabără și despre modalitatea de înscriere găsiți online.

Ultimul eveniment organizat e tinerii voluntari ai AOLN a fost „Ghiozdănelul de vacanță”, o acțiune umanitară destinată strângerii de rechizite și de burse pentru tabără, destinate copiilor defavorizați din Sărățeni, județul Vaslui.

Dan C. Mihăilescu a fost unul dintre invitații taberei “Tinerețe și Speranță” de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din anul 2008, iar tema ediției a X-a fost „Curajul”. Fiind unul dintre invitații apreciați, el a acceptat cu bucurie să le vorbească iarăși tinerilor din asociație, precum și celor cu sufletul deschis, despre „Echilibru” – tema pe care o va avea tabăra de anul acesta.

dan c. mihailescu

DAN C. MIHĂILESCU este critic şi istoric literar. A fost cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Lite rară „G. Călinescu” şi a editat suplimentul cultural Litere, arte & idei de la Cotidianul. Obţine Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Perspective eminesciene.

A publicat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional.

Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV.

Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară.

Cele mai recente cărţi ale sale sunt I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori (Humanitas, 2012) şi Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş (Humanitas, 2012) şi Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2013).



23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

13
/11
/18

O jumătate de plic, gol, conținea o adresă. Primisem foaia de la fratele meu, care aflase adresa de la un coleg de muncă, din București, cu rude în Transilvania. Așa funcționau lucrurile, când funcționau. M-am dus la Poșta din orașul în care făceam liceul, Găești, am cumpărat un plic și timbre, iar seara am scris o mică scrisoare.

13
/11
/18

Lavinia Bălulescu tocmai a publicat două cărți. Una de poezie (scrisă împreună cu tatăl său, distinsul domn Constantin Bălulescu), „Zmeii sunt de treabă”, la editura Paralela 45. Și una de proză – „Terasa Fericirii” (editura Polirom). Iată ce ne propune spre lectură!

13
/11
/18

Grupul Editorial ALL va fi prezent, în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, la ediția cu numărul 25 a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de învățătură. Vizitatorii sunt așteptați în standul ALL cu reduceri de până la 85%, noutăți editoriale pentru toate categoriile de cititori, surprize și cadouri dulci pentru cei mici.

13
/11
/18

Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Toate acestea sunt personaje fantastice create de scriitorul şi editorul Stan Lee, în colaborare  cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditkode. Stan Lee s-a stins din viață luni dimineaţă, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani.