Conferințele Ateneului Român: George Banu în dialog cu Ion Caramitru. FNT 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferintele-ateneului-roman-george-banu-in-dialog-cu-ion-caramitru-fnt-2017/

Un moment special al programului de manifestări culturale oferite publicului în cadrul Festivalului Naţional de Teatru îl va reprezenta dialogul public organizat pe scena Ateneului Român, ce va reuni două personalităţi de prima mărime ale lumii artistice contemporane, doi oameni care trăiesc de mai bine de 50 de ani cu, din şi prin teatru, aducându-şi – fiecare în felul său – contribuţii esenţiale la dezvoltarea artei scenice.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2017

Este vorba de eminentul om de cultură George Banu – profesor, teoretician și reputat critic al teatrului european şi de inegalabilul Ion Caramitru – actor, regizor, director al Teatrului Naţional Bucureşti.

Drumurile lor în teatru încep din acelaşi punct: 1964, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa profesor Beate Fredanov. Acesta va fi şi momentul de pornire al istoriilor despre teatrul contemporan ce vor putea fi auzite în Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru, organizată sâmbătă 28 octombrie, ora 18.00 pe scena Ateneului Român.

Va fi o întâlnire – ca un arc peste timp. Vom reface drumul parcurs împreună, dar şi separat, după absolvirea Institutului de artă Teatrală şi Cinematografică, unde am fost colegi. Va fi o trecere în revistă a destinelor noastre teatrale, a descoperirilor, împlinirilor, sau întâmplărilor prin care am trecut, ca artişti şi ca oameni liberi. (Ion Caramitru)

Un moment, teatrului i s-a prezis dispariţia – prezicere azi infirmată – dar am înţeles atunci că, dacă el, ca artă, ar putea să-și piardă impactul, să fie marginalizat, teatralitatea în schimb e cosubstanţială omului, ea îl definește. Shakespeare, continuându-i pe greci și romani, a spus-o constant : „lumea e o scenă” și noi, actorii săi neobosiţi. Pe Scena lumii am încercat să identific fie artiști de geniu, fie politicieni contaminaţi de teatru.

Azi, împreună cu Ion Caramitru, Hamlet-ul exemplar al generaţiei mele, vorbim despre relaţia când ascunsă, când flagrantă între jocul scenic și jocul politic. Ele deseori se confundă și o atestă ironic celebrul dialog al lui Ronald Regan: „Cum poate deveni un actor președintele Americii?”, fu el intrebat. „Cum poate deveni cineva președinte fără a fi actor?”, răspunse Regan ca un veritabil personaj shakespearian. Teatralitatea dincolo de platou poate fi detestată sau admirată, dar ea va fi mereu prezentă pe Scena lumii unde lui Obama i se reproșează că seamănă cu prinţul danez, iar Trump pare a fi descendentul direct al lui Ubu rege. Teatrul ne ajută să citim lumea și oamenii. Scena lumii e o carte a vieţii! (George Banu)

Accesul la Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru se va face pe bază de bilete, care pot fi procurate începând cu data de luni 16 octombrie, de la Casa de bilete a Ateneului Român.

Foto:  George Banu în dialog cu Ion Caramitru. FNT 2017 – fnt.ro

24
/04
/16

“În dulcele stil clasic”, „Donul liniştit”, „Românismul, Catehismul unei noi spiritualități”, „Moara cu noroc”, „Leo Africanus” sau chiar... „Abecedarul” sunt cărţi care au trasat direcţii în personalitatea şi cariera actualilor lideri ai României. De Ziua Internațională a Cărții, revista Q Magazine a “interogat” câteva dintre personalităţile zilei pe tema cărţii preferate. Vă prezentăm mai jos scurte fragmente din acest demers.

23
/04
/16

Lansat pe platforma gratuită Cinepub, making-of-ul de 90 de minute la „Moartea domnului Lăzărescu” (2005) este important în primul rând pentru că dezvăluie ceva esenţial din felul de a lucra al lui Cristi Puiu, în special cu actorii şi cu operatorul, şi din concepţia sa despre cinema.

22
/04
/16

Se joacă la Green spectacolul ”Lungs”, după un text al britanicului Duncan Macmillan, unul dintre cei mai buni dramaturgi cu care suntem contemporani, deşi, în insula noastră autosuficientă, nu prea ştim asta.

22
/04
/16

În mai puţin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Peste 100 de poeţi din peste 20 de ţări vor sosi la Bucureşti în perioada 18 – 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.

22
/04
/16

Duminică, 24 aprilie 2016, între orele 10.00-22.00 cetățenii Sectorului 3 și nu numai sunt asteptati în Parcul Titan la 'SĂRBĂTOAREA FLORIILOR ÎN PARCUL ARTELOR', eveniment care deschide sezonul spectacolelor în aer liber din anul 2016, realizate de CCCA.

22
/04
/16

Cântărețul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconștiență într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reședința sa, a informat șeriful comitatului Carver, Jim Olson. Echipele de salvare au încercat resuscitarea, fără succes, a spus Olson.

22
/04
/16

„Nu-i amintire care să nu se şteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea.”, Don Quijote de la Mancha, Miguel de Cervantes. În urmă cu 400 de ani se stingea din viaţă întemeietorul romanului modern şi simbolul literaturii spaniole.

21
/04
/16

Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în Paisley Park, California. Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată

21
/04
/16

Comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes, în 22 aprilie, va marca și sfârșitul unei serii de 17.000 mesaje postate pe Twitter care reproduc integral romanul "Don Quijote" al scriitorului emblematic al literaturii spaniole. Autorul acestei ingenioase transcrieri este un inginer informatician spaniol de 55 de ani.

21
/04
/16

Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu, şi Crux, de George State sunt volumele câştigătoare ale Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, la secţiunea „Proză”, respectiv „Poezie”. Ambele volume vor fi lansate în cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest”, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie, la Romexpo Bucureşti.

21
/04
/16

După succesul spectacolului SEX DRUGS ROCK AND ROLL, cu care a obținut premiul UNITER pentru cel mai bun actor al anului 2002, FLORIN PIERSIC JR revine pe scenă cu spectacolul FREAK SHOW. Vineri, 22 aprilie 2016, de la orele 20.00, spectatorii bucureșteni se vor reîntâlni cu Florin Piersic jr, care va fi prezent pe scena ARCUB din strada Lipscani, nr. 84-90, cu spectacolul FREAK SHOW.

21
/04
/16

CRONICĂ DE FILM Ajuns discret şi în repertoriul cinematografelor de la noi, „Janis: Little Girl Blue” (2015), al cineastei americane Amy Berg, investighează viaţa legendarei Janis Joplin. A apărut în același an cu „Amy”, documentarul biografic mai premiat al britanicului Asif Kapadia despre Amy Winehouse.

21
/04
/16

Treizeci și patru de galerii vă așteaptă să le vizitați cu ocazia celei de-a treia ediții a Weekend-ului Galeriilor, ce va avea loc în zilele de sâmbătă, 23 și duminică, 24 aprilie 2016, între orele 12:00 - 21:00. Evenimentul continuă inițiativa proiectului Noaptea Albă a Galeriilor, promovând pentru publicul din București, de această dată în diurnă, arta contemporană și artiștii din România.

21
/04
/16

Zilele trecute, pe scena Operei din Viena s-a petrecut,un episod inedit care a avut-o protagonistă pe faimoasă soprană Angela Gheorghiu. Aceasta uită să intre pe scenă, iar Jonas Kaufmann, cel mai în vogă tenor al lumii, cântă: „Nu avem soprană”